Pe malul lacului, într-un șopron improvizat,
Se-aude tânguire din vremea lui Mavrocordat,
Fanariotul domn, iubind cultura, la minte luminat,
Lăsa în urma lui un monument ce-avea să fie ruinat…
Și dealul Văcărești, pe coama-i, purtat-a-n tulburi veacuri
Clădire grandioasă, lucrată-n stil brâncovenesc
Unde creștinii, intrând, găseau sufletului leacuri,
Dar mult n-avea să fie, veni asupra-i un suflu diavolesc.
La Mănăstirea Văcărești, fusese-nființată,
Recunoscută-n Europa, bibliotecă mare
De cărturarii vremii prin laude înălțată
Ca, mai apoi, s-ajungă pe mâini distrugătoare.
Locașul sfânt, izvor al păcii și al rugăciunii,
După un secol, avea s-ajungă pușcărie,
Aduși au fost întâi, de ruși, pașoptiștii națiunii,
Apoi, țărani din marile răscoale, lipsiți de orice bucurie.
Chiliile mănăstirești au devenit celule,
Bijuteria de-altădat intra în degradare,
Ferestre opturate nu mai lăsau fascicule
Lumina să pătrundă ca o binecuvântare.
Și închisoarea Văcărești, de-acum clădire sumbră,
A găzduit în spațiile ei minți luminate,
Politicieni și scriitori, gândind în a ei umbră,
Sperau că sfintele locașuri, cândva, vor fi salvate.
Nu s-a-ntâmplat nici când specialiștii iubitori de artă,
Venit-au cu solid și bun proiect pentru salvare,
Căci Ceaușescu-avea în minte doar glorie deșartă,
Și monumentul Văcărești supus a fost spre demolare.
Se tânguie ruinele ce rase-au fost de pe pământ,
În locul lor natura, acapărând treptat terenul,
O mlaștin-a creat unde era lăcaș de închinare sfânt,
Creație de meșteri făurari ai timpului, eternul.
28 ian. 2023
by