Voi cei ce astăzi cu bună știință ne desconsiderați, crezând că suntem copii fără minte, amarnic vă înșelați! Noi „inculți” și „fără minte” vedem o lume mult mai bună!
Voi astăzi ne predați din manuale ce politic au ajuns să de-a sfaturi la copii, să învețe tot ce-i bine! Ce e bine? Cu regret întreb, când citesc și gust amar în suflet port!
Chiar nu mai avem cultură? Atât de orbiți suntem? Ați ajuns să vă înjosiți cultul, țara și tradiția din care chiar voi ați crescut! Nu mai țineți cont de faptul că poate, din greșală, unul învață, înțelege și le vede după cum au fost menite!
Nu condamn, dar îmi cer partea! Astăzi vreau pentru mine să învăț! Notele chiar nu-s importante! Sincer spun, sunt trist și revolta mă apasă!
Sunt copil ca orișicare, diferența e prea mare! Mama nu-i importantă, nici politic funcție n-are! Dar atât de mult inima îmi crește, că tot ce a făcut, a făcut cu dragoste de țară, neam și viitori urmași! Însă eu crescut în armonie, această viață greu îmi este să-nțeleg că-ntr-o lingură de apă să se vândă generații întregi! Însă eu nu-s de vânzare! Pentru cei orbiți de putere și control, o vorbă vreau să spun… Sufletul și cultura nu le găsiți la talcioc!
Un simplu copil

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..