A fost odată ca niciodată,
Și sper să nu mai fie în veci,
Un orfan încătușat c-a furat o turtă,
Închis sub ciomăgi, în temnițe reci.
La tribunal, un magistrat înfuriat
Rosti sentința: „De-o mai vrea, să-i fie dat
Doar turtă din pietre de Caucaz,
Ce sub ruina vremii n-au cruțat un obraz!”

Cu lanțuri la picioare și zborul în cenușă,
Atâtea lacrimi orfanul a vărsat,
Încât a-nduplecat și Marea Neagră, uriașă,
Iar din suspine, stele pe cer au izvodit curat.
De atunci, sărmanul, pietrelor le-a spus „posmagi”,
Căci în Caucaz nu-s lucruri rare ori dragi,
Ci stânci roase de valuri și de vreme toate,
Unde nici om, nici piatră, nu au pietate.

Dar s-o fi întâmplat ca Maica Precistă să se arate,
Și lui, ca și Dochiei, prin marea bunătate,
Să-i schimbe-n curtoazie pietrele așezate
În dulci moșmoni, spre hrană preschimbate.
În zadar însă glas a dat, în zadar a pășit,
În bezna nopții ca într-o pustie,
Căci drum bun n-a aflat și milă n-a găsit,
Doar cremenea îi sta de strajă, ca o ahtie.

În lanțuri grele și cu biciuiri o sută,
Nici legea nu voia ca el să se dezlege;
Sta legat, și cântu-i de jale, ca o voce mută,
Răsuna trist pe culmile pribege.
Sătenii se-ndesau ca la pomană, ori la teatru,
Unde reprezentanții legii, bag seamă,
Ca niște actori pe un vechi amfiteatru,
Mii de tragedii au pus în act, fără teamă!

Același lucru s-a-ntâmplat, într-un alt sat:
Mânat de foame, un copil a furat un ou,
Iar oamenii-n ștreang l-au atârnat,
În timp ce un altul, ce furase un bou,
Mergea liniștit și habar nu avea
De soarta cumplită ce pe flăcău îl lovea.
Oamenii, n-aveau nimic mai bun să facă,
Decât să-l insulte și crunt să-l defăimeze…

Cum critici astăzi sunt destui, ciudat să nu vă pară
Că versul meu nu caută la nimeni închinare;
Din toți cei mari, supus voi fi de seară,
Când lumea-ntreagă pare o minunată încercare.

Lecția Posmagilor de Piatră

În fața unei legi care „vede oul, dar ignoră boul”, singura salvare vine din umanitate. Povestea ne amintește că:
Justiția oarbă devine cruzime dacă nu are și cântarul milei.
Zgomotul mulțimii care condamnă un orfan este mai asurzitor și mai rece decât pietrele Caucazului.
Miracolul (preschimbarea pietrei în moșmoni) se întâmplă doar atunci când pământul refuză să mai ofere milă, iar Cerul intervine pentru a corecta absurdul uman.

camelia opriţa

by

Referinţă Bibliografică

Camelia Opriţa: Povestea Posmagilor (Balada Inimii de Piatră)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 septembrie 2024