Corneliu Stoica și frații Arămești
Una dintre dimensiunile de toată slava ale criticului Corneliu Stoica face să dăruiască publicului gălățean și iubitorilor de artă expresionistă din toată țara un album de artă consacrat fraților Georgeta și Constantin-Emil Arămescu. Câtă recunoștință se revarsă prin acest gest față de de acești doi artiști plastici se pare că e pe măsura dragostei și respectului acestora față de omul Stoica, față de Galați, față de România.
Albumul se constituie într-un deosebit omagiu adus de critica de artă plastică gălățeană sculptorului Constantin-Emil, zis Ticu, Arămescu la împlinirea a 115 ani de la nașterea sa, dar și pictoriței Georgeta Arămescu-Anderson la comemorarea a 30 de ani de la trecerea în alte spații.
Ceea ce impresionează este concepția criticului privind realizarea albumului. Studiul critic este succint alcătuit, doar 11 pagini dedicate pictoriței și 6 pagini sculptorului, prin care, de fapt familiarizează cititorii cu personalitatea fiecăruia dintre cei doi români plecați în Statele Unite ale Americii pe la mijlocul secolului al XX-lea, purtând toată viața „nostalgia pământului natal” (p. 7).
Continuă cu așteptata fototecă etalată pe zece pagini, necesară cunoașterii chipurilor și rădăcinilor acestor artiști, precum și a unor momente importante din viața lor artistică.
Un număr de trei interviuri cu Georgeta Arămescu-Anderson vin să întregească, dar mai ales să lămurească trei aspecte care au configurat harta creației, dar și harta sufletului, stând departe de Galați: „Comorile românești au fost rezervorul și seva inspirației noastre” (p. 29), „Prin creația mea încerc să aduc un omagiu pământului natal” (p. 38) și „După moartea mea, majoritatea lucrărilor fratelui meu și ale mele vor fi donate țării. Nu vreau să uit că sunt româncă. Dragostea față de patria mumă mă stăpânește pretutindeni.” (p. 37)
În capitolul „Donația Arămescu, un act de înalt patriotism” întâlnim un fapt și deosebit și rar, corespondența autorului cu Georgeta Arămescu, din care simțim dorul de patrie și intenția cea bună de a dona lucrările celor doi Muzeului de Artă Vizuală din Galați. Dar și datoria morală a gălățenilor de a prețui arta celor doi artiști.
Antologia critică vine să ne deschidă ochii și mintea asupra operei celor doi plasticieni cu fragmente semnate de Petru Comarnescu, Bernard Davis, Virgil Mocanu, Negoiță Irimie, Val Gheorghiu, Nicu Filip, Adrian Petringenaru, Mariana Tomozei-Cocoș și Ana Mirea.
În realizarea studiului critic, domnul Corneliu Stoica se folosește de o bibliografie bogată, consultând atât volume critice cât și periodice românești generoase în a oferi spațiu cronicilor în domeniu și interviurilor cu artiști plastici.
Un rezumat în limbile franceză și engleză este tradus de Cornelia Bujor.
Opera celor doi frați este expusă prin cele 160 de reproduceri color și alb-negru pe 104 pagini, oferind posibilitatea pătrunderii fenomenului artistic arămescian. Freamătă sufletul la vederea unor picturi precum „Iisus Hristos”, „Altar”, „Scoarța”, „Figuri în mișcare”, „Tapiserie cu sculpturi”, „Tradiție” sau a unor sculpturi ca „Roata”, „Coloană dacică”, „Napoleon”, „Băiatul cu floarea”, dar și în fața celor nemenționate.
Realizarea compozițiilor în mai multe registre, pe orizontală sau pe verticală, imprimarea unor ritmuri puternice, modul inspirat de actualizare a unor motive foarte vechi, abstractizarea unor teme folclorice sau chiar religioase, invitația la armonie a diverse tehnici, acordarea libertății de mișcare personajelor feminine și multe alte aspecte dau consistență ideii de originalitate picturilor și desenelor Georgetei Arămescu. Iar realizarea compozițiilor pe baza filozofiei Zen, integrarea în compoziții a unor obiecte găsite pentru dobândirea unor imagini plastice și sensuri noi, esențializarea și abstractizarea unor teme istorice și folclorice, introducerea arhaicului și a tradiției populare în modernitatea artistică și punerea față în față a artei românești cu cea americană constituie nota de originalitate a sculpturilor lui Ticu Arămescu.
Fișa autorului încheie acest album tipărit pe hârtie cretată, al cărui conținut este între coperte din carton dublu cretat și laminat, având formatul 20 x 22 (cm).
Albumul, apărut la Editura Axis Libri din Galați și tipărit la SYNAPO ART SRL, este un omagiu adus celor doi artiști care nădăjduit-au toată viața că pământul natal este leagănul visurilor, substanța și eternitatea artei arămesciene.
Întâlnirea cu o nouă lucrare a criticului Corneliu Stoica devine un motiv de bucurie spirituală și se prezintă ca o nouă piesă în demersul său critic și ca un gest de respect exprimat în nume propriu și în nume colectiv gălățean.
Stan M. ANDREI
7 noiembrie 2024
Liești

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..