În lumea asta plină de mister,
roboți și garduri de granit,
războaie și pirați de computer,
doar zeii trăiesc infinit.
Răul, chipul își arată,
balaur cu limbi ascuţite,
coama, purtând-o ridicată
și colţii, trecuţi prin cutiţe.

Negustoraşi ori negustori,
repezi cu ,,foc în copite”,
vicleni, tirani și trădători,
duceau în țară lucruri măsluite.
De pe tărâmuri îndepărtate,
soseau cu mare spirit mercantil.
Temerari, cu vârstele uscate,
s-agitau mult, minţeau subtil.

Cu patimă își urmau firea
în dansuri și petreceri lumești,
apoi cu ai lor împărţeau mărirea,
la un pahar cântând voioși.
O, ce obiceiuri bune!
Se desfătu și nu munceau.
Duceau o viaţă deșănțată,
de huzur și se făleau,

pe cât puteau,toartă la toartă.
Căci pe când erau săraci
și burta le era cinstită,
spuneau că au mâncat colaci,
nu mai spuneau că era turtă.
Cu burgerii se lăuda americanul,
covoare și stofe vindea indianul,
promisiuni cu vinuri false occidentalul

și mămăliga cu sarmale olteanul.
Pe jos, bătrânii de-ndrăznesc
a merge, în locul șubredului cal,
de pe trotuare cu viteză îi plesnesc
BMW-uri late cât un mal.
Și-n ele, pernuţe pe care
cărunţii ,,plopi” bogaţi pot ţine
în braţe tinerele lor vlăstare

și să le strângă la piept, bine.
Ei cu BMW-uri negre luci,
cu așa inimi, așa gând,
de sub măștile cu peruci
transformă omu’n sclav de rând
(și asta le e multora pe plac).
Jalnicul rezultat, cu toți îl stim,
dar uite tac, că nu voiesc,

când scopul lor este ,,Sublim”,
cu voi din nou să mă sfădesc.
Că-i va ajunge și pe ei sorocul
în mult slăvitul nostru veac,
vamă să dea la judecata de final.
A fost o Românie glorioasă!
Curată ca o sărbătoare,
puternic stâlp, șfetnic la casă

și triluri de privighetoare.
Trecu amar de vreme, mult,
de când nu ați mai dat pe-acasă,
că peste voi și peste sat,
s-a așezat o ceață deasă!
Dulce, ţara noastră odată,
fiii săi în pleasnă dură
i-a shimbat, și ea-i schimbată,

în animal bun de tortură.
Știţi ce-mi spunea un vechi satir?..
-Vai, născut eşti să trăieşti
prin veacuri, românescule popor.
Ne-ncetat să pătimeşti
şi să ţii privirea-n jos,
Că românu’aşa a fost,
tot într-una, dureros,

să îndure pe cât poate,
că e slab şi tare prost!
Profitorii de îi ,,vezi”
cum ne exploatează ţara,
Eşti liber absolut s-o faci ;
să îi goneşti, să-i dai afară
şi minte să îi înveţi:
Atunci să vezi ! Ce trai.

O nouă lume-n vers am zugrăvit;
Din a lui Zeus voie, poate?
Și cu nimic nu v-am minţit
de douăzeci de ani și jumătate.
Dacă-aţi citit, mărturisesc,
voi revenii cu un poem duios.
Acum din suflet spun: mulţumesc!
cu semnătura mea mai jos.

camelia opriţa, 2020,

by

Referinţă Bibliografică

Peripeteia/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 11 noiembrie 2024