SUFLET NOMAD…
#AnnaNoraRotaru – autor
Sub povara tristeților acute, în mine m-am chircit,
Pe drumeagul sufletului meu, ca taciturnul pieton…
Prin furtuni, prin vâltori, viața m-a sucit și răsucit,
Vijelii, încolo-ncoace, m-au-mpins și m-au smucit,
Ostenind să tot țin piept, alergând ca la maraton,
Pentru un trai mai lin, mai monoton…
Celulele-mi cer vocea să le-o-ascult și să provăd,
Dorințele-mplinindu-le și-alungând întunecimea…
Din subcoștient să curăț, vechi temeri cu prăpăd,
Din arhaic lut al trupului să pot ieși și să-ntrevăd,
Ca din bezna sinelului meu pipăindu-i adâncimea,
Să mă avânt spre-a piscului-nălțimea…
Să pot uita de deznădejdi și de fiecare clip-amară,
Pânze la corabie să-mi înalț și să pot să mai visez…
Să uit de castelele de vise, ce alții mi le dărâmară,
Cum șubredele-mi speranțe sub tălpi le sfărâmară,
Să pot să mă recunosc și-o nouă rută să-mi trasez,
Din cercul vicios al inerției să evadez…
Pe „monștrii” din mine, puteri să am să-i cuceresc,
Să-mi umplu Raiul cu simțămintele-adunate-n vad…
Din nou, copil naiv să fiu și iarăși să mă copilăresc,
Pe ramurile sufletului avid, din nou să înmuguresc
Și, flori de nuferi dalbi în azuriu-mi lac să îmi răsad,
Simțind aer de libertate-n sufletu-mi nomad…
________________ NORA _____________
versuri din vol. __ „Gânduri pe malul tăcerii” __

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..