EUGENIA GAVRILESCU, FLOAREA CU PARFUM DE POEZIE

Ne zâmbește din stele mereu Jeni Gavrilescu care ne-a unit ca într-o familie, o familie îndrăgostită de literatură, artă, de oameni, dar mai ales de Eminescu. Ochii ei frumoși ne urmăresc cu dragoste și interes. Ea știa să descopere amprentele sufletului în fiecare prieten pe care îl invita să publice în revista cu un nume simbolic „Amprentele sufletului”.  Selecta creații ale căror versuri produceau vibrații în inima ciitorilor. Dar sufletul ei ales era îndrăgostită de marele poet național, Mihai Eminescu. De aceea a adunat în paginile antologiilor creațiile iubitorilor lui Eminescu, pentru a omagia și a pune în valoare personalitatea lui Eminescu.

Eminescu trăia în paginile acestor antologii, cu strălucirea sa de geniu, cu frumusețea sufletului său arzător de iubire. Tot din dragoste pentru Eminescu a fost redactor de carte la volumele publicate de Ion Ionescu Bucov: „ Veronica Micle, îngerul blond a lui Eminescu” și „Martirii lui Eros” publicate la editura Editgraph.

Dar cea mai mare creația a Eugeniei Gavrilescu a fost modelarea unui suflet de poet, un poet sensibil, timid, dar cu alese calități. Acel suflet o reflecta pe ea, pe ea, cea frumoasă și sensibilă, cea care știa să îi stimuleze imaginația, Domnul Nicolae Gavrilescu, care a publicat cartea „Dialog cu Jeni” la editura „Editgraph”, în anul 2026.

Era o comunicare permanentă între ei, nu doar prin vorbe, ci  și prin gesturi și priviri tandre. Erau un cuplu frumos, cu suflet deschis, cu dragoste și prietenie penru toți.

I-am cunoscut personal și am simțit dragostea dintre ei.

Sufletul ei s-a încărcat de frumusețe din copilărie, când a trăit în cartierul Floreasca, cel cu ramuri încărcate de flori primăvara, cu oceanul de verdeață din Parcul Herăstrău, locuri ce i-au rămas în inimă toată viața.

Eugenia, în ciuda cumplitei tragedii trăită după explozia de la Crevedia, trăiește în paginile cărții „Dialog cu Jeni” realizată de Domnul Constantin Gavrilescu, un dialog impresionant, căci poeziile dumnealui găsesc rezonanță în sufletul Eugeniei, care, cu talent și dragoste, răspunde tot prin versuri, își exprimă admirația pentru talentul lui, îl încurajează și face vidoeclipuri ale poeziilor lui, cu măiestrie artistică care ne mișcă sufletul.

Versurile dumnealui au simplitate și profunzime, iar răspunsul poetic al Eugeniei este tandru, de o frumusețe emoționantă.

Portretul ei este conturat în cuvinte vibrante, ea îi apare ca „luna între stele”, căci sufletul vibrând de iubire o definește ca pe o frumoasă apariție în visurile sale:

„Așa ai fost de când te știu

Frumoasa visurilor mele,

Nu pot a sta fără să-ți scriu,

Că ești ca luna între stele.”

Felicitările ei și mulțumirile îl încurajează să îi scrie, alte și alte poeme, catrene sau rubayate, asemnea celor lui Omar Khayyam, poet persan.

Dorul de ființa iubită este permanent:

„Doar dorul făr’ de șoapte

Ce naște din abis

Întreabă de se poate

Să ne-adâncim în vis.”

Răspunsul ei este ca o imagine în oglindă:

„Când îngerii veghează

Iubirea dintre noi,

Doar inima visează

Să se-mplinească-n doi.”

Speranța în iubire împlină este cea care dă puterea de a visa la fericire, cum scrie poetul:

„Acum, în toiul nopții,

Când luna ne cunună,

Avea-von calea vieții

De-a fi iar împreună.”

Poetul își exprimă direct sentimentele intense, asemnea unui vulcan gata să erupă, dar totul se petrece în plan spritual:

„Nu mă potolesc,

Sunt un vulcan încins,

Pregătit să erup,

Cu ploaie de esențe

Din ceea ce gândesc.”

Reflecțiile ei ne impresionează:

„Doi vulcani pregătiți să erupă. Preaplinul frumosului din noi își caută drumul și menirea în viață. O poezie minunată Gavi … ”(Costin).

