Protejarea imaginii…

Am primit revista de cultură universală, editată sub egida LSR și a UZPR „Constelații diamantine”, Anul XV, Nr. 9 (169), septembrie 2024, prin grija doamnei Doina Drăguț, redactor-șef.

Revuistica: A apărut nr. 169/2024 al revistei craiovene CONSTELAȚII DIAMANTINE

Cu scuzele de rigoare vă informez că fotografia folosită ca imagine reprezentativă în materialul meu din revista Constelații de Diamantine nr. 9 ( 169 ), 2024, nu îmi aparține și, prin urmare, am înlocuit-o cu imaginea mea reală.
Revenim la ideea inițială: dacă poezia este lacrima transformată în cristal, atunci imaginea reală a unui om este poezia sa nescrisă. Să ne asumăm „imaginea reală” înseamnă să acceptăm că suntem guvernați de legile vieții, dar că alegem să stăm verticali sub propria noastră lumină.

Publicarea într-o revistă cu vizibilitate este un test al caracterului. Cei vanitoși se vor măsura în oglinda publică cu o plăcere narcisistă, grăbindu-se să împartă „evenimentul” cu lumea. Dar protejarea imaginii nu este despre orgoliu, ci despre dreptul de a fi tu însuți. Într-un univers unde totul este de vânzare, chipul rămâne ultima redută a libertății. A nu permite ca imaginea ta să fie manipulată sau folosită greșit este o formă de „protejare a fundamentului”, la fel de importantă ca apărarea drepturilor omului despre care vorbeam.

Limita Spațiului și Infinitul Dorinței

Povestea domnului Glicine, dragi copii, este asemeni vieții despre care vorbeam: un amestec de ambiție și răbdare care nu poate fi cuprins în totalitate între coperțile unei reviste. Spațiul limitat al publicațiilor este, în sine, o lecție despre esențializare. Pentru că nicio revistă nu poate fi un cer destul de încăpător pentru zborul unui scriitor. Nu putem găzdui aici toate dorințele autorilor, dar putem aprinde scânteia care să vă poarte spre întreaga carte. Acolo, „pâinea și cartea” devin un ospăț complet, iar drumul spre „departe” capătă o hartă detaliată.

Creația nu este niciodată un act solitar. Dacă textul este sufletul, ilustrația este chipul care îi dă viață. Colaborarea cu artistul italian Fernando Forgiero nu este doar o înfrățire culturală, ci dovada că arta nu are granițe atunci când caută frumosul. Imaginile sale sunt „fresca de lumină” care însoțește pașii domnului Glicine, transformând fiecare pagină într-o fereastră deschisă spre o lume pe care merită să o luați în serios.

Vă invit, așadar, să nu vă opriți la prag. Dacă acest fragment v-a atins inima, căutați restul poveștii. Într-un univers guvernat de decădere, singura noastră rezistență este curiozitatea de a citi până la capăt și curajul de a ne asuma, la rândul nostru, propria imagine reală.

Mulțumiri redacției revistei C.D.

by

Referinţă Bibliografică

Camelia Opriţa: Messer Glicine/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 4 septembrie 2024