Liniile tematice specifice scrierilor lui Dan Lăzărescu conduc spre o suită de teme lirice dintre care se particularizează motivul trecerii timpului. Este și cazul poeziei intitulate „La cumpăna veacului meu” care dă titlul volumului de versuri apărut la editura Vatra Veche din Târgu-Mureș.

În acest poem, autorul își analizează neliniștile existențiale în relație directă cu momentul împlinirii unei jumătăți de veac. Pe parcursul celor 5 strofe , asistăm la un exercițiu liric original și atent conceput, construit pe fundamentul unei confesiuni metaforice, la finalul căreia poetul conșientizează că a ajuns la vârsta maturizării depline simțindu-se mai aproape de „clipa eternă”.

Reflectând la propria devenire Dan Lăzărescu își pune sufletul în palme și recunoaște că se confruntă cu neliniștile maturizării încercând să le depășească cu ajutorul harului creator.

„La cumpăna veacului meu
Ajuns-ai, de-a pururea, clipă
Ce curgi către mâine mereu,
Cu veșnic nesaț de risipă.” (Dan Lăzărescu)

Al doilea și al treilea vers, din strofa citată mai sus,: „Ajuns-ai, de-a pururea, clipă / Ce curgi către mâine mereu”, indică, fără îndoială, faptul că autorul lor se află la momentul bilanțului, pe care nu reușește să îl depășească fiindcă se află suspendat între două stări, și anume, regretul că timpul s-a scurs prea repede și dorința de a răspunde chemărilor din viitor. Fiind „prea tânăr ca să plângă”, eu-l liric recunoaște că nu este pregătit să se confrunte cu „grabnicul, târziul, mâine”. Iată o metaforă memorabilă, care exprimă perfect, axietatea provocată de trecerea anilor. Ignorând ritualul urărilor rostite la ceas aniversar – pe care le introduce în textul poetic pentru a diminua dimensiunea dramatică provocată de contradicția dintre prezent și viitor – poetul simte că nu poate fugi de cursul firesc al destinului și decide să guste din cupa vieții împăcându-se cu sine și cu propriile temeri.

„Vin mulți cu șirag de urări.
Ce bine răsună-n cuvinte
Dorințele apuselor zări
Ce știu că m-așteaptā-nainte!

Prea tânăr sunt astăzi să plâng,
Să râd îndestul… nu îmi vine,
Căci simt, o, prea simt ce ajung:
Prea grabnicul, târziul, mâine.

Veniți mai aproape, să bem
Din cupele-acestea din care,
Noi, bieți trecători ce suntem,
Vom bea, rând pe rând, fiecare.

Urări ne vom spune pe rând,
Privindu-ne-nceata ninsoare
Pe tâmple,-argintie, căzând
Și mersul pășit mai agale.” (Dan Lăzărescu)

Scriitorul își asumă crucea de ființă trecătoare și se folosește de simbolul cupei pentru a sugera că oamenii au un destin comun, ce nu poate fi ocolit și care se cere acceptat exact așa cum este. În contextul acestor versuri, cupa este văzută ca un vas ce reprezintă experiențele de viață ale fiecărui individ, cu binecuvântările și loviturile inevitabile, cu furtunile ei trecătoare și momentele de liniște sufletească ori de împlinire personală. Cupa plină din a cărei conținut se împărtășeșc. atât poetul, cât și semenii săi, poate fi și un simbol al speranței, al prieteniei sau al cunoașterii dătătoare de realizări cognitive deosebite.

Percepută ca izvor de înțelepciune și creație, cupa la care se referă poetul poate sugera atât împlinirea prin poezie, cât și dorința scriitorului de a-și oferi creațiile tuturor cititorilor care aleg să bea „rând pe rând” din seva poeziei.
Poetul induce, așadar, cititorilor senzația că participă nemijlocit la momentul aniversar, împărtășind cu aceștia rezultatele talentului său literar. transformând dialogul cu cititorii, de azi și cu cei din viitor, într-un pretext de analiză existențială și de împăcare cu propriile îndoieli.

În ultima strofă scriitorul ni se înfățișează în postura unui profet pentru care își acceptă viitorul cu îngăduință și seninătate:

„La cumpăna veacului meu,
Stau astăzi o singură clipă
Și plec, cum se pleacă mereu:
Spre toamna ce, frunză, mă pică.” (Dan Lăzărescu)

În concluzie, „La cumpăna veacului meu” este o poezie în care centru de greutate cade pe mitul trecerii și al maturizării, iar ceea ce rezultă este un poem echilibrat și profund, expresiv și rafinat care se încheie cu blândețe melancolică, trădând faptul că scriitorul se pricepe să mânuiască simbolurile, cuvintele și expresiile literare deosebite.

Liliana Moldovan

by

Referinţă Bibliografică

O experiență poetică asumată, împărtășită cu sinceritate și talent/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 17 iulie 2026