Aspirația la fericire, la adevărata iubire a poetului este și  aspirația noastră, de aceea versurile ne ating sufletul:

„Acum, în toamna vieții,

Eu liniște să am

Și-un dram de fericire…

Aștept, scrutând la geam.

Privesc cerul senin,

Pe Dumnezeu îl rog,

Cu harul său divin

La mine să te-ntorc.”

Iubirea transfigurează totul, amplifică frumusețea lumii:

„Micul colț de Univers

Din privirea ta albastră,

Am redat poem în vers,

Pentru amintirea noastră.

În poiana cu narcise

Făuream povești de-amor

Și în ițe de iubire

Țeseam dragostei covor.”

Aici apare portretul fizic al ființei iubite, ce ascunde „un colț de univers”, o parte din infinit, în privirea ei albastră.

Acesta este răspunsul la versurile lui Jenifer:

Din noian de amintiri

Ce ai înșirat în vers,

Am lăsat printre priviri

Un mic colț de univers.”

Alte versuri copletează imaginea ființei dragi:

Eu

Ochii tăi…

Sunt pulbere de stele

Care cade pe amorul mult visat

Ochii tăi…

Au puterea

Magică, verde,

De a lecui amorul neîmpăcat.”

Dragostea se amplifică cu fiecare poem creat, dialogul permanent ne impresionează, căci cei doi poeți sunt sensibili și foarte talentați. El scrie:

„Am fost, voi fi visarea dragostei eterne,

Lăsa-voi clipa fanteziei să așterne

Din gând frumos, în nopțile cu lună plină

Și până-n zori iubirea, ca florile perene.”

Jeni scrie comentarii care scot în evidență calitatea versurilor lui Costin:

„E clar că ai har, poemele plac și transmit mesaje. Felicitări, Gavi…(Costin).

O primăvară-n toamna vieții,

Cum niciodată n-ai gândit,

Îți va aduce fericirea

Pe care mult tu ai dorit.”

Frământările din sufletul poetului sunt impresionante, el face reflecții asupra destinului său care, în toamna vieții,  poate cunoaște iubirea, el va fi visare, un „Luceafăr ivit al sorții”.

„Mâine va fi iar noapte

Ca, privind ceru-nstelat

Să te-ntreb: Oare se poate

Ca pe tine să te plac?

Voi fi în toama vieții

Visarea din nopțile

Cu luna între stele,

Luceafăr ivit al sorții.”

Poemele se succed, sincere declarații de iubire, ca la o ceremonie nupțială:

„Un mugur dulce de iubire

A înflorit în mintea mea,

Numai să vrea a ta simțire

Să fii pe veci iubita mea.”

Replica lirică a lui Jeni ne face să dorim și noi o iubire dincolo de spațiu și de timp:

„Un mugur dulce de iubire

A-nflorit în inima mea

Și cu toată a mea simțire

Voi fi în veci numai a ta.”

Confesiunea poetului face lumină în această frumoasă poveste de iubire:

„Eu las amorul să-ncolțească,

Esența dragostei lumești

În suflet înfocat să-mi crească,

Ca tu pe veci să mă iubești.”

În această carte este oglindit sufletul lui Jeni, cu toată frumusețea lui, marea sa iubire pentru semeni:

„Ori de câte ori fac un film pun tot sufletul. Îmi place să ajut oamenii și să le fac bucurie în viață.

Vino lângă mine

Viața fără tine

Sufletul e mort.

Te aștept să-mpart

Dor și iubire

Cu a ta simțire.”

Cuvintele au puterea de a emoționa, prin simplitate și farmecul lor, ne dezvăluie sinceritatea sentimentelor unui suflet de femeie.

Versurile capătă accente dramatice. Costin scrie:

Jeni din poem

„Viața fără tine

Nu mai are sens,

Vino lângă mine

Tu, al meu ales,

Strânge-mă în brațe

Și m-alintă iar,

Viața fără tine

Azi e în zadar.”

Ideea poetică este reluată, căci două suflete pereche se caută mereu:

„Viața fără tine

Nu mai are sens

Vino lângă mine

Tu, al meu ales.”

Jeni își dezvăluie iubirea dincolo de stele:

„Dor sfâșietor

Inima îmi frânge

Caut printre nori

Zâmbetul tău dulce,

Strig cu neputință

În a mea durere

Domnul să te-ntoracă

Cu a Sa putere.”

