În astă lume-a sârmei și-a misterului de fier,
Cu porți de granit greu și pirați în eter,
Când fierul macină duhul și cerul e-ngrădit,
Doar zeii de carton mai par de neclintit.
Iar Răul, masca veche și-o leapădă rânjind,
Balaur cu solzi reci, prin vânturi șuierând,
Își poartă coama mândră, un semn de cucerire,
Cu colții ascuțiți în ura de-o mii de ani subțire.
Vin negustori de suflet, cu febre-n tălpi purtate,
Să vândă minciuni lucii pe aur și păcate.
Sosesc din zări străine cu spirit mercantil,
Cu chipuri de cenușă și gândul cel subtil.
Cu patimă își urmăresc doar firea lor deșartă,
În dansuri și petreceri, stând toartă lângă toartă.
Iar dacă vreun bătrân mai îndrăznește, mut,
Să calce pe trotuar, prin timpu-i petrecut,
Îl biciuie viteză și-un mal de fier lucios:
BMW-ul negru, falnic, un zeu nemilos.
În el, pe perne moi, trufașii plopi bogați
Își strâng la piept vlăstari de lux înfășurați.
Sub măști cu peruci scumpe, ascunși de lumea crudă,
Fac omul sclav de rând, ce n-are cine să-l audă.
Dar va veni sorocul în acest slăvit veac,
Să dea la marea Vamă tot aurul lor zac.
A fost o Românie zidită-n rugăciune,
Un stâlp de dor și șfetnic, o sfântă viziune,
Curată ca o pâine la ceas de sărbătoare,
Cu tril de privighetoare în zori de mărire mare.
Trecu amar de vreme și-un abur greu s-a strâns,
O ceață deasă-n care și cerul pare plâns.
Iar țara-n care curgeau dulci râuri de lumină,
S-a preschimbat în trudă și-n carne de ruină.
Un vechi satir îmi spune, rânjind cu ochi de foc:
„Ești blestemat, popore, să n-ai niciun noroc?
Să porți privirea-n tărână și jugul cel amar,
Să înduri pe cât poți, ca un biet solitar?”
Te ridică, române, și nu mai sta în ploaie!
Alungă profitorii ce țara ne-o jupoaie.
Atunci vei vedea zorii și-o nouă lume-n vers,
Ca un zbor de iasomie în întreg univers.
Din voia lui Zeus, ori poate a mea…
Vă las această urmă, și semnul sub ea.
camelia opriţa, 2020,
by
Despre OPRITA Camelia
Portret de Autor: Camelia Oprița:
Ceea ce numim operă personală este, în realitate, o emanație a colectivității. Tot ceea ce scriu aparține oamenilor, eu sunt doar curatorul unei stări născânde care ne unește pe toți.
Fiecare pagină pe care o aștern nu este un monument dedicat propriei mele minți, ci o oglindă pe care o țin în fața umanității. Trăirile, temerile, momentele de extaz și căutările Infinitului nu au fost create de mine; ele s-au născut din întâlnirile voastre, din iubirile voastre, din durerile voastre mute.
În această curgere eternă a vieții, eu nu sunt un stăpân al adevărului, ci doar un martor atent. Rolul meu este să culeg aceste fragmente împrăștiate, să curăț praful de pe ele și să le așez sub o lumină nouă, astfel încât să vă puteți recunoaște. Tot ceea ce scriu aparține oamenilor. Eu sunt doar curatorul acestei mari istorii comune, un simplu paznic al cuvintelor care ne readuc în starea noastră născândă.
Cuvântul care hrănește:
„Îl privesc pe Ion Creangă ca pe un basm românesc în care copilăria refuză să se termine. Adesea sunt întrebată: de ce scriu literatură pentru copii? Răspunsul e simplu și, totodată, dureros: priviți în jur. Astăzi, bucuria pare să fi devenit o raritate. Oamenii umblă cu frunțile întunecate de griji, cu capul plecat, de parcă ar fi pierdut o monedă de aur și o caută cu disperare în țărână, uitând să mai privească cerul.
Destinul meu s-a împletit, încă de mică, cu rafturile bibliotecii din casa părintească. Acolo am învățat că o casă fără cărți este o casă fără ferestre. Chiar și acum, ori de câte ori trec pragul cuiva, ochii mei caută instinctiv biblioteci, etajere sau măcar acele măsuțe de cafea unde volumele stau așezate în tihnă, parcă așteptându-mă să le deschid taina.
Trăim într-o epocă în care mulți copii sunt învățați să creadă că povestea este o „minciună gogonată”, o iluzie fără folos. Eu cred contrariul. În viziunea mea, literatura nu este o evadare, ci o hrană esențială: dacă ți-e foame de sens, o carte te hrănește; dacă ți-e sete de frumos, ea te adapă. Scriu pentru a le reda copiilor — și oamenilor mari care au uitat să fie copii — dreptul de a găsi moneda de aur nu în țărână, ci între paginile care ne învață să mergem drept.”
Camelia Oprita - scriitoare, autoare română de limbă română și italiană.
Colaborează cu majoritatea revistelor literare din țară și străinătate,
semnând și antologii literare pentru copii.
-Flacăra lui Adrian Păunescu, Acolada, Alternanțe, Boema ( lumea copiilor)
Constelaţii Diamantine, Spații Culturale, Litera Nordului, Neuma, Romania
literara, Revista de Cultură și Atitudine Plumb (USR Bacău) Revista „Viața
noastră” Bârlad, Revista Țara de Sus ș.a.m.d.
Cărți publicate: Cuvântul deschide gândul omului,
Bună dimineața, Camelia,
Povestea stelelor
Vezi toate articolele scrise de OPRITA Camelia →