Prof. ed. timpurie Maricica Stroia

DE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A EDUCAȚIEI – 5 octombrie:

Rolul educației timpurii în formarea comportamentelor nonviolente

Rezumat

Educația timpurie reprezintă una dintre perioadele decisive în formarea personalității copilului, întrucât în acești ani se construiesc primele modele de relaționare, autoreglare, cooperare și raportare la reguli. În acest context, paradigma „violența generează violență” dobândește o semnificație pedagogică deosebită. Copilul preșcolar nu învață numai prin explicații, ci mai ales prin observarea și imitarea comportamentelor adulților și ale celor din jur. De aceea, modalitatea în care educatorul gestionează conflictul, frustrarea, greșeala și încălcarea regulilor poate contribui fie la perpetuarea unor modele agresive, fie la formarea unor conduite bazate pe respect și autocontrol. Articolul analizează mecanismele prin care violența poate fi învățată și reprodu­să, delimitează disciplina de pedeapsă și propune strategii didactice, exemple de intervenție și un plan de prevenire și ameliorare a comportamentelor agresive în mediul preșcolar.

Violența generează violență

Educația timpurie nu se reduce la pregătirea copilului pentru școală. Ea reprezintă, în primul rând, un spațiu de formare a conduitei, a raportării la sine și la ceilalți, a modului în care copilul va înțelege limitele, cooperarea, autoritatea, conflictul și respectul. La vârsta preșcolară, copilul învață într-o măsură considerabilă prin observație și imitație. Adultul semnificativ devine astfel un model comportamental. Ceea ce copilul vede practicat în mod repetat poate deveni mai puternic decât ceea ce i se spune.

Din această perspectivă, formula „violența generează violență” nu trebuie privită doar ca o afirmație morală, ci ca un adevăr educațional cu implicații directe în practica de zi cu zi.

Atunci când copilul este corectat prin strigăt, umilire, amenințare sau pedeapsă disproporționată, el nu învață numai că anumite comportamente sunt interzise. Poate învăța, în același timp, că acela care deține puterea are dreptul să o folosească pentru a-l controla pe celălalt.

În acest sens, teoria învățării sociale formulată de Albert Bandura subliniază rolul observației, imitației și modelării în formarea comportamentului. Copiii nu reproduc numai conduite recompensate direct, ci și comportamente observate la persoane semnificative. Astfel, un copil căruia i se spune „Nu țipa!” pe un ton ridicat primește un mesaj contradictoriu. Un copil lovit pentru că a lovit poate înțelege că violența este inacceptabilă doar atunci când este exercitată de cineva mai slab. Rolul educației este tocmai acela de a rupe acest cerc.

Violența nu este doar fizică

În mediul educațional, violența este identificată adesea cu agresiunea fizică: lovirea, împingerea, smulgerea obiectelor, distrugerea bunurilor sau brus­carea. Totuși, formele sale pot fi mult mai subtile.

Violența verbală și psihologică se poate manifesta prin:

• etichetare;
• ironizare;
• umilire;
• amenințare;
• comparație depreciativă;
• ridiculizare în fața grupului;
• excludere;
• ignorare intenționată.

Formulări aparent obișnuite, precum „Ești obraznic!”, „Numai tu faci probleme!”, „Nu ești în stare!” sau „Uite ce frumos lucrează ceilalți!” pot avea consecințe asupra imaginii de sine a copilului. Din punct de vedere pedagogic, este esențială separarea dintre persoană și comportament. Nu copilul este „rău”, ci un anumit comportament este nepotrivit. Nu copilul „este agresiv” ca identitate, ci a manifestat un comportament agresiv într-un anumit context. Această diferență nu este doar una de limbaj, ci una de concepție educațională. Eticheta fixează copilul într-o identitate negativă. Descrierea comportamentului păstrează deschisă posibilitatea schimbării.

Ce se află în spatele agresivității copilului?

Comportamentul agresiv nu trebuie analizat izolat. La vârsta preșcolară, el poate fi expresia unei emoții puternice pe care copilul nu știe încă să o exprime verbal.

