TRADIȚII DE SF. AP. PETRU ȘI PAVEL
Tradiție creștinească
traversând prin timp istoric,
vine-n vatră strămoșească,
cu-al Apostolilor praznic.
Merișoare și cireșe,
de-s coapte sau pârguite,
la săraci se-mpart în vase;
pentru morții din morminte.
Obiceiul amintește
călătorilor prin viață,
că soarta le pregătește
un sfârșit pierdut în ceață.
Iar sufletul va străbate
vremuri pe lumea celaltă,
cu Sfânta Divinitate
în credință venerată.
Legendă pilduitoare
spune că Sânpetru ține
în rai, chei de la intrare;
cântărind faptele bune.
Ca un frate în credință,
Pavel, alăturea-i este
cu pildă spre bruință;
când soarta pe om lovește.
Împreună-s în icoană,
prăznuiți la sărbătoare,
să ducă legea creștină
prin vreme fără hotare.
Spune o legendă sacră:
dacă fulgeră sau tună,
miezul alunelor seacă;
de ploaia ce-aduce mană.
Din legendele creștine,
ritualuri sunt păstrate;
credința s-o ducă-n lume,
generații succedate.
Din vol. ,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești”
Autor, Maria Filipoiu
La mulți ani, creștinilor cu numele Sfinților Petru, Pavel și derivatelor acestora!
by
Despre Maria FILIPOIU
Biografie de autor - MARIA FILIPOIU (Liga Scriitorilor Români)
Născută cu numele de POPA MARIA la 8 Septembrie 1954, în Satul Văvăluci, Comuna Bozioru, Județul Buzău.
Studii:Colegiu Național „Dimitrie Cantemir" București; Șc.Tehnică Sanitară Fundeni.
* Cărți de poezie publicate sub numele de MARIA FILIPOIU:
●,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"(2008);
●,,Expresii populare și trăiri proverbiale”(2008);
●,,Cinstire înaintașilor-coordonator”(2014);
●,,Ecouri străbune"2015;
●,,În zodia poeziei"(2015)
- „La Poarta Divinității” (2017)
- „Recurs la Unire - Centenarul Marii Uniri” (2018)
- „Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine” 2019
*Peste 35 premii obținute la competiții literare:
●Premiul-I- Concursul Național de Poezie „STEAUA SEVERINULUI”(2015)
●Premiul-III- Concursul Național de Poezie „Dor de Dor-DROPIA DE AUR"(2015)
●„Premiul de Excelență", Asociația Culturală Bogdania(2015), pentru promovarea tradițiilor populare românești.
●Concurs literar „Limba Română este Patria Mea"(2013)/Guvernul României și Înaltul Reprezentant pentru Republica Moldova
●Premiul-Cenaclul „Grai Matern" la Festivalul Internațional de Poezie Renata Verejanu și Academia Europeană, Secțiunea / Ediția a-II-a (2015)
●Premiul Editurii Dandes-Press, pentru vol.„În zodia poeziei” și vol.colective, 2015
●Premiul pentru originalitate „Tradiții de Sărbători Pascale", TVR2(Ioana Drăgan) și altele
* Coautor în peste peste 100 de antologii și volume colective de poezie:
●„Poezia, prietena mea”(2014); ●„Poezii, poezii”(2014); ●„Călătorie în regatul cuvintelor Vol.IV; Vol.V; Vol.VI; Vol.VII”(2014-2015); ●„Iluzii de vară”(2014); ●„Iubirea, un colț de rai”(2014); ●„Nostalgii de toamnă”(2014); ●„Cinstire înaintașilor"(2014); ●„Nostalgii de vară"(2015); ●„Privește visând, iubito”(2014);●„Scrieri pentru istoria literaturii române” (2015); ●„Versuri pentru istoria literară... de mâine”(2015); ●„Zborul frunzelor în ceruri”(2015); ●„Magia sărbătorilor de iarnă”(2015); ●„Cuvinte pe aripi de gând”(2015); ●„Ieri, ca prin vis”(2015); ●„Anotimpuri românești -Toamna”(2014); „Iarna”(2015); „Primăvara”(2015)●„În așteptarea sărutului promis”(2015); ●„Cu tine în gând”(2015); ●Antologia „Scrisul de azi: Poezie și Epigramă"(2015); ●„Să nu-l uităm...”(2014); ●,,Cauciucuri de sezon”(2014); ●,,Voci feminine”(2015); ●,,Călător prin anotimpuri” (2015); ●„Gânduri pentru mai târziu”(2015) ●„Lumina din noi-religioasă"; ●„Inefabilul iubirii"(2015); ●„Simbioze lirice, Vol.IX”(2014); „Vol.X”(2014); „Vol.XI”(2015); ●„Terapie prin poezie(2014); ●„Limba noastră eminească”(2014); ●,,Din livada înflorită a iubirii”(2014)●„Ochi de lumină-religioasă”(2015); ●„Surâsuri înlăcrimate"(2015); ●„Limba noastră cea română"(2015) ●„Pod de dor către bunici”(2015); ●„Lumina sufletului-religioasă"(2016); ●„Sub curcubeul prieteniei"(2016); ●„Perlele Domnului-religioasă”(2015);●„Colecția Olănești- Iarna”(2015); „Primăvara”(2015); „Vara”(2015); „Toamna”(2015); ●„Fiori de taină”(2015); ●„Satule, izvor de dor"(2015); ●„Căpușa"(2015); ●„Cuplul, în căutarea paradisului pierdut”(2016); ●„Ninsori albastre cerne cerul”(2015); ●„Cu tine în gând…”(2015) ●„Dor românesc”(2016; ●„Colindele zăpezilor târzii"(2016); ●„Mugurii primăverii”(2016); ●„Femeile cu trandafiri roșii în păr”(2015); ●„Renaștere"(2016)
●„ Actori printre Astre" - Armonii Culturale și altele
* Colaborator și publicist peste 50 de reviste literare scrise și online:
●„Bogdania”; ●„Singur”; ●„Cervantes”; ●„Literatura de azi”; ●„Confluențe Literare”; ●„Creștin Ortodox”; ●„Grai Românesc”; ●„Prodiaspora și Rexlibris”; ●„Dor de Dor", ●„Amprentele sufletului"; ●„Starpress Internațional"; „●eCreator"; ●„Sfera Eonică”; ●„Destine Literare”;●„Steaua Severinului”; ●„Popasuri culturale românești”; ●„Cetatea lui Bucur"; ●„Rădăcinile iubirii"; ●„Nomen Artis-Dincolo de tăcere"; ●„Melidonium" și altele
* Organizații din care face parte:
- LSR / Liga Scriitorilor Români
- USLR / Uniunea Scriitorilor de Limbă Romană
- UIOC / Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație
- Cenaclul Literar „Cetatea lui Bucur” - București
Vezi toate articolele scrise de Maria FILIPOIU →