A fost odată ca niciodată
și sper să nu mai fie-n veci,
un biet copil, orfan, încătușat c-a vrut o turtă
și i-au dat într-o îmtunecată temniţă ciomăgi.

La tribunal, un magistrat, înfuriat de caz,
rosti: dacă mai vrea ștrengarul fie-i dat
turtă din pietre de Caucaz
ce de ruină anii n-au cruţat.

Cu lanţuri grele la picioare și aripa-n cenușă,
transformată, atâtea lacrimi a vărsat încât cu ele
a-nduplecat și Marea Neagră uriașă,
înverșunată, din suspine au izvodit stele
aprinse-n cer, mediatoare între ţărână și lumină.

De-atunci orfanul pietrelor le-a spus
posmagi, căci în Caucaz, nu-s lucrururi rare
stâncile roase toate până sus
de valuri și de timp încenușate,

ce n-au de om și pietre pietate.
S-o fi-ntâmplat ca Maica Precistă să se arate
și lui ca Dochiei, că toate au fost cu curtoazie
așezate și-n dulci moșmoni transformate.

Glas în zadar a dat, zadarnic a pășit
în bezna noţii mare ca într-o pustie,
căci drum bun n-a fost să afle, nici milă n-a găsit,
doar cremenea ce de strajă sta zidurilor prea înalte.

În lanţuri și cu biciuiri o sută
legat între ele ( n-ar mai fi fost de lege!),
sta și cântecu-i de jale ecou-l împrumuta
ce tot mai trist răsuna pe culmile pribege.

Ca într-un sat izolat, când de foame mânat
alt băiat a furat într-o zi un ou;
Apoi sătenii, de ștreang l-au atârnat
în timp ce altul care fura câte un bou

se plimba liniștit și habar nu avea
de soarta nefericirului flăcău.
Iar oamenii care nu aveau nimic mai bun să facă,
strigau în gura mare și-l defăimau în piețe pentru-n ou.

Cu toţii se-ndesau ca la pomană,
ca la un teatru, unde neîncetat,
reprezentanţii legilor, bag seamă,
mii de tragedii au pus în act!

Cum criticii astăzi sunt destui, ciudat să nu vă pară
că la nici unul versul meu nu caută-nchinare;
Din toţi cei mari, supus va fi decât de Seară
când toate Doamne-n lume
îmi par o minunată încercare: o aripă!

camelia opriţa

by

Referinţă Bibliografică

Povestea posmagilor/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 septembrie 2024