SILVIA – GABRIELA ALMĂJAN
(Anișoara-Violeta CÎRA, Realismul simbolic. Eseistica și proza Mirelei-Ioana DORCESCU, Editura Mirton, Timișoara, 2018)
De Anișoara-Violeta CÎRA mă leagă o prietenie frumoasă. Mi-o amintesc sfioasă, zâmbitoare, împărțind tuturor colegilor noștri sfaturi bune. Dar, dintre toate momentele trăite împreună, cel mai pregnant care-mi vine în minte, este momentul lansării volumului său Realismul simbolic. Eseistica și proza Mirelei-Ioana DORCESCU la Universitatea de Vest din Timișoara. Parcă o revăd și acum îmbrăcată într-o rochiță de un roz-pal, fericită, cu vocea tremurândă. Ana-Maria RADU – la fel de emoționată. Ei îi revenea rolul de prezentatoare. Apoi… sala s-a umplut dintr-o dată cu oameni de valoare.
La prezidiu – figura impunătoare a Poetului Eugen DORCESCU, soția Domniei Sale, Doamna Profesoară Mirela-Ioana DORCESCU, Anișoara, Doamna Profesoară Simona CONSTANTINOVICI, Domnul Profesor Bogdan ȚÂRA, Ana-Maria RADU. Au vorbit pe rând, frumos, elogios.
Poetul Eugen DORCESCU a realizat prezentarea volumului convingând auditoriul de valoarea cărții, de metafora palimpsestului despre care amintea și Doamna Profesoară Nadia OBROCEA chiar în prefața volumului. Apoi, Doamna Profesoară Mirela-Ioana DORCESCU a amplificat emoția cu o mărturisire personală, spunând că Anișoara trebuie călăuzită deaorece Domnia Sa, Doamna Profesoară i-a promis mătușii sale, Emilia (trecută în neființă) că o va sprijini mereu.
Compozițional, tomul are două capitole, precedate de prefață, introducere și urmate, firește, de concluzii, bibliografie și postfață.
În primul capitol se face referire la eseistică: eseul hermeneutic ,,EUGEN DORCESCU SAU VOCAȚIA VECTORIALĂ A NIRVANEI”, ,,ETERN, ÎNTR-O ETERNĂ NOAPTE-ZI”, eseurile hermeneutice din volumul omagial ,,DESPRE EUGEN DORCESCU”, volumul de hermeneutică ,,PRIMĂVARA ELEGIEI” (Despre Elegiile de la Carani de Eugen Dorcescu).
Capitolul al doilea prezintă proza Doamnei Profesoare, mai exact romanele: Punctul interior, Spre nicăieri – cartea confruntării cu adevărul, Apa – sau condiția femeii în lupta pentru fericire, CELESTA, cu două subcapitole: Celesta… și linia în aer și CELESTA – Labirintul simbolurilor.
Cu modestia-i caracteristică, Anișoara-Violeta CÎRA numește acestă primă carte a sa drept o încercare timidă, însă nu putem să nu subliniem devotamentul autoarei, de discipol al Doamnei Profesoare Mirela-Ioana DORCESCU, intenția admirabilă de a scrie ceva nou, de a sublinia valoarea literară din eseistica și proza Mirelei-Ioana DORCESCU, perseverența, munca, dar și dragostea cu care se apleacă asupra fiecărui text adus în discuție.

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..