Mass-media pe sens și contrasens

   „Presa este a patra putere în stat și câinele de pază al democrației , iar instituția media trebuie să fie ochii și urechile societății.”
  
   Rolul pe care îl are mass-media în societate este considerat de maximă importanță pentru publicul ce vrea să fie bine informat, prin acuratețea informației transmise în presa scrisă și audio-vizual, care trebuie să fie din sursă sigură și să reflecte realitatea. Jurnaliștii sunt considerați și formatori de opinii pe „sensul” adevărului absolut în mecanismul de informare, transmitere și receptare a informațiilor.
Presa – ca putere civica în dezvoltarea societății democratice și o a libertății de exprimare – a fost numită „a patra putere în stat”, de a semnala abuzurile puterii și abaterile de la principiile democratice, de a redresa și de a schimba situația, dispunând de pârghiile necesare în contestarea deciziilor incorecte. În acest sens, mass-media este considerată a patra putere în stat, după cele trei puteri delimitate într-un stat democratic – legislativă, executivă și judecătorească.
Conform acestui statut, presa trebuie să combată știrile false și tendențioase.
   Știrile incorecte sau trunchiate, transmise cetățenilor, provoacă derapaje mediatice grave, prin dezinformare în comunicare, soldate cu mari prejudicii de imagine în breasla ziariștilor profesioniști, până la discreditarea publicației sau trustului de presă, ce face dovada activității în „contrasens” cu realitatea.
Sunt tot mai frecvente cazurile realității anormale, care arată că presa se îndepărtează mult de ceea ce trebuie să fie „normal în mass-media”, în trusturile de presă care, sub masca unei false democraţii, promovează în realitate mediacrația, ca fiind puterea exercitată în mass-media de influenți aflați în slujba unor grupuri de interese. Este uşor de înţeles că mediacrația se realizează numai cu „ziarişti-tonomat”, prin care sintagma siguranței este îndoielnică:
   „A patra putere în stat, sau a patra putere coruptă stat?”
Regretabil este faptul că există ziariști care abordează şi explică altora subiecte pe care nici ei înşişi nu le înţeleg. În asemenea cazuri, ştirile sunt neclare, confuze, cu abordări greşite, care produc nedumeriri numeroşilor cititori, ceea ce dăunează mult statutului de jurnalist profesionist.
   Distorsionarea informației în mass-media contribuie la discreditarea jurnalistului și a sursei, se către cetățenii, care își pierd credibilitatea, din cauza ştirilor eronate, imorale și senzaționale, conducând la falimentul instituțiilor de presă.
   Știrea trebuie să fie nu numai corectă, ci să fie esențială, pentru a păstra credibilitatea și prestanța morală a gazetarului. Odată pierdută, încrederea nu mai poate fi recuperată, iar cotidianul în care semnează articole riscă să rămână fără cititori, concludente fiind câteva opinii remarcabile pentru activitatea de „contrasens” mediatic:
   „Am citit o știre într-un ziar, care m-a trimis pe o pistă greșită. De aceea am renunțat pentru totdeauna să mai citesc acel ziar”.
   „Am văzut într-o emisiune de știri, prezentarea unei situații, care spunea totul despre nimic,  drept pentru care, de fiecare dată când văd acel jurnalist, comut legătura pe un al canal TV.”
  „Căutând anumite informații pe un website, m-a uimit lipsa de veridicitate a articolelor  postate pe acesta și am renunțat să-l mai deschid.”
    Pentru a fi eficientă (sens pozitiv), în acțiunile de propagare a informațiilor, presa trebuie să fie independentă și responsabilă în luarea deciziilor, atât pe plan național, cât și mondial, cu obiectivitate absolută și transparentă în pluralismul de idei, ca factor al libertății de gândire și exprimare.
„Ziaristul să rămîie în lumea lui, nu să se vîre printre ciocoi, să-și adoarmă conștiința.” – Liviu Rebreanu.
Numai ziaristul corect și echidistant poate fi considerat un bun profesionist, care nu se abate nicicum și nicicând de la deontologia nobilei profesii.
  Prin caracterul precar și uneori degradant al informațiilor, se poate vorbi de manipularea opiniei publice, iar presa (aflată pe contrasens)  își pierde cititorii, fiind evitată și de cei interesați.
    Într-o democrație consolidată, unde libertatea de exprimare este un drept fundamental și respectat ca atare, presa funcționează ca o piață liberă și ca un promotor al ideilor liberale, într-o competiție liberă, deschisă,  în care societatea poate să evolueze și să se dezvolte. Contrar acestei doctrine, mass-media este controlată de grupuri de interese politice sau economice, care nu servesc interesului general de informare corectă a publicului, ci  intereselor grupului respectiv, amplificând fenomenul corupției în politica la nivel înalt.
  Pentru redresarea acestei situații critice, presa a fost numită, metaforic:
„Presa, câinele de pază al democrației.”
Conform acestei sintagme, jurnaliștii, indiferent în ce cotlon din mass-media activează, întruchipează „câinii de pază ai democrației.”
Dar „orice minune durează trei zile”, iar presa, cuprinsă de caracatița corupției, a devenit paradigma:
„Presa, câine de pază al democrației sau fiara de atac din lesa politicianului?”
Tot metaforic se poate spune că în România au ajuns tentaculele Caracatiței de peste Ocean:
Decanul ziariștilor din America – John Swinton – aflat la New York Press Club, cu ani în urmă, îndemnat să toasteze în cinstea ”câinelui de pază al democrației”, a declarat:
