Într-ale deschiselor ferestre
Am prins aripi, stii? Am sărit dintr-un Înalt atât de sus că nici adierea vântului nu a fost simțită, și aripile s-au încărnat, începând să zbor, apoi, ca…
LA BIBLIOTECA ,,PETRE DULFU”- BAIA MARE: MIOARA OPRIȘAN
A doua zi în Tabăra literară ,,OPREȘTE-MĂ LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ ÎN TINE, ANOTIMP!, ediția 2022, avea să ni se pregătească o minunată surpriză, prin dăruirea distinșilor…


Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
© Copyright 2015. Revista Armonii Culturale