Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » Premiul de Merit / vol. LA POARTA DIVINITĂȚII

Premiul de Merit / vol. LA POARTA DIVINITĂȚII

Maria Filipoiu: Premiul de Merit – pentru volumul „La Poarta Divinității”

Revista: Tineretul Literat – Solitudinea Internațională

POETA DIN FAȚA PORȚII
(prefață de Horia Gârbea)

„Maria Filipoiu are despre poezie o concepţie clasicistă, canonică, uneori chiar didactică. Ea îşi premeditează volumul, pe cicluri, idei, teme, într-o sistematică destul de severă. Apoi tratează fiecare segment cu o programatică rigoare. În orice caz, poeta îşi propune o miză cultural-educativă, în afara frivolităţii şi, dacă nu refuză de principiu umorul, secvenţele sunt mai degrabă încărcate cu gravitate, resimţind chiar foarte mult, dacă nu povara, în orice caz constrângerile unei datorii, aşa cum o înţelegeau paşoptiştii, mai târziu poporaniştii, sămănătoriştii etc. Arta ei vrea să lumineze, nu să distreze, ideea de entertainment este practic exclusă.
«Trubadur prin labirint sentimental,/ Gândul înnoadă idei în năframă/ Şi duce cuvântul pe-al timpului val;/ Când spirit la datorie îl cheamă.»
Artista vrea să valorifice experienţa la care a ajuns în toamna vieţii, să culeagă ceea ce a sădit, la modul agrest, şi a cultivat cu grijă. Eternitatea este „prinsă și așternută” ca un pat germinativ pentru gânduri şi acestea rodesc.
«Să culeg roade prin a vieţii toamnă, / În brazda cuvântului sădesc gânduri, / Cu glas ce raţiunea îmi îndeamnă, / Eternul clipei să-l aştern pe rânduri.»
Ca aspiraţie şi chiar ca sintaxă uneori, poemele programatice şi artele poetice ale Mariei Filipoiu trimit la Tudor Arghezi, care îşi dorea cuvântul plug ce faţa solului o schimbă lăsând în urma lui belşug. Depinde, desigur, de cititor, cititorul contemporan, adesea nepăsător în faţa râvnei unor poeţi cu vocaţie de plugari ai învăţăturii, să schimbe indiferenţa-n coş şi cugetu-n cămară.
«Cu cerneală ud copacul veşniciei, / Din el să crească ram de-nţelepciune, / Ca să rodească în floarea poeziei, / Când Dumnezeu cu har face minune.»
Dumnezeu este invocat deseori şi, desigur, dorinţa supremă a eului liric este să nu stea zadarnic, după vremuri de ostenire întru duh, la Poarta Divinităţii. Ci, fireşte, această poartă să se deschidă pentru ca spiritul să vadă ceea ce doar intuieşte că se află dincolo.
În încăpătorul Rai post-post-modernist accesul se poate face printr-o infinitate de porţi, uşiţe, sărind pervazuri şi pârleazuri către o făgăduinţă dorită fierbinte sau acceptată cu resemnare. Maria Filipoiu şi-a găsit, indiscutabil, propria ei poartă.”
*Horia Gârbea – poet, critic literar al USR , președinte la Filiala București – Poezie
Popas: „LA POARTA DIVINITĂȚII” / Maria Filipoiu”
I. Amazon: https://www.amazon.com/Poarta-Divinitatii-Poeme-Romanian/dp/1984976575/ref=as_li_ss_tl?
II. Libraria Coresi
http://www.librariacoresi.ro/shop?&search=La+poarta+Divinit%C4%83%C8%9Bii+
*Volumul: „La Poarta Divinității „, autor Maria Filipoiu – poet, eseist, jurnalist UZPR

