Colecția de versuri „Un porumbel rătăcit, singurătatea – A Wandering Dove, Loneliness” e semnată de poeta româncă Cezarina Adamescu, o persoană spirituală și de bogată cultură, licențiată în Teologie dogmatică, la Universitatea din București, Facultatea de Teologie Didactică Romano-Catolică „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, București, 1999. Autoarea colecției de față, deținătoare a numeroase premii literare, membră a Uniunii Scriitorilor Români, Filiala Bacău, este nu numai poetă ci și prozatoare, eseistă, dramaturg și critic literar.

„Cărțile se scriu în singurătate, însă împotriva ei”, a spus Octavian Paler. Același lucru face și Cezarina Adamescu de câteva decenii. Poeta își crează propriul univers spiritual în care evadează, meditează, se roagă și dă frâu liber imaginației sale materializată în versuri profunde, originale, reflexive, confesive, metaforice, pline de stări metafizice și mesaje. În colecția de versuri „Un porumbel rătăcit, singurătatea – A Wandering Dove, Loneliness”, tema centrală este singurătatea poetului, care a ales să se izoleze în lăcaşul său spiritual, să reflecteze asupra problemelor existențiale, să-și recapituleze capitolele vieții, așteptând să mai urce „o treaptă măcar/ până la întâlnirea/ cu eternitatea.” (Aștept să mai urc).

O temă importantă, îngemănată cu singurătatea pe care autoarea o simte acut, uneori până la identificare, este condiția artistului și a artei, destinul creatorului pentru care sacrificiul și focul creației arată ca o condamnare la moarte: „De poezie,/ de poezie o să mor în curând,/ vulpea ascunsă sub haină,/ cea care-n taină/ îmi cere o halcă.” (Destin) Destinul poetului este lupta pe altarul creației cu fiarele sălbatice, care nu-s altele decât neliniștea creației, incandescența interioară, neîncrederea semenilor: „Scorpia mea neîmblânzită,/ scorpia care mă îmblânzeşte/ singura Singurătate peste care mă simt/ ca o regină./  Ca o regină în zdrenţe/ cerşind pe la uşi un coltuc de încredere,/ un coltuc de suflet…” (Destin).

În poemul „Sora mea de aici și de dincolo”, de asemenea, poeta își împarte bucuria amarnică și imensa tristețe cu singurătatea: „Spiritul acestei tristeţi/ pătrunde până la măduva sufletească,/ la-ncheieturile sângelui…/ Cea de a doua fiinţă din mine surâde/ în timp ce eu plâng. Ea e lumina cuvântului.”

În viziunea Cezarinei Adamescu, singurătatea este complexă, cu straturi suprapuse ascunzând în adânc jertfa creatorului: „Abia azi am văzut:/ O singurătate/ şi în interiorul ei – altă singurătate perfectă/ în interiorul căreia – / altă singurătate mezină,/ suprapuse perfect” (…) „Şi departe-n adânc,/ sufletul meu răstignit” (…) „Cu fiecare carte/ cobor din viaţă în moarte./ Din acest imens Nimic,/ iată, sunt şi eu părticică.” (Simultan).

Poetă creștină, autoarea își găsește liniștea sufletească și iubirea sfântă când cu „ochiul inimii” privește „în adâncul de sus” și exclamă: „Ce pace înaltă!/ Cuvintele Tale cad/  Ca roua pe sufletul meu.” (Așează-ți mâna). Credința o ajută în actul de creație și o binecuvântează cu inspirație: „Suflu duh alb/  peste cuvinte / şi ele degrabă-mi răspund./ Stau în genunchi/ dar rugăciunea mea/  singură se înalţă” (Motiv de mirare). Domnului, care știe cel mai bine ce înseamnă sacrificiul suprem, poeta îi cere să-i scrie „pe Ființă”, „pe răni ” și „pe albastrul din zare”, un poem despre sacrificiul creației: „Cu ţipătul scos din rărunchi/ îţi scriu în genunchi./ În şoaptă cuvântul mă cere,/ îţi scriu pe augusta tăcere.“ (Îți scriu pe albastru).

