Se furișează zorii-n încăpere,
Pe pleoape așternând lumina,
Prin sita genelor, prind curcubeul,
Merg în trecut să-mi caut rădăcina.
Cobor prin secole, istoria mă cheamă
Să deslușesc nedumeriri ce strigă
În iureșul vâltorilor de astăzi,
Când tot ce se întâmplă ne intrigă.
Greșeli făcute au fost dintotdeauna,
Voit sau ignorând realitatea,
Și mulți, acum, chiar din cei tineri,
Știind istorie, ar vrea regalitatea.
Aflam, din basme, de împărați și regi,
Aveau în vene sângele albastru,
Mă fascinau povești de dragoste,
Dar și atunci era câte-un dezastru.
Ai mei bunici și străbunici trăit-au
Pe vremea regilor, și nu le-a fost ușor…
Venit-au, mai apoi, la cârmă comuniștii
Cu-al lor partid, pretins, liberator.
O vreme, ne-au venit din Răsărit
Lumina și comandă de a face
Cum ne dictau mai marii din Kremlin,
Până -ntr-o zi, când roata se întoarce.
Se furișează zorii-n încăpere,
Lumina vine tot din Răsărit,
Dar, astăzi, nu ne mai comandă Estul,
Ci cei pe care părinții i-au dorit.
Autor: Georgeta TUDOR

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..