      „Nu există în istoria Americii o presă independentă. O ştiţi şi voi şi o ştiu şi eu. Nici unul dintre voi nu îndrăznește să își exprime cinstit părerile în ziarul la care scrie. Sunt plătit tocmai pentru a nu-mi exprima opiniile cinstite în ziarul pentru care scriu. Voi, ceilalţi, sunteţi plătiţi ca să faceţi la fel, şi oricare dintre voi ar face nebunia de a-şi scrie părerile în mod cinstit ar fi imediat expediat pe stradă, căutind de lucru. Dacă mi-aş permite o părere cinstită într-unul din numerele ziarului meu, slujba mea ar dispărea în 24 de ore. Treaba jurnalistului este să distrugă adevărul, să mintă sfruntat, să pervertească, să denigreze, să lingă cizmele lui Mamon, să işi vindă ţara şi neamul pentru piinea cea de toate zilele. O ştiţi şi voi şi o ştiu şi eu, şi atunci de ce să inchinăm pentru presa independentă? Suntem uneltele supuse şi slugile bogătaşilor din culise. Suntem Hopa-Mitică, ei trag sforile şi noi dansăm. Talentele, posibilităţile şi vieţile noastre aparţin altor oameni. Suntem doar nişte prostituați intelectuali.”
  De aceea, în gazetărie, mai aprige sunt bătăliile politice, decât în orce domeniu socio-economic.
În războiul mediatic al presei române, erou al tuturor timpurilor poate fi considerat Mihai Eminescu – jurnalist politic prin excelență – care nu a abdicat nicio clipă și  pentru nici un motiv de la codul moral și convingerile sale, de adevărat patriot, luptător pe baricadele cuvântului, sancționând cu severitate lenea balcanică, ipocrizia, formele fără formă, impostura, demascând corupția și haosul politic prin exemple concrete, care i-au fost potrivnice în cariera jurnalistică.
Ziaristica politică, plină de capcane și tentații a fost mereu predispusă la ipocrizie și minciună, fapte nedemne, drept pentru care gazetarul Eminescu a declarat: 
    „Caracterul obștesc al luptelor din viața politică a românilor e că în mare parte nu sunt lupte de idei, ci de persoane”.  –  Mihai Eminescu
El s-a remarcat în gazetărie, atât ca editorialist, dar și analist al vieții politice, administrative, economice, culturale, al politicii externe, dovedindu-se un observator fin al moravurilor și năravurilor celor din clasele sus-puse, lăsând o moștenire în gazetărie la fel de bogată ca și în poezie.
Problema degenerării moravurilor, domeniu în care tonul îl dădea corupția politicianistă în degradarea culturală,  prin promovarea nulităților, ca și problema înstrăinării în spirit, îi păreau lui Eminescu adevărate resorturi ale unui mecanism de distrugere, funcționarea acestuia fiind asigurată de instituțiile aflate la putere. Convingerea sa era că supremul comandament al presei politice, de partid sau militantă, este adevărul:
    „Lupta noastră de căpetenie e o luptă pentru adevăr”. – Mihai Eminescu
Realitatea contemporană dovedește că o parte din trusturile influente din țara noastră sunt controlate de grupuri de interese economice și politice și fac agenda acestor medii profitoare, devenind notorii campaniile electorale, care servesc unor persoane sau partide politice, ca într-un carusel de moravuri culpabile, aflat pe contrasens.
    Un raport al Freedom House din 2015 arată că:
„Presa din România este, în practică, slăbită de interesele mediului politic și al afacerilor. Astfel de evaluări țin cont de mai mulți factori, precum dificultățile financiare, sursele de finanțare netransparente, inițiativele legislative care pot afecta dreptul la libera exprimare.” 
   Ca un aspect al vieții, și în jurnalism, orice drept vine și cu o obligație. Pentru libertatea de exprimare trebuie să fie și obligația jurnalistului de a respecta rigorile stabilite de codurile deontologice în profesia de ziarist, iar instituția media pentru care lucrează, trebuie să fie „ochii și urechile societății”, atâta timp cât cetățenii dreptul constituțional să știe ce se întâmplă cu drepturile lor și ce se realizează pe banii contribuabililor în beneficiul întregii societăți.
Deși e constituțional, în orice stat democratic, presa să fie liberă și independentă, libertatea de exprimare este cenzurată de puterea politică, servilă intereselor de grup.
  Numeroase și catastrofale au fost efectele pandemiei COVID-19, care a decimat populația României timp de un an (26.02.2020 – 26.02.2021), cu val după val, tot mai contagioase, despre care nu se știe când se va sfârși. În focul evenimentelor tragice, jurnaliștii, ca întregul Sistem Sanitar și populația de pe tot cuprinsul țării au luptat eroic, dar ca la război, mulți români au pierdut bătălia cu dușmanul invizibil.
După această molimă națională și mondială, nimic nu va mai fi ca înainte nici în mass-media.
Pentru a deveni credibilă, apreciată și respectată, mass-media trebuie să-și schimbe radical comportamentul, să analizeze orice știre cu discernământ și profesionalism, să pună  în centrul activităţii, devotamentul total pentru adevăr, informarea corectă a populaţiei în prezentarea știrilor de utilitate publică și renunțarea la: „servilism, zvonistică, știri pe surse”, inducerea în eroare cu „senzațional” sau „a vorbi mult despre nimic”.

Prieteni în profitabil interes
Duc știre, spre a fi trâmbițată
De „gura presei” , mai mult pe contrasens,
Cu miză pe-a norocului roată. – Maria Filipoiu

26.02.2021                       

by

Referinţă Bibliografică

Mass-media pe sens și contrasens/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 26 februarie 2021