Jeni trăiește prin puterea cuvintelor lăsate, scrise cu litere de foc:

„Eu cred că ești îngerul meu

Ce mi te-a dat Dumnezeu.”

Cugetările ei ne cuceresc, că sunt perle de înțelpciune:

„Dragostea nu moare niciodată”. „Așa cum muzica lui Orfeu farmecă orice ființă, chiar și stâncile fiind mișcate din loc de cântul său, așa și poeziile tale să fie îndrăgite de toți care le vor citi” scria Jeni partenerul său de viață, căci știa valoarea creațiilor lui.

Mulțumirile poetului pentru videopoezia realizată de Jeni au o candoare deosebită: „Mulțumesc, Jeni. Mulțumesc frumos. De fapt, nu știu cum să-ți mulțumesc. Iubirea mea este de ajuns?”

Dragostea de frumusețile țării, de mare, de munte, de sufletul românesc se reflectă în paginile cărții, căci cei doi sunt îndrăgostiți de natură, de țara căreia îi aparțin.

Citind versurile celor doi poeți, mi-am amintit de romanul în versuri, dialogul poetic dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle ale căror poezii de dragoste le-am tradus în franceză, eu fiind și autoarea cărții „Sub raza Luceafărului”, o carte de eseuri ce explică cele mai cunoscute poezii ale poetului nostru national.

„Și dacă vin departe o să stau

Mi-e de ajuns să te privesc,

De-ți prind privirea o să vreau

Să-ți spun desigur, te iubesc.”

„Frumoasa mea din vise se arată

În fiecare noapte la culcare,

Privesc la chipul tău de fată…

Ești trandafirul, regina floare.”

Glasul ei razbate prin ani: „Îți mulțumesc din tot sufletul și te îmbrățișez cu drag. Îmi place cum scrii, Gavi…(Costin)”

Declarația lui Jeni este minunat de frumoasă:

„Iubitule

Mi-e dor de tine

Și te adun din vise de demult

Ce se ivesc acum

Din zări străine,

Amestecând în inimi

Al dragostei tumult.”

Versurile ei îl inspiră și vine cu o pasionantă declarație de iubire:

„Furăm dulci sărutări

În miez de noapte

Și ne-alintăm

Cu mângâieri și șoapte,

Ținând a noastre

Trupuri strâns, aproape.”

Răspunsul la poemul lui Jeni „Suflete pereche” confirmă afirmația mea, că această carte este un roman epistolar, cum descoperin în poezia Jeni din poem:

„Tu ești bărbatul vieții mele

Ești lângă mine,

Sigur ești

Și ai venit din nemurire,

Pe mine astăzi să iubești.

Să mângâi dorurile toate,

S-alinți și să săruți din plin

Poemul inimii curate

Și-a sufletul ce se zbate,

Între lumesc și-ntre divin.”

Ei doi erau conștienți că formează sfera perfectă a iubirii, dragostea lor trecând prin spațiu și de timp. Citez:

„Eu

Mulțumesc iubire!

Eu cu tine fac pereche

Scriu intens și te privesc,

Cine să ne mai deoache

Când îți spun că te iubesc?

Jeni

Vom fi la ceruri împreună

Încheiem cercul sferei amândoi,

Suflete pereche să rămână,

Să ne întoarcem iarăși înapoi.”

Am dat atât de multe citate, dorind să fac mai bine cunoscute poemele lor din această carte care m-a fascinat, neputând să o las din mână, revenind mereu la versurile cu reverberații în inimile iubitoare de frumos.

Cartea va rămâne în literature română ca o dovadă vie că dragostea există, ea aduce lumină, fericire, bucurie, este forța motrice ce străbate obstacolele, este trăire la cele mai înalte tensiuni ale inimii, este totul.

Ca să păstreze vie memoria Eugeniei, Domnul Constantin Gavrilescu a publicat în 2025 la editura „Destine” cartea  „Jenifer” în care a adunat gândurile frumoase ale celor ce au conoscut-o și prețuit pe aleasa inimii lui, cea care a lăsat amintirea ei de floare cu parfum de poezie.

Ecaterina Chifu, membră în UZPR și PERGAM

by

Referinţă Bibliografică

Prof. ECATERINA CHIFU: EUGENIA GAVRILESCU, FLOAREA CU PARFUM DE POEZIE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 mai 2026