Facebooktwitterby feather

Despre Maria FILIPOIU

Biografie de autor - MARIA FILIPOIU (Liga Scriitorilor Români) Născută cu numele de POPA MARIA la 8 Septembrie 1954, în Satul Văvăluci, Comuna Bozioru, Județul Buzău. Studii:Colegiu Național „Dimitrie Cantemir" București; Șc.Tehnică Sanitară Fundeni. * Cărți de poezie publicate sub numele de MARIA FILIPOIU: ●,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"(2008); ●,,Expresii populare și trăiri proverbiale”(2008); ●,,Cinstire înaintașilor-coordonator”(2014); ●,,Ecouri străbune"2015; ●,,În zodia poeziei"(2015) - „La Poarta Divinității” (2017) - „Recurs la Unire - Centenarul Marii Uniri” (2018) - „Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine” 2019 *Peste 35 premii obținute la competiții literare: ●Premiul-I- Concursul Național de Poezie „STEAUA SEVERINULUI”(2015) ●Premiul-III- Concursul Național de Poezie „Dor de Dor-DROPIA DE AUR"(2015) ●„Premiul de Excelență", Asociația Culturală Bogdania(2015), pentru promovarea tradițiilor populare românești. ●Concurs literar „Limba Română este Patria Mea"(2013)/Guvernul României și Înaltul Reprezentant pentru Republica Moldova ●Premiul-Cenaclul „Grai Matern" la Festivalul Internațional de Poezie Renata Verejanu și Academia Europeană, Secțiunea / Ediția a-II-a (2015) ●Premiul Editurii Dandes-Press, pentru vol.„În zodia poeziei” și vol.colective, 2015 ●Premiul pentru originalitate „Tradiții de Sărbători Pascale", TVR2(Ioana Drăgan) și altele * Coautor în peste peste 100 de antologii și volume colective de poezie: ●„Poezia, prietena mea”(2014); ●„Poezii, poezii”(2014); ●„Călătorie în regatul cuvintelor Vol.IV; Vol.V; Vol.VI; Vol.VII”(2014-2015); ●„Iluzii de vară”(2014); ●„Iubirea, un colț de rai”(2014); ●„Nostalgii de toamnă”(2014); ●„Cinstire înaintașilor"(2014); ●„Nostalgii de vară"(2015); ●„Privește visând, iubito”(2014);●„Scrieri pentru istoria literaturii române” (2015); ●„Versuri pentru istoria literară... de mâine”(2015); ●„Zborul frunzelor în ceruri”(2015); ●„Magia sărbătorilor de iarnă”(2015); ●„Cuvinte pe aripi de gând”(2015); ●„Ieri, ca prin vis”(2015); ●„Anotimpuri românești -Toamna”(2014); „Iarna”(2015); „Primăvara”(2015)●„În așteptarea sărutului promis”(2015); ●„Cu tine în gând”(2015); ●Antologia „Scrisul de azi: Poezie și Epigramă"(2015); ●„Să nu-l uităm...”(2014); ●,,Cauciucuri de sezon”(2014); ●,,Voci feminine”(2015); ●,,Călător prin anotimpuri” (2015); ●„Gânduri pentru mai târziu”(2015) ●„Lumina din noi-religioasă"; ●„Inefabilul iubirii"(2015); ●„Simbioze lirice, Vol.IX”(2014); „Vol.X”(2014); „Vol.XI”(2015); ●„Terapie prin poezie(2014); ●„Limba noastră eminească”(2014); ●,,Din livada înflorită a iubirii”(2014)●„Ochi de lumină-religioasă”(2015); ●„Surâsuri înlăcrimate"(2015); ●„Limba noastră cea română"(2015) ●„Pod de dor către bunici”(2015); ●„Lumina sufletului-religioasă"(2016); ●„Sub curcubeul prieteniei"(2016); ●„Perlele Domnului-religioasă”(2015);●„Colecția Olănești- Iarna”(2015); „Primăvara”(2015); „Vara”(2015); „Toamna”(2015); ●„Fiori de taină”(2015); ●„Satule, izvor de dor"(2015); ●„Căpușa"(2015); ●„Cuplul, în căutarea paradisului pierdut”(2016); ●„Ninsori albastre cerne cerul”(2015); ●„Cu tine în gând…”(2015) ●„Dor românesc”(2016; ●„Colindele zăpezilor târzii"(2016); ●„Mugurii primăverii”(2016); ●„Femeile cu trandafiri roșii în păr”(2015); ●„Renaștere"(2016) ●„ Actori printre Astre" - Armonii Culturale și altele * Colaborator și publicist peste 50 de reviste literare scrise și online: ●„Bogdania”; ●„Singur”; ●„Cervantes”; ●„Literatura de azi”; ●„Confluențe Literare”; ●„Creștin Ortodox”; ●„Grai Românesc”; ●„Prodiaspora și Rexlibris”; ●„Dor de Dor", ●„Amprentele sufletului"; ●„Starpress Internațional"; „●eCreator"; ●„Sfera Eonică”; ●„Destine Literare”;●„Steaua Severinului”; ●„Popasuri culturale românești”; ●„Cetatea lui Bucur"; ●„Rădăcinile iubirii"; ●„Nomen Artis-Dincolo de tăcere"; ●„Melidonium" și altele * Organizații din care face parte: - LSR / Liga Scriitorilor Români - USLR / Uniunea Scriitorilor de Limbă Romană - UIOC / Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație - Cenaclul Literar „Cetatea lui Bucur” - București