Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » CARMEN OLTEAN: Un eveniment cultural în Toronto

CARMEN OLTEAN: Un eveniment cultural în Toronto

Sub cerul larg al unui pământ ce ne-a primit, dar nu ne-a smuls rădăcinile, ne-am reunit cu toții pe 28 martie 2025, într-o atmosferă plină de emoție și recunoștință. Evenimentul organizat de Ambasada României la Ottawa și Consulatul României la Toronto a fost o celebrare a identității noastre, o mărturie a celor care inima le bate românește între lumi, păstrând viu focul memoriei.

În vastul cosmos al creației divine, unde fiecare suflet își are rostul său unic, există ființe alese care, prin dăruirea și modestia lor, devin piloni ai comunităților pe care le servesc. Un astfel de om este domnul Dumitru Puiu Popescu, editorul și directorul publicației Observatorul din Toronto. Înger păzitor al culturii românești, el a vegheat neobosit asupra identității noastre în Canada, fiind un far călăuzitor pentru diaspora română.

Emigrând pe tărâmuri străine, domnul Popescu și-a asumat cu altruism și onoare rolul de păstrător al valorilor românești prin taina cuvântului tipărit.Noi, emigranții, nu venim niciodată cu mâinile goale; aducem cu noi matricea sufletului poporului român, tradițiile, limba, iubirea pentru frumos și lumina artelor. De peste trei decenii, Observatorul nu a fost doar o publicație, ci o forță vie a memoriei colective, un loc unde cultura românească a prins rădăcini și s-a întărit în ciuda depărtării de țară. În fața schimbărilor tehnologice, de la cerneala tiparului la metodele electronice moderne, domnul Popescu a rămas statornic în misiunea sa, adaptându-se și învățând continuu, asemenea unui țăran care își schimbă cămașa muncii, dar nu și dragostea pentru pământ.

Momentul cel mai emoționant al serii a fost ceremonia în care Ambasadorul României la Ottawa, Bogdan Mănoiu, a înmânat Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler domnului Dumitru (Puiu) Popescu, în semn de recunoaștere a eforturilor sale remarcabile în promovarea culturii românești în Canada. Distincția a fost oferită în prezența membrilor Consulatului General al României la Toronto, a colaboratorilor și prietenilor grupului Observatorul, care au fost martori ai acestui moment de apreciere profundă.

Această onoare se alătură altor recunoașteri de prestigiu pe care domnul Popescu le-a primit de-a lungul anilor, printre care distincțiile oferite de premierul Ontario, Doug Ford, și fostul primar al orașului Toronto, Rob Ford, pentru contribuția sa la comunitatea românească. De asemenea, în 2017, publicația Observatorul a fost recunoscută în cadrul aniversării a 150 de ani ai Canadei, primind o diplomă pentru integrare și promovarea valorilor culturale în mediul multicultural canadian, precum și o medalie pentru serviciile aduse la dezvoltarea societății canadiene.

Însă nicio astfel de călătorie nu este parcursă singură. În toți acești ani, domnul Popescu a fost susținut neclintit de soția sa, Anca, alături de echipa devotată a celor care au ținut condeiul și sufletul dedicat culturii românești. Prin munca lor neobosită, au făcut ca Observatorul să fie mai mult decât o publicație – o casă a spiritului românesc, un loc unde identitatea noastră a fost păstrată și împărtășită cu generațiile viitoare.

În această seară, fiecare participant a venit însuflețit de bucuria de a fi român, de a împărtăși această identitate vibrantă care ne unește dincolo de granițe. Am plecat de la eveniment cu inimile pline de recunoștință și mândrie, purtând mai departe flacăra culturii și valorilor noastre. Domnul Dumitru Puiu Popescu rămâne un exemplu de dăruire și pasiune, iar numele său va dăinui în timp, asemenea unei torțe ce nu se stinge niciodată.

Mulțumim„ Observatorului” pentru devotamentul său neclintit în promovarea culturii românești și Consulatului României la Toronto pentru sprijinul constant acordat comunității noastre. Împreună, ei au reușit să transforme distanța dintre noi într-o legătură puternică, dând glas și identitate spiritului românesc în Canada.

CARMEN OLTEAN

Facebooktwitterby feather

Despre Carmen Cristina Oltean

Carmen Cristina Oltean s-a născut în județul Alba și trăiește de peste două decenii în Canada. A debutat editorial cu două volume de poeie: Desculță prin suflet și Și îngerii plâng; până în prezent a publicat șase volume, dintre care cele mai recente, Între ieri și azi și Șoapte de îngeri, au apărut în 2025 la Editura Coresi. Textele sale — poezii, eseuri și reflecții — au fost publicate în numeroase reviste literare din România și din diaspora, între care: Armonii Culturale, Rapsodia, Destine Literare (Montreal și Quebec), Revista ASLRQ (Quebec), Vatra Veche, Observatorul Toronto, Extemporal Liric, Ecouri din Turda, Cafeneaua Literară, Meridianul, Luceafărul, Agora literară, Zenit22, Contact International, Bogdania, Repere Literare, Prodiaspora, Logos și Agape. A contribuit, de asemenea, la mai multe antologii colective din țară și din diaspora. Pentru Carmen, scrisul este o formă de rugăciune și o întoarcere spre sine; el stă și ca punte de comuniune între cultura română și comunitățile românești de peste hotare. Prin vers și proză caută să păstreze memoria și frumusețea tradițiilor, dar și să deschidă ferestre către experiențe spirituale profunde. Este membră a Asociației Canadiene a Scriitorilor Români (ACSR) și a Asociației Scriitorilor Români din America de Nord (ASRAN). În 2023 a primit titlul onorific de Ambasadoare „Femei de Succes” pentru activitatea sa literară și culturală. În 2025 a fost distinsă cu Diploma de Excelență din partea Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, în cadrul lansării sale la Casa de Cultură „Ion Sângerean” din Ocna Mureș; în același an a primit o Diplomă de Excelență la Iași, în cadrul Conferinței Internaționale „Diaspora – Interferențe culturale și educație”; tot în 2025, la Toronto, i s-a acordat Award of Excellence în semn de recunoaștere pentru excelența profesională, succesul și leadership-ul său în comunitate.