Poezia Luminiței Postolache este lirica sufletului îndrăgostit, realmente, de viață, de frumos, versurile sale, indiferent de prozodia lor, intonând simfonia iubirii în veritabile sintonii, în culori și nuanțe impresioniste. Sinceră și dezinvoltă, cu un mod direct de adresare, de la inimă la inimă, poeta își ridică la rang de lege propriile simțăminte, abordând un mod original în a-și contura discursul liric, fără să aștepte aplauze la scenă deschisă, fără să-și încorseteze glăsuirea în norme, cutume sau canoane, probând în acest fel, mult dezirata libertate. Ce este poezia, până la urmă, altceva decât o stare de ELIBERARE și de LIBERTATE supremă, din care cei doar hăruiți pot gusta și prin care doar cei cu adevărat curajoși pot împărtăși celorlalți din preaplinul inimii lor?
Stări multiple – de la liniște la furtună, iubire – de la împărtășire la dezamăgire, tăcere, dar și revoltă, toate acestea adună simțămintele care curg în ploi binecuvântate, conturând tot mai mult profilul liric al poetei. Luminița Postolache este un Om special, prin acțiune și curaj, prin lupta cu obstacolele vieții, prin culorile pe care le așterne în versuri de o simplitate, dar și de o sinceritate, cuceritoare de-a dreptul. BUCHET DE NESTEMATE, deși prețios ca titlu, este cât se poate de uman prin conotații. Cartea imaginează o ființă astrală, care umblă desculță prin lanurile de aur ale pământului, culegând în palme boabele de rouă, ce capătă în soare sclipiri de nestemate. O carte plăcută, ce trebuie lecturată cu porțile sufletului larg deschise. VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!
Gheorghe A. Stroia
Membru ARA & USE
by