În lunga toamnă te-ai schimbat
Să te-ncadrezi în nou decor,
Veșmântul verde ce-ai purtat
A devenit multicolor.
Te văd, de-o vreme, întristat
Și măcinat de tainic dor;
Veșmântul verde ce-ai purtat
A devenit multicolor.
Copac frumos cu rod bogat,
În viață totu-i trecător,
Până și omu-i muritor
Și de pământ e rechemat.
În toamna ta, doar te-ai schimbat…
by
Despre Marian MALCIU
Data naşterii: 27.12.1945 în Caracal, jud.Olt
Studii:
- liceul „Ioniţă Asan”, Caracal, 1964;
- şcoala tehnică exploatare şi întreţinere auto, Bucureşti 1969;
- şcoala miltară de ofiţeri a MI, 1975, Bucureşti;
- facultatea de drept, 1977, Universitatea Bucureşti;
- postuniversitare în ştiinţe penale, 1990/1991, Facultatea de drept, Universitatea Bucureşti.
Vezi toate articolele scrise de Marian MALCIU →