În spatele unei lovituri, al unui strigăt sau al unui refuz pot exista:

• frustrarea;
• gelozia;
• oboseala;
• nevoia de atenție;
• teama;
• dificultatea de a aștepta;
• sentimentul de nedreptate;
• lipsa vocabularului emoțional;
• imitarea unor modele observate;
• nevoia de control;
• suprasolicitarea.

Copilul mic nu dispune încă de toate mecanismele de autocontrol ale adultului. El poate reacționa impulsiv înainte de a putea evalua consecințele.

Din acest motiv, intervenția pedagogică eficientă nu urmărește doar oprirea comportamentului, ci învățarea unei alternative.

A spune „Nu lovi!” este necesar, dar insuficient.

Copilul trebuie învățat și:

„Spune ce te-a deranjat.”

„Cere jucăria.”

„Spune că ești supărat.”

„Cere ajutor.”

„Așteaptă rândul.”

Astfel, disciplina capătă un caracter formativ.

Disciplina pozitivă și autoritatea adultului

Educația nonviolentă nu înseamnă permisivitate. Copilul are nevoie de reguli, limite, structură și consecvență. Acestea îi oferă siguranță și predictibilitate. Problema nu este existența autorității, ci modul în care aceasta este exercitată.  Autoritatea bazată pe frică transmite: „Faci ceea ce spun pentru că eu sunt mai puternic.” Autoritatea educațională transmite: „Există reguli pentru ca toți să fim în siguranță și să ne respectăm.”. Disciplina autentică urmărește interiorizarea regulii. Pedeapsa urmărește, de regulă, conformarea imediată. De exemplu, dacă un copil aruncă intenționat materialele, o consecință educativă poate fi participarea la strângerea și reorganizarea lor.

Mesajul nu este:

„Ești rău.”

Ci:

„Ai făcut dezordine și acum contribuim la repararea situației.”

Principiul pedagogic poate fi sintetizat astfel: fermitate față de comportament, respect față de copil.

Un conflict poate deveni o lecție

Să presupunem că doi copii se ceartă pentru aceeași jucărie, iar unul dintre ei îl lovește pe celălalt. O intervenție punitivă ar putea suna astfel: „Ești foarte rău! Stai pe scaun și nu te mai joci!”. Comportamentul poate înceta temporar, însă copilul nu a învățat ce poate face într-o situație similară.

O intervenție pedagogică poate avea următorii pași:

1. Oprirea comportamentului
   „Stop. Nu lovim.”
2. Asigurarea siguranței
   Copiii sunt separați suficient cât să se calmeze.
3. Identificarea emoției
   „Văd că ești foarte supărat.”
4. Clarificarea situației
   „Ai vrut jucăria și colegul tău se juca deja cu ea.”
5. Stabilirea limitei
   „Este în regulă să fii supărat. Nu este în regulă să lovești.”
6. Oferirea unei alternative
   „Poți spune: «Vreau și eu după ce termini.»”
7. Repararea
   „Cum putem îndrepta ceea ce s-a întâmplat?”

În această situație, copilul învață că emoția sa este recunoscută, dar comportamentul are limite.

Educatorul ca model de autoreglare

În educația timpurie, exemplul personal constituie una dintre cele mai puternice forme de învățare. Dacă adultul își exprimă furia prin strigăt, copilul poate învăța că furia se exprimă astfel. Dacă adultul își exprimă emoția prin cuvinte și păstrează controlul, copilul primește un model diferit. O formulare precum: „Sunt supărată pentru că vorbim toți odată. Voi aștepta să ne liniștim și apoi continuăm” transmite simultan autoreglare, fermitate și respect. Copiii nu au nevoie de adulți perfecți, ci de adulți predictibili, coerenți și capabili să își gestioneze propriile reacții.

