Mamă, pregătește-ți casa; în curând mă-ntorc la tine
Și sper, în brațele tale, să găsesc puțină pace.
Sunt atât de obosită, nu mă înțeleg pe mine,
Iar această lume mare, simt că nu are ce-mi face.
Pașii mei sunt grei, ca plumbul; merg ca un robot pe drumuri,
N-am un suflet lângă mine, grija mea nimeni n-o are.
Nu mai vreau alături oameni care plini de ei și fumuri,
Peste sufletul zdrobit, mai toarnă puțină sare.
Pregătește-mi apă caldă, umple cada să-mi ajungă,
Cufundată-n, două clipe, să mă spăl de răutate.
Gândurilor și durerii le dau drumul să se scurgă,
Curățată de păcat, poate-mi ia din greutate.
Îmi voi stinge-n apă dorul ce m-a ars atâta vreme,
Strânge-mă în brațe mamă, cum făceai odinioară.
Parcă m-am grăbit să cresc și- am îmbătrânit devreme…
Cât de bine-ar fi măicuță, de m-ai naște-a doua oară.
Și sperând c-am învățat din greșeli și din iluzii,
Să pot face diferența între oameni răi și buni.
Altă viață îmi fac, mamă, vreau să uit de deziluzii,
Iar de nu voi reuși, vei fi tu să mă răzbuni.
Știu că-n inimă la tine am un loc de bună seamă,
Se întoarce puiul tău, un buchet de flori ți-aduc.
Nu pleca nici până-n piață, să m-aștepți acasă, mamă…
Că-s străină-n lumea asta, nu am unde să mă duc!
Cu drag pentru mama, care mă așteaptă!

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..