Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » TRADIȚII » TRADIȚII LA ÎNVIEREA DOMNULUI

TRADIȚII LA ÎNVIEREA DOMNULUI

Învierea lui Hristos

În Lumină din Lumină,
minune s-a întâmplat
și din poruncă divină
Iisus Hristos a Înviat!

REMEMBER PASCAL

În destinul vieții pământene
se derulează timp religios,
ce întărește spirit credincios
cu harul din tradiţii eterne.

Menirea sărbătorii Pascale
din vremuri readuce obicei
perpetuat de pământeni şi zei,
în ritualuri memoriale.

Pentru Iisus răstignit pe cruce
să aprindem candela credinței,
spre glorificarea biruinței,
pe rază sfântă la cer să urce.

Ca în zilele acelor vremuri
Învierea să Îi sărbătorim,
să chibzuim și buni creştini să fim,
când săvârşim sacre ritualuri.

Și vieţuind cu sufletul curat
să alungăm păcat ispititor,
ce însoţeşte orice muritor
de la Adam şi Eva ne-ncetat.

După tradiție de la străbuni,
ofrande să aducem Domnului,
cărare-n cer de-a fi sufletului,
ca-n vremuri când se petreceau minuni.

Din Șfintele Paști la Înălţare,
creştini salută prin tradiţie:
„Hristos a-nviat!” ca-n profeţie,
de-a evoca Sfânta Sărbătoare.

Cu cei din jur să fim mai iertători,
oricând să-i ajutăm pe nevoiaşi,
spre bine să-i îndrumăm pe trufaşi,
să îi găzduim pe cei călători.

​Că toţi prin viaţă suntem trecători
şi vieţuim mai mult sau mai puţin,
cum fiecărui i-e scris în destin,
știind că-n viață suntem călători.

Legând speranţele de credinţă,
să ne rugăm cu sufletul pios,
spre mântuire, Domnului Hristos,
căci prin credință e biruinţă.

Ritualuri de-a fi succedate,
ca zestre de viaţă şi de moarte.
le perpetuăm, de-a fi purtate,
grăitoare din pagini de carte.

Din „Tradiții creștine și ritualuri populare românești”
Maria Filipoiu

Facebooktwitterby feather

Despre Maria FILIPOIU

Biografie de autor - MARIA FILIPOIU (Liga Scriitorilor Români) Născută cu numele de POPA MARIA la 8 Septembrie 1954, în Satul Văvăluci, Comuna Bozioru, Județul Buzău. Studii:Colegiu Național „Dimitrie Cantemir" București; Șc.Tehnică Sanitară Fundeni. * Cărți de poezie publicate sub numele de MARIA FILIPOIU: ●,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"(2008); ●,,Expresii populare și trăiri proverbiale”(2008); ●,,Cinstire înaintașilor-coordonator”(2014); ●,,Ecouri străbune"2015; ●,,În zodia poeziei"(2015) - „La Poarta Divinității” (2017) - „Recurs la Unire - Centenarul Marii Uniri” (2018) - „Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine” 2019 *Peste 35 premii obținute la competiții literare: ●Premiul-I- Concursul Național de Poezie „STEAUA SEVERINULUI”(2015) ●Premiul-III- Concursul Național de Poezie „Dor de Dor-DROPIA DE AUR"(2015) ●„Premiul de Excelență", Asociația Culturală Bogdania(2015), pentru promovarea tradițiilor populare românești. ●Concurs literar „Limba Română este Patria Mea"(2013)/Guvernul României și Înaltul Reprezentant pentru Republica Moldova ●Premiul-Cenaclul „Grai Matern" la Festivalul Internațional de Poezie Renata Verejanu și Academia Europeană, Secțiunea / Ediția a-II-a (2015) ●Premiul Editurii Dandes-Press, pentru vol.„În zodia poeziei” și vol.colective, 2015 ●Premiul pentru originalitate „Tradiții de Sărbători Pascale", TVR2(Ioana Drăgan) și altele * Coautor în peste peste 100 de antologii și volume colective de poezie: ●„Poezia, prietena mea”(2014); ●„Poezii, poezii”(2014); ●„Călătorie în regatul cuvintelor Vol.IV; Vol.V; Vol.VI; Vol.VII”(2014-2015); ●„Iluzii de vară”(2014); ●„Iubirea, un colț de rai”(2014); ●„Nostalgii de toamnă”(2014); ●„Cinstire înaintașilor"(2014); ●„Nostalgii de vară"(2015); ●„Privește visând, iubito”(2014);●„Scrieri pentru istoria literaturii române” (2015); ●„Versuri pentru istoria literară... de mâine”(2015); ●„Zborul frunzelor în ceruri”(2015); ●„Magia sărbătorilor de iarnă”(2015); ●„Cuvinte pe aripi de gând”(2015); ●„Ieri, ca prin vis”(2015); ●„Anotimpuri românești -Toamna”(2014); „Iarna”(2015); „Primăvara”(2015)●„În așteptarea sărutului promis”(2015); ●„Cu tine în gând”(2015); ●Antologia „Scrisul de azi: Poezie și Epigramă"(2015); ●„Să nu-l uităm...”(2014); ●,,Cauciucuri de sezon”(2014); ●,,Voci feminine”(2015); ●,,Călător prin anotimpuri” (2015); ●„Gânduri pentru mai târziu”(2015) ●„Lumina din noi-religioasă"; ●„Inefabilul iubirii"(2015); ●„Simbioze lirice, Vol.IX”(2014); „Vol.X”(2014); „Vol.XI”(2015); ●„Terapie prin poezie(2014); ●„Limba noastră eminească”(2014); ●,,Din livada înflorită a iubirii”(2014)●„Ochi de lumină-religioasă”(2015); ●„Surâsuri înlăcrimate"(2015); ●„Limba noastră cea română"(2015) ●„Pod de dor către bunici”(2015); ●„Lumina sufletului-religioasă"(2016); ●„Sub curcubeul prieteniei"(2016); ●„Perlele Domnului-religioasă”(2015);●„Colecția Olănești- Iarna”(2015); „Primăvara”(2015); „Vara”(2015); „Toamna”(2015); ●„Fiori de taină”(2015); ●„Satule, izvor de dor"(2015); ●„Căpușa"(2015); ●„Cuplul, în căutarea paradisului pierdut”(2016); ●„Ninsori albastre cerne cerul”(2015); ●„Cu tine în gând…”(2015) ●„Dor românesc”(2016; ●„Colindele zăpezilor târzii"(2016); ●„Mugurii primăverii”(2016); ●„Femeile cu trandafiri roșii în păr”(2015); ●„Renaștere"(2016) ●„ Actori printre Astre" - Armonii Culturale și altele * Colaborator și publicist peste 50 de reviste literare scrise și online: ●„Bogdania”; ●„Singur”; ●„Cervantes”; ●„Literatura de azi”; ●„Confluențe Literare”; ●„Creștin Ortodox”; ●„Grai Românesc”; ●„Prodiaspora și Rexlibris”; ●„Dor de Dor", ●„Amprentele sufletului"; ●„Starpress Internațional"; „●eCreator"; ●„Sfera Eonică”; ●„Destine Literare”;●„Steaua Severinului”; ●„Popasuri culturale românești”; ●„Cetatea lui Bucur"; ●„Rădăcinile iubirii"; ●„Nomen Artis-Dincolo de tăcere"; ●„Melidonium" și altele * Organizații din care face parte: - LSR / Liga Scriitorilor Români - USLR / Uniunea Scriitorilor de Limbă Romană - UIOC / Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație - Cenaclul Literar „Cetatea lui Bucur” - București