Semnal editorial și publicistic – Preasfințitul Părinte Ignatie – Episcopul Hușilor, „Prezentul văzut prin vitralii”, Editura “Spandugino”/Editura “Horeb”, București/Huși, 2026

Preasfințitul Părinte Ignatie (Trif) (n. 07.07.1976) este Episcopul Huşilor (22 octombrie 2017); a fost arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei (2011–2017), cu atribuţii pastorale şi misionare pentru comunităţile ortodoxe româneşti din Marea Britanie, Irlanda şi Islanda. Absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Mitropolit Simion Ştefan”; licențiat al Facultății de Teologie din Alba Iulia; doctor în Patrologie al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din cadrul Universităţii din Bucureşti; lector universitar pentru catedra de Patrologie şi Literatură Patristică la Facultăţile de Teologie din Alba Iulia (2008–2011) şi Iaşi (din 2018 până în prezent); studii doctorale, de limba greacă veche şi neogreacă (Atena, Grecia); cursuri de perfecţionare a limbii engleze la Centre of English Studies (Dublin, Irlanda); stagiu de cercetare bibliografică la Mănăstirea benedictină En Calcat (Franţa).
A publicat articole ştiinţifice, eseuri teologice şi culturale în reviste de specialitate (Horeb, Altarul Reîntregirii, Tabor, Lumina, Dilema veche, Orizont), traduceri, dar şi recenzii. De asemenea, a susţinut mai multe comunicări ştiinţifice la conferințe naționale și internaționale teologice și a participat la conferințe duhovnicești în țară și în străinătate, cultivând un dialog pastoral, sincer şi actual, cu tinerii şi cu mediul intelectual.
În spațiul sau arealul teologic românesc contemporan se distinge într-un fel aparte chipul Preasfințitului Părinte Ignatie – Episcopul Hușilor, prin felul curajos cu care ia parte la dezbaterea de idei pe care societatea le livrează necontenit în spațiul public și prin fermitatea și competența discursului său, care nu eludează crizele morale și derapajele de tot felul ce aduc Bisericii un prejudiciu de imagine.
Editurile “Spandugino” și “Horeb” ne propun un nou volum semnat de Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie Trif, „Prezentul vǎzut prin vitralii”, care reunește texte „prin care Preasfințitul s-a manifestat în cetate” la provocările care așteptau, într-un fel, răspunsul Bisericii, fie și articulat prin unul dintre reprezentanții săi. Prefața domnului Sever Voinescu are darul de a ne lămuri de ce este atât de important demersul pe care îl face autorul: „Textele îl impresionează pe credincios, mai ales pentru că vede cum vlădica, ieșind din biserică, nu se depărtează de ea. Ba mai mult, duce cu sine Biserica noastră pe străzile timpului nostru. Avem, așadar, răspunsurile unui luminat arhiereu la provocările veacului său. Formulate cu responsabilitate și dragoste de Hristos, ca veritabile repere pentru un posibil răspuns creștin rostit în România anului 2026, textele acestei cărți ni-l arată pe Preasfințitul Părinte Ignatie ca pe un intelectual elegant și ferm.
Cartea de faţă este chipul interior al Preasfinţiei Sale. Prin instantanee organizate în trei părţi, Preasfinţitul Ignatie ne spune cine este, cine nu este şi ce speră. Coerenţa acestui autoportret este asigurată, ca de o fundaţie din cel mai performant beton, de credinţa în Iisus Hristos şi de conştiinţa datoriei faţă de Biserica pe care o slujeşte cu atâta vrednicie.
Cartea este o mărturisire făcută lumii de cineva care primește, în sinea sa creştină, lumea cu uşile sufletului şi minţii larg deschise.”
Cu alte cuvinte, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie ne propune o etică a atenției prin cărțile sale, fie că vorbim despre „Maladia ideologiei și terapia adevărului”, despre dialogurile cu Cristian Pătrășconiu din „Pâinea și lumina vieții” sau despre monumentala lucrare „Sfântul Grigorie Palama și teologia energiilor necreate”, un riguros studiu al controversei isihaste ce prezintă moștenirea extinsă a lucrărilor acesteia. Există o vocație a mărturisirii în opera Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, vocație pe care o întrezărești în comentariile atât de inspirate la textele Sfântului Grigorie Palama. Nu cred că mă hazardez când afirm că întreaga operă de până acum a Prea¬sfințitului este vegheată de gândirea Sfântului Grigorie Palama.
Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie este conștient că întreaga esență a teologiei este tributară modului în care interferează viața și taina, de aceea ne invită prin fiecare carte, după modelul palamit, la experiență și viață în relație cu Dumnezeu.
Ai fi ispitit să crezi, citind cărțile sale, că te afli în fața unui redutabil polemist, dar, întorcându-te la inspirația Sfântului Grigorie, vei înțelege altfel moștenirea Episcopului Ignatie. Ea nu stă sub semnul polemicii, ci sub semnul restituirii legăturii dintre trăire și înțelegerea lui Dumnezeu, ce risipește întunericul patimilor și al necredinței și-l descoperă pe autor ca mărturisitor al credinței, după modelul sfântului, a cărui teologie o descoperim sub chipul „auten¬ticității și posibilității de îndumnezeire a omului”.
Aceasta pare miza cărții pe care ne-o dăruiește autorul sub forma unor mărturisiri asumate. Regândirea credinței în modernitate, cu natu¬ralețea creștinului ce nu se teme de provocările timpului pe care îl traversează, ci găsește „un răspuns bun” la semnele vremii.
Ce o face atât de specială în literatura de sorginte teologică, consemnează inspirat tot Sever Voinescu: „Cartea de față este chipul interior al Preasfinției Sale. Prin instantanee organizate în trei părți, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie ne spune cine este, cine nu este și ce speră. Coerența acestui autoportret este asigurată, ca de o fundație din cel mai performant beton, de credința în Iisus Hristos și de conștiința datoriei față de Biserica pe care o slujește cu atâta vrednicie”.
Pentru a avea acest chip interior, este nevoie să-ți asumi un tip de vulnerabilitate, rod al smereniei lucide și firești, care este receptată destul de rar în mediul eclezial, dar fundamentală în întâlnirea cu Părinții Bisericii.
Încă din titlu, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie ne invită la reflecție, este felul dânsului de a ne pune în gardă. De ce ar fi nevoie să vedem prezentul prin vitraliu? A vedea prezentul prin vitraliu poate însemna a nu renunța la filtrul prin care vezi Lumina. Vitraliul este una dintre puținele forme de artă care nu pot fi înțelese fără lumină, el nu reflectă lumina, ci o filtrează, o transformă într-un element constitutiv al operei.
Titlul pare o metaforă la condiția umană, este invitația de a filtra prezentul spre Lumină, de a vedea Creația lui Dumnezeu cum se manifestă în filtrul luminii de azi. Creștinul este chemat să se împărtășească de Lumină, filtrând semnele vremii, iar frumusețea vieții sale apare tocmai din această filtrare. Fără lumină, vitraliul rămâne o simplă compoziție de sticlă, iar prin lumină devine o experiență estetică, simbolică și spirituală.
Fără lumina lui Iisus Hristos, viața creștinului este lipsită de transcendență și fără sens. Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie ne sugerează, prin titlu, că orice vedere este deja interpretare și că avem nevoie de un filtru bun al Luminii pentru a nu pierde Calea.
În altă ordine de idei, radiografia pe care o face comunismului și efectelor lui până astăzi ne arată un spirit lucid și informat în amănunt asupra ororilor care au mutilat caracterul societății românești, care nu și-a mai revenit din agonie nici după treizeci de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Modelul de luptător anticomunist al Monicăi Lovinescu, pe care îl creionează autorul, este cât se poate de binevenit. Prin vocea sa „diagnostic”, a avut curajul de a spune răului pe nume, cu riscul de a-și pierde viața. O lecție de caracter pe care n-o mai asumăm în așa-zisa democrație de azi.
În acest context Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie mărturisește că „Pentru martirii Revoluţiei din 1989, cea mai eficace formă de eradicare a cancerului regimului totalitar comunist era aplicarea unui tratament chimioterapic, alcătuit din libertate şi credinţă. Erau pătrunşi de această convingere că diavolul roşu poate fi pulverizat şi învins doar prin setea de libertate şi de credinţă, ca dimensiuni esenţiale ale sufletului uman. În felul acesta se explică frumuseţea curajului şi rezistența morală a bravilor tineri din 1989 în faţa represiunii declanşate cu furibundă vehemenţă şi diabolică cruzime de către slujitorii fideli ai împărăţiei iadului comunist.”
