Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ArtCronica » PREZENTAREA VOLUMULUI DE POEZIE AL LUI DRAGOŞ NICULESCU “CINCI VREASCURI ŞI FAPTA DE MÎINE”

PREZENTAREA VOLUMULUI DE POEZIE AL LUI DRAGOŞ NICULESCU “CINCI VREASCURI ŞI FAPTA DE MÎINE”

Deși critica literară ezită sau evită constant a apăsa cu stiloul pe pedala sincerității oneste, ziditoare, profesioniste și a recunoaște fățiș fenomenul, degradarea calității scriiturii poetice în literatura noastră este pe cît de reală, pe atît de evidentă și de masivă. Fenomenul a început de pe la sfirșitul anilor ’80 și s-a accentuat dramatic mai ales din anii 2000, crescendo, pînă în prezent, cînd cunoaște forma cea mai acută. Nu întreprindem hic et nunc o analiză a subiectului, nu acesta este rostul acestor considerații critice. Afirmăm doar că, în această perioadă de umbră și ceață, valoarea bună a scrisului poetic a fost acoperită de prea puțini scriitori, care și-au manifestat forța simptomatic, în pusee de întindere mai mică sau mai mare, rezonante. De la lipsa efectivă de talent a condeierilor, la forme jenante de refuz programatic al actului poetic ca act literar-artistic (metodă justificatoare a insuficienței) și înlocuirea lui cu tot felul de surogate dezgustătoare, precum și la o nepermisă relativizare în formă și conținut a textului așa-zis poetic – toate acestea și altele nu sînt decît modalități manifeste și compromițătoare ale nobilului gen literar numit poezie și poetică. La pol opus acestei căderi se postează, neobosit de proaspăt, poetul Dragoș Niculescu, care, iată, vine și cu acest al șaselea, penultim volum al său, Cinci vreascuri și fapta de mîine (Editura Scriitorilor, Brăila, 2023), să demonstreze că în poezia română mai există acele autentice resorturi ale jubilației artistice pure, limpezi și nepervertite, în determinantele căreia relația cu cititorul ridică efectul individual sau colectiv al poemelor la nivel de miză atotcîștigătoare.

Între evoluția sa artistică solitară – ce a sfidat încadrarea generațională, opresivitatea datornicelor plasări și susțineri canonice de inventar, obediențele și compromisurile de cerc, grup sau chef literar – și recunoașterea națională și internațională prin distincții, aprecieri și publicări în reviste, volume colective și antologice, precum și apartenența sa onorantă, ca membru activ, la importante organizații scriitoricești și jurnalistice nu există decît legătura de valoare fondată pe talentul său aurifer, pe uluitoarea versatilitate stilistică și expresivă, pe impunerea unei ipostaze creative imediat recognoscibile, pe puterea și libertatea jocului suveran cu metafora percutantă, expresionistă, cu ideea, cu construcția și narațiunea compozițională, pe măiestria regizorală a creării și impunerii efectului, pe siguranța utilizării mijloacelor artistice adecvate tipului de discurs, pe muncă și tenacitate.

Volumul Cinci vreascuri și fapta de mîine prezintă, ca și celelalte volume (a nu se înțelege vreo formă de manierizare interpretativă), piese poetice limpezi, cu mesaj închegat, bine definit, sigur pe sine de la început pînă la sfîrșit, cu tematici și sugestii variate, cu o onctuozitate a substanței plastice care permite trecerea fără nici un efort de la versul ori elaborarea ludică la vibrantul, frisonantul dramatism conceptual, cu o născocire, plasare și anticipare a ghidajului metaforei pe care autorul nu le poate stăpîni plenar decît în calitatea lor de dar venit de sus. Și în acest volum, ca și în cele anterioare și în ultimul său volum, În orice caz, trăim (Editura Scriitorilor, Brăila, 2024), Dragoș Niculescu nu își oferă materia poetică drept un act irepresibil al curatei, pînă la urmă firești vanități artistice demonstrative, drept autoelogiu pueril, exibiționist al specialei sale dexterități scriitoricești, drept argumentare luxuriantă și pilduitoare a măiestriei personale, a forței înzestrării organice, ci, spre diferență de toate acestea, drept slovă de învățătură corectoare, drept cîmp magnetic vectorial al unui demers ce încearcă să impună stabilitatea și clar-circumscrierea valorică într-un climat poetic al derapajului, al pierderii coordonatelor lirice și constructive esențiale, al deviantei și uzurpatoarei înțelegeri și aplicări a conceptului libertății de expresie poetică.

Este posibil ca, în cazul lui Dragoș Niculescu, vigoarea mesajului artistic să reușească a rămîne monocordă cu sine în neuzură pînă la epuizarea naturală a filonului emitent, pînă la odihna activă asociată unui binemeritat bilanț creator. Cu siguranță va veni și acel moment, poezia de calitate este condamnată, în mod natural, mai devreme sau nu foarte tîrziu, la stingere, pentru autoconservare. Deocamdată însă, poetul – prezență distinctă pe scena poeticii românești din anii 2000 încoace – ne oferă, generos, atractiv și stimulator, certitudini.

 

LAURIAN BOTEZ

Facebooktwitterby feather