Educația socio-emoțională ca formă de prevenție

Prevenirea violenței începe înaintea apariției conflictului. Un copil care știe să își recunoască și să își numească emoțiile are mai multe șanse să le gestioneze adecvat. Prin urmare, activitățile de educație socio-emoțională ar trebui să devină parte constantă a vieții grupei.

Copiii pot fi învățați:

• să recunoască emoțiile;
• să le denumească;
• să observe emoțiile celorlalți;
• să ceară ajutor;
• să formuleze un refuz;
• să accepte un refuz;
• să negocieze;
• să aștepte;
• să repare o greșeală;
• să găsească soluții alternative.

Limbajul emoțional devine astfel un instrument de autocontrol.

Exemple de activități aplicative

Semaforul emoțiilor

Copiii învață o succesiune simplă:

Roșu – mă opresc.
Galben – mă gândesc.
Verde – aleg ce pot face.

Strategia poate fi exersată prin joc de rol și situații concrete.

„Cum se simte?”

Se prezintă imagini sau povești scurte cu personaje aflate în situații diferite.

Copiii răspund la întrebări precum:

„Cum crezi că se simte?”

„De ce?”

„Ce i-ai putea spune?”

„Cum l-ai putea ajuta?”

Activitatea dezvoltă empatia.

„Cuvinte care apropie”

Copiii compară formulări:

„Pleacă!”

cu

„Aș vrea să mă joc puțin singur.”

sau

„Dă-mi jucăria!”

cu

„Te rog, mi-o dai după ce termini?”

Scopul este conștientizarea efectului limbajului asupra celuilalt.

Jocul de rol

Situațiile conflictuale pot fi simulate:

„Doi copii vor aceeași jucărie.”

„Un coleg intră în față la rând.”

„Un copil strică din greșeală construcția altuia.”

Copiii caută soluții și exersează răspunsuri potrivite.

Colțul liniștii – spațiu pentru autoreglare

În sala de grupă poate fi amenajat un spațiu simplu destinat calmării.

Acesta nu trebuie folosit ca pedeapsă sau loc de izolare.

Rolul său este sprijinirea autoreglării.

Poate conține:

• pernuțe;
• cărți;
• cartonașe cu emoții;
• obiecte senzoriale;
• imagini cu exerciții de respirație;
• o clepsidră;
• materiale simple de relaxare.

În timp, copilul poate învăța să recunoască singur momentul în care are nevoie de o pauză.

Parteneriatul cu familia

Eficiența intervenției educaționale depinde și de coerența dintre mesajele transmise acasă și cele din grădiniță. Părinții trebuie implicați fără a fi culpabilizați. În locul formulării: „Copilul dumneavoastră este agresiv”, este preferabil: „Am observat că, atunci când trebuie să aștepte, reacționează uneori prin lovire. Haideți să vedem împreună cum îl putem ajuta.”. Accentul este mutat astfel de la etichetare la soluție.

Temele de discuție cu familia pot include:

• gestionarea crizelor de furie;
• stabilirea limitelor;
• efectele etichetării;
• consecințele logice;
• rolul modelului parental;
• limbajul pozitiv;
• expunerea la conținut violent;
• modalități de calmare;
• dezvoltarea empatiei.

Plan de prevenire și ameliorare a comportamentelor violente

Obiectiv general

Crearea unui climat educațional sigur, predictibil și bazat pe respect, cooperare și autoreglare.

Obiective specifice

• reducerea comportamentelor agresive;
• dezvoltarea vocabularului emoțional;
• formarea strategiilor de rezolvare a conflictelor;
• creșterea cooperării;
• dezvoltarea empatiei;
• îmbunătățirea colaborării dintre grădiniță și familie.

Etapa I – Observare

Se notează:

• momentul apariției comportamentului;
• contextul;
• factorul declanșator;
• reacția copilului;
• reacția colegilor;
• reacția adultului;
• modalitatea de încheiere a situației.

Observarea trebuie să fie descriptivă.

Nu:

„Copilul a fost obraznic.”

Ci:

„A împins colegul după ce acesta a luat primul cuburile.”