Schimbând registrul, voi menționa că, atunci când Martin Heidegger afirma că tot „ceea ce ne este mai aproape ne este cel mai departe, iar ceea ce ni se pare de la sine înțeles ne este cel mai enigmatic”, se gândea la dificultatea de a găsi răspunsuri ușor de formulat, tocmai la ceea ce ne pare a fi cel mai evident și mai apropiat în viața de zi cu zi. Altfel spus, nu ne gândim câtuși de puțin la ochelari, atunci când îi avem pe nas. Când îi căutăm disperați, având mare nevoie de ei, uitând unde i-am lăsat cu doar câteva minute înainte, aceiași ochelari devin centrul atenției noastre, singura preocupare, motivul unic al motivației intelectuale și, deloc ironic, motivul pentru care existăm. Ni se întâmplă să nu găsim ochelarii, nu-i așa? Și atunci recunoaștem că tot ceea ce mai înainte nici nu luam în seamă a ajuns să fie ceea ce ne face viața imposibilă.
Am reîntâlnit, și mărturisesc, am fost puțin surprins, citatul din Martin Heidegger în cartea „Prezentul văzut prin vitralii”, scrisă de Prea¬sfințitul Părinte Episcop Ignatie. Pentru mine, cu mulți ani în urmă, acest citat devenise o evidență, poate și o resemnare, când mă străduiam să-mi precizez ceea ce Heidegger dorea să spună, folosind cuvinte obișnuite, din limbajul zilnic, într-un alt sens, cu o altă conotație. Din acest motiv, mă împotmoleam necontenit, oprindu-mă de mai multe ori la o singură pagină din opera lui Heidegger, înaintând anevoios și mirându-mă de acest hotar prin care filozoful despărțea cuvintele de sensul lor cotidian, neavând milă de noi, sărmanii lui cititori. Mi-am spus că pătimesc din lipsa de cunoaștere temeinică a limbii în care Martin Heidegger a scris, și am fost mai mult decât fericit, chiar euforic, aflând că și studenții germani se simțeau despărțiți de opera marelui filozof prin același zid construit din cuvinte ușoare, pe care filozoful le înnobila cu semnificații misterioase.
Dar, revenind la cartea Prea¬sfințitului Părinte Episcop Ignatie, am fost surprins găsind citatul, pentru că este folosit aici într-un alt context. Mai mult, el este parte dintr-un alt citat, mai lung, dintr-o autoare la care Episcopul Ignatie face referire și căreia îi răspunde. Un exemplu clasic de afirmație și răspuns la această afirmație. Apoi mi-am dat seama că citatul din Heidegger devine simptomatic, fiind simbolul, chiar firul călăuzitor al acestei cărți pe care o consider exemplară. Marc Aureliu spunea în „Gânduri către sine însuși; Cartea VII”, parafrazându-l pe Antistene: „Este regesc să faci bine și să fii vorbit de rău”. Pentru că observația este de mult evidentă, oricine atacă public credința creștină își promite, speră, visează o recompensă intelectuală care să-l așeze în panteonul unui modernism mult aplaudat. Adaug imediat că nu mă interesează să mă pun de-a curmezișul, polemizând cu tot ceea ce se înțelege prin modernism. Termenul este atât de vast, și atât de generos pentru căutătorii de noi precizări ale unor vechi definiții, încât mi-ar fi foarte greu să fac ordine în idei și păreri. Nu sunt deloc sigur că are vreun rost să nu fiu, din principiu, de acord cu ceilalți, cei care se cred moderni. Dar, revenind la citatul mai sus menționat, găsesc că este nedrept a reduce credința în Dumnezeu la o simplă negație cu orice preț, fără a recunoaște acesteia nimic pozitiv, negându-i orice merit, doar de dragul de a fi „modern”.
Cartea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie este implicit un semnal de alarmă împotriva acestui formalism lipsit de justificare practică. Formele tradiționale nu mai sunt prăfuite când universul duhovnicesc al trăirii creștine devine perspectiva dinamică a recentului, a imediatului, a pre¬zenței noastre active în lumea în care trăim. Iisus Hristos este om adevărat și Dumnezeu adevărat. Credința în Dumnezeu este șansa ce se reactualizează, este spe¬ranța noastră într-un viitor real, abordabil, fără prejudecăți sau teoretizări formale. Ea este dincolo de noțiunea de modernitate, fiind eternă și implicit mereu prezentă, dincolo de timpuri, în inima ce se deschide către Dumnezeu. Speranța se preschimbă în curaj, fiind cuprinși de evidența mântuirii… „El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și, prin rănile lui, noi toți ne-am vindecat” (Is 53, 5).
