Am aflat cu durere, că am pierdut un mare prieten, Părintele Pr. Prof. Ioan Ionescu din Bucureşti.
L-am cunoscut în anii de seminar. Fusese director, iar apoi rămăsese doar profesor. Toţi profesorii aveau câte un nume dat de elevi, pe lângă numele lor oficial. Părintelui Ionescu îi spuneam ,,Tata”. Aşa îi spuseseră generaţiile de dinainte, aşa i-am spus noi, aşa i-a rămas numele. O mare parte dintre preoţii olteni trecuţi şi actuali i-au fost elevi.
Era de o bunătate cu adevărat părintească. La dânsul oricând găseai înţelegere, sfat, ajutor şi chiar bani de împrumut, când era nevoie. De cele mai multe ori nu mai primea banii ce-i dăduse cu împrumut.
Pe lângă teologie absolvise şi facultatea de litere. Iubea mult folclorul şi istoria. Cu dânsul făceam Dogmatica, cel mai greu obiect din seminar. Când aveam câte o lecţie mai dificilă, ori nu învăţasem, pregăteam dinainte o întrebare legată de folclor, de tradiţii şi obiceiuri şi, dacă apucam să i-o punem, se ducea ora. Ne ţinea şi în recreaţie, până termina explicaţiile la problema ce-o ridicasem.
A scris mult în presa bisericească şi cea laică de specialitate. Studia acasă şi – n bibliotecile publice. Tresărea de câte ori auzea câte o cucuvaie cântând şi ne spunea că nu e de bine.
Într-o zi era cu un grup de elevi prin grădina şcolii. Îi plăcea să se plimbe înconjurat de elevi şi să le vorbească. La un moment dat s-a oprit, şi-a cerut scuze şi a pornit-o în mare grabă spre cancelarie. A dat telefon la Corabia, la gazda fiicei sale, care, ingineră fiind, îşi făcea stagiatura acolo. Fiica sa nu era acasă. Tocmai plecase la Olt, la plajă. A rugat-o pe gazdă să meargă urgent după ea, s-o aducă la telefon. S-a dus gazda, dar fiica părintelui tocmai era scoasă moartă din apele Oltului. Se înecase!
De la Craiova, părintele Ionescu a plecat la Bucureşti, la patriarhie, unde a fost numit inspector general patriarhal şi de acolo a ieşit la pensie. Permanent a ţinut legătura cu foştii săi elevi din ţară şi din străinătate. Cred că am cu mult peste o sută de scrisori de la dânsul. În ultimii ani i-am publicat la parohia noastră patru cărţi: Icoane de sfinţi slăviţi din Ţara Românească; Pagini de cultură veche românească, Începuturile creştinismului românesc şi Permanenţe culturale şi creştine româneşti, cărţi care s-au bucurat de mare căutare şi apreciere mai ales în lumea intelectualilor. Mare bucurie avea de a participa la congrese, seminarii şi sesiuni de comunicări şi întotdeauna se impunea prin competenţă. A plecat dintre noi la 92 de ani, singur şi părăsit de toţi.
Dumnezeu să te ierte, iubite Părinte Ionescu![1]
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..