OGLINDA CARE NU ARATĂ CHIPUL…
#AnnaNoraRotaru – autor
Doamne, ce vis am mai avut, coșmar îngrozitor!
Era-n mijlocul lui Nicăieri, pe-o cărare șerpuindă…
Împrejur, o tăcere ca de moarte răsuna asurzitor
Și-n întunericul ce se lăsa, ca magia unui vrăjitor,
O îmagine bizară-n noapte părea să se desprindă:
Cu sticla-i colbuită o… Oglindă…
Un om se-apropiase, cu mintea-n gând pierdută,
Să-i pună o-ntrebare vrând, ce-i atârna pe buză…
Cătând să-și oglindească chipul în sticla ei tăcută,
Cu fața-i palidă, ca ceara, de fiorii fricii străbătută,
Nimic nu vede în oglindă, în lumina-i pală și difuză,
Simțind doar că-l privește și-l acuză…
Deodată, se tulbură oglinda, un glas rece și străin,
În față faptele-i așterne, crezute-adânc ascunse…
Una câte una-i cad măștile, din viața lui de cabotin,
C-adevărul la lumină iese, din pâclă deasă și venin,
Din odaia sufletului, c-unghere crezute nepătrunse
Dar, de vinovății mereu străpunse…
Unii oameni se revoltă spărgând oglinda în bucăți…
Smeriții frunte-apleacă, alții o iau la fugă pe cărare…
Ei nu știu, că-n fiecare ciob vinile rămân și cer plăți,
Că-i fugărește umbra faptelor, cer drept la judecăți,
Și că nu poți frânge-n sticlă, ce dosit-ai la păstrare,
La greșeli făcute, rănile cer îndurare…
În fața Oglinzii rămâne acel om ce poate să îndure
Adevărul crud, fără veșminte, precum s-ar cuveni…
De-și curăță greșelile, din odăile sufletului obscure,
De cere iertare cu căință și legământ sfinților să jure,
Oglinda-i va arăta calea dreaptă, lumina îi va reveni,
Viitorul prezicând cum îi poate deveni…
________________ NORA ____________
versuri din vol 10 __ „Peregrin tăcut prin timp”…

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..