„Este o eroare să credem că, răsturnate fiind principiile moralei tradiționale, epoca postadevăr ne instaurează într-un «univers» plin cu «adevăruri» alternative. Dimpotrivă. «Adevărurile alternative» sunt minciuni grosolane despre ființă, despre om și despre univers. Și asta pentru că adevărul desprins de realitatea concretă a persoanei și atașat ideologiei se metamorfozează în dictatură și totalitarism” (pag. 193). Am ales acest citat din cartea Preasfințitului Părinte Ignatie ca o motivație și o explicație a citatului din Heidegger cu care am început această cronică. Este simptomatic pentru felul cum trăim și gândim astăzi. Refuzăm evidența unor adevăruri simple, o ascundem în spatele unui munte de neînțelegeri și presupuneri cu care ne mândrim, dar care ne vor trăda. Trăim complicat și nefericiți, amăgiți și descum¬păniți. Evident că nu avem cum să-l punem pe Dumnezeu în spatele unui paravan. S-a încercat mereu, fără succes. Atâta osteneală pentru nimic, sau mai rău, pentru a ne face din nou viața grea, inventând iarăși o dictatură a întunericului. Am citit cartea pe care o prezint în aceste rânduri cu un interes deosebit și am descoperit în aceste pagini bucuria omului credincios, care știe să apere credința în Dumnezeu cu liniște și eleganță. Din acest motiv, apologetica este mai mult decât o disciplină a teologiei, ea fiind forma firească prin care prezența Binelui este explicată plauzibil. Cartea se citește ușor, fiind în acest fel esențială.
Dincolo de toate acestea și, încă, multe altele, volumul de față se încheie cu registrul al treilea – „Professio”, în care autorul adună câteva prelegeri, interviuri și anchete culturale, prin care își face cunoscută mărturisirea de credință și viziunea eminamente teologică și culturală prin propria lui viață. V-aș recomanda în acest sens: „Bilbor, Alba Iulia și Atena – «marea academie» a existenței mele”, ca exemplu de a înțelege cum devine validat criteriul autenticității cre¬dinței prin fidelitatea față de rădăcini, pentru că „acasă” este „matricea iubirii și softul pli¬nătății”, ca să citez un alt text care te pune pe gânduri.
„De aceea, fără a fi elogiat în mod gratuit, Bilborul este căuşul în care Dumnezeu a aşezat tot ceea ce are El mai frumos şi mai minunat. Frumuseţea şi minunăţia lui rezidă în potenţialul său de a ne face să simţim că vârsta copilăriei, a vieţii în toată extensia ei, este un mare dar de la Dumnezeu. Activând latura anamnetică a trăirilor mele, îmi aduc aminte cu prisositoare bucurie de fiecare anotimp al anului care purta o undă groasă de basm în el.”
Cu alte cuvinte, aș asemăna„vitraliile” Părintelui Episcop Ignatie cu vitraliile lui Marc Chagall de la Catedrala din Reims. Dacă pictorul ilustrează acolo continuitatea artei sacre în epoca modernă, punând accent pe culoare, transparență și experiența senzorială a luminii, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie ne invită să rodim în lumina faptelor, fiind atenți la semnele vremii, prin recuperarea „chipului evanghelic al lui Hristos” din viețile noastre, căci, „Modelul desăvârşit al iubirii dintre oameni este Hristos. Când ne-a iubit cel mai mult? Când ne-a iertat de toată ingratitudinea noastră? Când ne-a asumat şi a trăit totala suferinţă a despărţirii omului de Dumnezeu? Atunci când noi i-am dăruit nimicul urii. Atunci când noi ne-am propus în nebunia noastră să Îl ucidem, crezând că Dumnezeu-Omul, Care este însăşi Viaţa, poate fi omorât. Atunci când noi i-am întors spatele şi ne-am revoltat împotriva Lui. Atunci când noi Îl tratam ca pe departele nostru, iar El ne asuma pe noi ca fiind aproapele Lui.”.
În concluzie și încheiere, voi recunoaște că ar fi multe de prezentat și de analizat în această carte, dar las cititorului bucuria de a descoperi singur diversitatea temelor – de la catehismul pentru tineri și până la realismul pastoral, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie ne conduce prin lumea convingerilor sale într-un limbaj elegant și elevat, argumentat cu o mulțime de trimiteri bibliografice, care sunt tot atâtea inspirate surse de lectură!…

Stelian Gomboş

https://steliangombos.wordpress.com

by

Referinţă Bibliografică

Semnal editorial și publicistic – Preasfințitul Părinte Ignatie – Episcopul Hușilor, „Prezentul văzut prin vitralii”, Editura “Spandugino”/Editura “Horeb”, București/Huși, 2026/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 22 septembrie 2026