Azi, dragelor, v-aș scrie o scrisoare cum vă scriam odinioară…! Ce dulci erau acele fioruri de dor și dragoste, când ne trimitem plicuri cu scrisori în care ne împătuream gândul și inima, ce adânci chinuri sufleteşti și neliniști înduram așteptând poștașul să ne ducă și să ne întoarcă scrisorile…!
Azi, în câteva secunde, mesajele circulă dus întors între niște copii care trăiesc atât de grăbit, smuncit și tehnicizat propria viață, de parcă ar trăi-o pe a altora, fără să își dea seama că renunță la tocmai ce e mai frumos din ea, că transformă ceea ce e sublim și emoționant în moduri brute și reci de a fi, a gândi și a iubi. Își scriu „c.f.”, „te ib”, „ok”, „k”…! Asta s-a ales din scrisorile de dragoste de altădată în care ne tremurau sufletul și bătaia inimii…!
Iată, vă înfățișez acum, într-un 1 martie al timpului acestuia în care clipa prezentă nu doar că nu există pentru că nu apuci nici să o numeri că deja îi ia locul următoarea, dar o mai subțiem și noi trăind-o în subconștientul din spatele grabei nebunești ce ne smulge din sinele nostru și ne-aruncă într-o existență virtuală, un rând de scrisoare trimisă din închisoare de nefericita Zoe Ceaușescu, eminentă matematiciană aruncată nevinovată în pușcărie, soțului ei, profesor universitar, de asemenea condamnat la închisoare fără vină, Mircea Oprean. Din singurătatea celulei în care Zoe ispășea vina de a nu fi vinovată, scria soțului ei, de asemenea vinovat de a-și asuma nevina apartenenței la o familie condamnată în masă doar în baza destinului ca un simplu nume să se constituie într-un concret, irevocabil și grav rechizitoriu. Una din scrisorile ei, în care era contopită întreaga durere a suferinței unei condamnate, victimă a propriei nedreptăți, cuprinde acest cutremurător vers al poetului romantic spaniol Antonio Machado: „Vinovat de a te fi iubit, azi nu te mai pot uita”…!
Cât suflet este aici, câtă iubire, câtă durere…! Ce simplu și sec ar exprima asta fiul meu: „c.f, te ib” – gata…, așa-s scrisorile de iubire de azi…! Dacă ar fi fost întotdeauna așa, eu mă lăsam de mult de iubit… ! (Aurel V. Zgheran)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..