Dacă un scriitor primește premiul revistei X sau din partea unei formațiuni literare ori de altă natură, nu este totuna dacă distincția respectivă este acordată în redacție, în spatele blocului, pe peronul gării sau în altă parte? Acest aspect ar trebui să privească strict instituția sau organizația care răsplătește pe cineva pentru meritele sale. În rest, de ce trebuie purtat premiul acela prin locuri care nu au nicio legătură cu creația autorului sau cu entitatea care acordă distincția? Pentru fală? Ca să arătăm pe cine am invitat sau cui și unde i-am înmânat trofeul? Ce legătură au toate acestea cu actul creator, când în discuție ar trebui să fie strict opera scriitorului? Sigur, se știe prea bine că la anumite festivaluri sunt invitați coordonatorii unor publicații tocmai pentru a oferi premii în cadrul evenimentului respectiv, mizând pe reciprocitate: poate că și directorul revistei respective îi va oferi, la rândul său, o distincție organizatorului festivalului. Concret, pentru ce să i se acorde și acestuia o recunoaștere? Ho, ho, ho! Păi câte „principii” nu se pot enumera pe poptiroșul acela – pardon, pe înalta diplomă! –, cum că respectivul a contribuit în mod deosebit la imaginea revistei cu pricina. Dar concret, cu ce a contribuit? Cu bani? Cu produse pentru vreo chermeză – ah, nu, pardon, pentru „protocoale”? Ne confruntăm cu situații absurde: unii nu au publicat în viața lor nimic într-o anumită revistă, nici măcar o poezie de tip Haiku, dar sunt premiați. În schimb, alții, deși au fost prezenți în zeci de numere ale acelor publicații, cu pagini întregi de poezie, nu primesc din partea nimănui nici măcar un simplu „bravo”. De la scara unui bloc social dintr-un cătun pierdut și până la instituțiile de rang înalt din Capitală, unde ați auzit ca cineva să ofere în plan literar măcar o mențiune fadă, strict pentru valoarea creației, fără ca autorul să aibă invitație, fără să fie acaparat de vreo „gașcă”, fără să fie coleg sau prieten bun cu cineva, ori fără criteriul rangurilor, al funcțiilor sau al aportului financiar? Nici vorbă! Nu credeți, stimați participanți, că dacă veți trimite materiale literare ca niște „clandestini” la un festival – adică fără a avea o pilă în conducere sau în juriu –, veți primi, doar pe baza valorii, fie și o mențiune chioară! Unde s-au mai văzut premii acordate unor neinvitați, lăsându-i deoparte pe cei din cercul lor strâmt? Cum să nu premieze ofițeri de rang înalt, profesori universitari, clerici și alți funcționari de seamă, pentru a lăsa locul unor „funcționărași” de duzină, chiar dacă aceștia din urmă au creații remarcabile prin stil și originalitate? Eventual, acest lucru se întâmplă doar dacă la edițiile precedente s-au epuizat premiile pentru membrii găștii, dacă s-a format o „breșă” în planul lor de premiere (pentru că n-a participat cineva din cercul de cunoscuți) sau dacă organizatorii s-au hotărât din start să împartă distincții tuturor, indiferent de valoare, non-valoare ori numărul participanților. Când spun „gașcă”, mă refer, evident, la o grupare restrânsă de interese, nu la o asociație constituită oficial. E drept că unele distincții s-au dat, cândva, și pe criterii de valoare. Însă, dacă participantul cu pricina nu ar fi profitat de sistemul rangurilor, al funcțiilor, al conjuncturilor și al intereselor de tot felul, și mai ales dacă nu ar fi avut o invitație specială, distincția respectivă ar fi mers, fără doar și poate, la un altul… cu pilele potrivite. În fond și la urma urmei, poate veni cineva cu mine să depună jurământ în biserică, de față cu un preot, cu mâna pe Biblie și pe Sfânta Cruce, că tot ce am scris mai sus nu are concordanță cu realitatea legată de evenimente literare sau felul acordării distincțiilor în acest sens? Nu cred. Totuși dacă există, îl rog să mă contacteze.

Vasile Dan MARCHIȘ

poet, eseist, publicist, fondatorul revistei Sintagme codrene