SĂ NU CREDEȚI CĂ E IARNĂ
Lia Sol
În poema care naște fluturi albi din orizont,
Cerul e în declinare, absorbindu-și din sineală.
Stau cuvintele în rânduri, ca tristețile pe front,
Când s-a colorat pământul fără voie cu cerneală.
Clocotește pe câmpie un văzduh de aer dulce,
Mierlele s-au dus cu toate și-au lăsat crângul pustiu.
Din pământ, câte-o mândrețe merge-n încet ca să se culce,
Când mă urc ușor pe-o rază și încerc să mă descriu.
Azi mi-e dor de buburuze și le duc în lumea mea,
Să le fac oameni de gheață, să le urc apoi pe sănii.
Ce frumoasă este lumea care nu știe de ea,
Am s-o port mereu în suflet și-am să-i bat mereu mătănii.
Îmi descopăr astăzi visul să-l cuprindă gelozia,
O să-l prind de-un colț de mare când tristețea-i monogamă.
De-o uita să se întoarcă, să îmi țese poezia,
Îl transform în anotimpuri și le-așez ușor în ramă.

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..