Dacă cineva a menționat – fie în doar două-trei cuvinte, în câteva fraze sau chiar într-o așa-numită „recenzie” – că apreciază într-o anumită măsură poeziile din creația mea, eu i-am mulțumit deja, îi mulțumesc și acum și îi voi mai mulțumi mult timp de aici înainte. Faptul că unora nu le place ceea ce scriu este strict părerea lor, nu problema mea. Nu poți obliga pe nimeni să agreeze un lucru dacă structura sa interioară nu îl acceptă. Este exact ca și cum aș spune că mie nu-mi place un anumit gen muzical. Păi, pe cine interesează acest aspect, chiar dacă eu aș fi un mare critic muzical, din moment ce genul respectiv este ascultat de sute de milioane de oameni de pe întreaga planetă? Sau dacă interpretul care îl promovează este invitat să-și arate talentul pe scene importante din țară și din străinătate? Aceeași logică se aplică și în cazul unui scriitor: când valoarea și originalitatea creațiilor sale îi deschid porțile marilor reviste de prestigiu din România și nu numai, unde publică sute de poezii, înseamnă că avem de-a face cu un poet pe deplin matur prin însăși valoarea scrierilor sale. Că pe unii, din cauza beteșugului și a invidiei, îi apucă strechea și nu pot admite succesul altuia, este altă poveste. Aceștia postează din grota și văgăuna gândirii lor tot felul de absurdități: ba se întreabă de ce un poet are pantofi roșii și nu negri, ba susțin că nu trebuie băgat în seamă pentru că este doar un „funcționăraș de duzină”, nu vreun mare demnitar, ori că are doar studii medii, nu superioare. Alții reproșează că autorul nu a pus diacritice sau vreo virgulă pe nu știu unde, decretându-l agramat. De parcă prin astfel de meschinării ar putea pune un paravan în calea muzei, așa cum face lelea Floarea cu un lepedeu la intrarea în chichineața ei de vară, ca să nu-i intre muștele! Dacă suferi atât de tare din cauza acestei afecțiuni, dragă criticule, mergi la un psiholog sau la un psihiatru înainte ca strechea și beteșugul invidiei să-ți macine de tot ființa. Muza vine de la Tatăl Ceresc direct în gândul poetului, nu de la oameni și nu prin intermediari. Hei, omule! Când analizezi creația cuiva, concentrează-te pe tema textului, pe elementele de stil și pe originalitatea scrierilor. O virgulă sau alte semne de punctuație, dacă lipsesc, se pot adăuga și mai târziu. Iar dacă ai uneltit – singur sau în gașcă, în culise ori în public – ca x sau y să nu mai fie prieteni ori ca cineva să nu fie publicat într-o anumită revistă, bagă bine de seamă: lumea literară nu este o simplă ogradă în care se învârte o singură șușanea. Ea este mare cât zarea, se întinde pe toate continentele, numără sute de țări și mii de scriitori. În acest spațiu vast, orice poet autentic își poate construi punți și relații prin propria valoare, pentru a fi recunoscut pretutindeni în lume.