Etapa a II-a – Reguli simple și clare

Regulile trebuie formulate pozitiv:

Ne folosim mâinile pentru a ajuta.

Spunem ce ne deranjează.

Așteptăm pe rând.

Cerem ajutor când avem nevoie.

Etapa a III-a – Activități socio-emoționale

Săptămânal pot fi incluse:

• jocuri de rol;
• povești;
• conversații;
• activități de cooperare;
• exerciții de respirație;
• jocuri de recunoaștere a emoțiilor.

Etapa a IV-a – Consecințe educative

Copilul este încurajat să repare ceea ce a stricat, să ajute, să reconstruiască sau să refacă relația.

Accentul cade pe responsabilitate, nu pe rușinare.

Etapa a V-a – Consolidarea comportamentelor pozitive

Adultul verbalizează concret comportamentul observat:

„Ai așteptat rândul.”

„Ai spus ce te-a deranjat.”

„Ai cerut ajutor fără să lovești.”

„Ai reușit să te calmezi.”

Etapa a VI-a – Colaborarea cu familia

Se pot realiza:

• întâlniri tematice;
• mini-ghiduri;
• discuții individuale;
• recomandări comune;
• schimburi periodice de observații.

Etapa a VII-a – Evaluarea progresului

Se urmăresc:

• frecvența conflictelor;
• numărul episoadelor agresive;
• capacitatea de verbalizare a emoțiilor;
• solicitarea ajutorului;
• folosirea strategiilor de calmare;
• nivelul cooperării.

Concluzii

Violența din mediul educațional nu trebuie abordată doar atunci când devine vizibilă și gravă. Ea trebuie prevenită prin calitatea relației dintre copil și adult, prin modelul personal, prin consecvența regulilor și prin dezvoltarea competențelor socio-emoționale. Copilul care este respectat învață mai ușor să respecte. Copilul care este ascultat învață să asculte. Copilul care este ajutat să își exprime emoțiile prin cuvinte va avea mai puțină nevoie să le exprime prin comportamente impulsive. Educația nonviolentă nu presupune slăbirea autorității, ci maturizarea ei. Preșcolaritatea este perioada în care se pun bazele modului în care viitorul adult va înțelege puterea, conflictul, respectul și relația cu celălalt. Fiecare reacție a adultului poate perpetua un model sau îl poate transforma. Dacă violența poate genera violență, atunci educația are datoria de a demonstra contrariul: respectul poate genera respect, empatia poate genera empatie, iar relațiile sănătoase învățate în copilărie pot deveni fundamentul unui adult echilibrat și responsabil.

Bibliografie

• Bandura, A. (1977). Social Learning Theory. Prentice Hall.
• Bandura, A. (1986). Social Foundations of Thought and Action: A Social Cognitive Theory. Prentice-Hall.
• Berk, L. E. (2018). Development Through the Lifespan. Pearson.
• Denham, S. A. (1998). Emotional Development in Young Children. Guilford Press.
• Goleman, D. (2008). Inteligența emoțională. București: Curtea Veche Publishing.
• Gordon, T. (2014). Părintele eficient. București: Editura Trei.
• Ministerul Educației Naționale. (2019). Curriculum pentru educație timpurie. București.
• Piaget, J. (1972). Psihologia copilului. București: Editura Didactică și Pedagogică.
• Rosenberg, M. B. (2014). Comunicarea nonviolentă. Un limbaj al vieții. București: Editura Ponte.
• Siegel, D. J., & Bryson, T. P. (2016). Creierul copilului tău. București: Editura For You.
• Vygotsky, L. S. (1978). Mind in Society: The Development of Higher Psychological Processes. Harvard University Press.

Prof. ed. timpurie Maricica Stroia

Școala Gimnazială „Mihail Armencea” Adjud, jud. Vrancea

by

Referinţă Bibliografică

DIDACTICI CREATIVE – Prof. ed. timpurie Maricica Stroia, de Ziua Mondială a Educației (5 octombrie): Rolul educației timpurii în formarea comportamentelor nonviolente/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 octombrie 2026