TÂNGUIREA UNEI CRUCI
Autor: Lhana ROMA-NOVA
În aceste clipe sfinte, patimi pentru săptămână,
Iisus Domnul se pogoară
printre oamenii smeriţi…
Sufletul,
le uşurează
când îi ţine strâns de mână, când le-arată Calea Dreaptă,
nu-i mai lasă rătăciţi.
Doamne,noi, Te-am aşteptat!
Ieri,
în spicele de grâu…
Te-om fi căutat amarnic printre gânduri înfricate,
desculţi prin nisipul mării sau în valuri reci de râu,
de nu ştim afla Păstorul
Ce ne cară El în spate?!
N-avem ochi pentru Acela Ce-i Stăpân pe-acest pământ
şi îngrijeşte turma oarbă
din sorgintea-i milenară
căci
iubirea pentru Dânsul
s-a pierdut mereu în vânt…
Cât mai poate fi iertată vina noastră cea plenară?
Ştim că suntem vinovaţi pentru tot ce-i omenesc…
Pentru ură, necredinţă, furt, minciună, nepăsare,
pentru frică, lene, moarte
şi păcatul strămoşesc,
dar
în Săptămâna Mare,
Te rugăm, ne dă… iertare!
Dă o ultimă speranţă crucilor ce ştiu să plângă
aşteptându-şi mântuirea…
Să le fie strai ceresc!
Vezi? Din ochi nu le cad lacrimi!
Sânge …
a început să curgă!
Doar aşa Te răsplătesc!
Neputinţa ăstor cruci e canon suprem, pedeapsă
pentru care îşi bat în suflet
cuie grele, răni urâte
iar
pe cel mai ascuţit
l-au înfipt adânc în coapsă…
Să-Ţi arate că le dor ale Tale suferinţe din iubire izvorâte!
Fă o ultimă încercare pentru neamul omenesc!
Ia dureri, păcate, vină,
clipele de fericire,
dă-le foc la colţ de lume
(unde ei Te prigonesc)…
Al lor vis îl fă credinţă, şi iubire,
înveşnicire!
Să renască din cenuşa morţilor ce-i sunt părinţi,
să recapete speranţa nemuririi, a învierii…
Ştii, Tu, bine!
Fă păcatul omenirii
un crin alb
în mâini de sfinţi…
Pune în orice cruce vie Adevărul Pur din Tine!
(10.04.2014)


