Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » ULTIMELE ORIONIDE (catrene umoristice) de ION CROITORU

ULTIMELE ORIONIDE (catrene umoristice) de ION CROITORU

ROBOTUL LING CĂTRE CONSTRUCTOR

 

Ca prim humanoid din lume

Stau și mă-ntreb și tot socot:

Cum poți să mă convingi anume

Că tu nu ești tot un robot?

 

 

 

MIEL 2025

 

Citind el prețul de pe carcasă

N-a mai dorit-o de Paști la masă,

Și tot se-ntreabă șoferul Dinci:

„A supt benzină de 95?”

 

 

 

PUIȘOR OUAT RECENT

 

Să merg prin soare, că nu e ger,

Și să-l întreb pe moș Cocoșu:

„De ce nu sunt și eu tot roșu

Ca ouăle dintr-un paner?”

 

 

 

MIEL 2025 (II)

 

Nu pot să îl cred pe Sâmburel

C-ar fi mâncat carne de miel

Și-apoi noaptea s-a trezit din pat…

Speriind copiii cu un lătrat!

 

SPERANȚĂ ILUZORIE

 

Vecinul nostru, nea Lescon,

Și-a cumpărat mai mult carton,

Cică de mai repetă iar

Va deveni miliardar…

de carton.

 

 

 

RĂSPUNS UNUIA

(CARE AFIRMĂ CA NU AM NICI O MESERIE)

 

Mai bine proletar

Legat de popor

Decât marinar

Perfid și trișor!

 

 

POLITICIAN DUPĂ ALEGERI

 

Se bucura el peste tot

De-alegeri libere, de vot,

„Așa să fie cât mai des…”

Și iar Maldive a ales…

 

 

 

ȘOFER NESĂBUIT

 

A căutat cu lumânarea

Dacă mai e benzină-n rezervor,

Dar n-a văzut de mult… atât popor

Care-i ținea lui lumânarea!

 

NEDUMERIRE

 

O știre îmi dă nedumeriri,

Căci înțelesul nu-l găsesc:

Mulți care sar de pe clădiri

Până la sol… se răzgândesc.

 

 

 

OBLIGAȚIE

 

Precum curaju-nvinge hăul

Fără ca piedici să atingă,

Și Binele să-nvingă Răul

Fără să-ncerce să-l convingă.

 

 

 

DIN LIMITELE I.A.

 

Constat cu toată acribia:

Inteligența artificială

Nu poate vindeca prostia

Naturală…

 

 

 

SANCȚIUNI DE LA U.E.

 

Un set de sancțiuni sporește

Neprietenești manifestări,

Iar în Ucraina azi sosește

Un nou convoi cu-ngrijorări.

 

 

LA CORPUL DE GARDĂ

 

Stând singur lângă o fereastră

Gândea unul din caporali:

„Puternică-i armata noastră…

La un soldat, doi generali!”

 

 

 

CALCUL SIMPLU

 

O poantă de la habarniști

Ajunse astăzi și la noi:

Cică din patru useriști

Doi sunt corupți… de ceilalți doi.

 

 

 

PROMISIUNI

 

De când e președinte Nicușor,

Guvernul lui a mai promis un spor,

Dar unii sceptici, totuși, spun că

Formula-i veche… „Spor la muncă”.

 

 

 

EVACUAREA SPITALULUI

 

„Mai rămân o zi lunaticii,

Până vineri că e sec,

Iar asimptomaticii

Până când simptomele le trec.”

 

 

IGNORÂND ZIUA MUNCII

 

Mulți politruci pe-al nostru plai

Nu mai țin cont de UNU MAI,

Iar alți comentatori mai spun că

Averile lor nu-s din muncă.

 

 

 

AMENINȚARE DIN EST

 

Un măhar amenința rar,

Țipând de răsuna tot holul:

„După atacul nuclear

E interzis total alcoolul!”

 

 

 

CLARIFICARE LA LOCUL DE MUNCĂ

 

El, mire nou, are o tactică

Și vrea să o aplice în practică:

Când soața tace-ngândurată,

Să n-o-ntrerupă niciodată…

 

 

 

ZĂPEZI DE PAȘTE 2025

 

Ne cotropesc zăpezile din cer,

Ne-nfofolim să rezistăm prin ger

Și-n loc de berze-n vârf de stâlpi vecini,

Ne vom trezi pe jos cu pinguini

 

 

ION CROITORU

din volumul ULTIMELE ORIONIDE (catrene umoristice), Armonii Culturale, 2026

Facebooktwitterby feather