Iubirea şi moartea, două componente esenţiale ale existenţei umane sunt prezentate printr-o gamă largă de trăiri emoționale și asociații insolite: „Cuprinde-mă roată/ iubire, tu, nemaisperată! (…) „înfăşoară-mă toată/ cum poart-un ocean/ de auguste ninsori/ o regală fregată.” (Ruga). Amintirea unei vechi iubiri este asociată cu căutarea de sine, trecerea timpului și speranța: „Mă caut/ şi-mi simt un călcâi furnicat/ de o veche iubire./ Risipesc anotimpurile/ ca pe seminţe de mac.(…) „Se prăvale o stea,/ în timp ce un vis mai tresare/ în somn selenar de femeie.” (O veche iubire)

Când se autodefinește, vitalitatea poetei vibrează în fiecare vers: „Mă-ntorc ariadnă/ şi biciul ţărânei/ mă-ncinge precum o eşarfă.” (…) „sunt femeia/ cea de copii născătoare/ a focului.” (Sunt femeia). În singurătatea ei, poeta nu se teme de moarte și va învinge: „frigul care m-a însoţit pretutindeni/ întârziindu-mi fiinţa/ şi făcându-mă vulnerabilă/ întocmai ca apa…” (Întocmai ca apa).

Discursul poetic este imprevizibil datorită bogăției de figuri de stil care aduc idei și imagini diferite în aceeași strofă. De exemplu: „Am uitat tot ce ştiam despre dragoste./ Nu-mi amintesc nici măcar un cuvânt/ similar cuvântului suflet:/ îmi arde văzduhul la tâmple,/ cu lacrima lunii/ rămân să prefir anotimpurile” (Prefir anotimpurile).

Poezia Cezarinei Adamescu este sofisticată, oscilând între idei clar exprimate și altele mai greu de descrifrat. Mi-am zis că trebuie să fii născut poet ca să poți pătrunde în adâncimea ideilor modelate atât de măiestrit în forme unice de autoare.

Un plus de frumuseţe la această carte este adus de coperta creată de scriitorul, editorul şi graficianul George Roca. Imaginea de pe prima copertă este opera lui Pablo Picasso “Head and Dove” (Cap şi Porumbel).

Traducerea colecției în limba engleză aparține editoarei și autoarei acestui cuvânt înainte.

„Un porumbel rătăcit, singurătatea – A Wandering Dove, Loneliness” este altă filă din creația Cezarinei Adamescu care se va adăuga discret la impresionantul palmares al lucrărilor semnate de ea până în prezent.

Mai multe informaţii despre cărţile publicate şi succesele autoarei le găsiți pe site-ul: https:/ / ro.wikipedia.org/ wiki/ Cezarina_Adamescu

–––––––––-

Valentina TECLICI

Napier, Noua Zeelandă

Martie 2022

***

FOREWORD

The collection of poems Un porumbel rătăcit, singurătatea – A Wandering Dove, Loneliness is signed by the Romanian poet Cezarina Adamescu, a spiritual and well educated person, who obtained a B.A. in Dogmatic Theology, at University of Bucharest, the Faculty of Didactic Roman- Catholic Theology ” Saint Teresa of the Infant Jesus ”, in 1999.

The author of this collection, holder of numerous literary awards, member of the Union of Romanian Writers, Bacău Branch, is not only a poet but also a writer of prose, essayist, playwright and book reviewer. „Books are written in solitude, but against it”, said Octavian Paler. Cezarina Adamescu has been doing the same thing for several decades. The persona creates her own spiritual universe in which she escapes, meditates, prays and unleashes her imagination materialized in deep, original, reflective, confessional, metaphorical verses, full of messages and nuances.

In the collection of poems Un porumbel rătăcit, singurătatea – A Wandering Dove, Loneliness, the central theme is the loneliness of the poet, who has chosen to isolate herself in her spiritual abode, revising the chapters of her life and reflecting on existential problems: „looking forward to keep climbing/  at least one more step/ towards my meeting/ with eternity”. (‘I Look Forward to Keep Climbing’)

An important theme, linked to the loneliness that the author feels acutely, sometimes to the point of identification, is the condition of the artist and art, the destiny of the creator for whom sacrifice of being consumed by the act of creation  looks like a death sentence: „Because of poetry,/ because of poetry I will die soon,/ the fox hiding under the coat,/ she who secretly/  asks me a flesh.” (‘Destiny’)

The poet’s destiny is the self-sacrifice on the altar of creation, the persona’s restlessness, solitude, inner conflict  and  the distrust of others: „My untamed shrew,/ the shrew that tames me/ is the only Loneliness over which I feel/ like a queen./ Like a queen in rags/ begging on the doors for a loaf of trust,/ for a bit of soul…” (‘Destiny’)

In the poem ‘My Sister of Here and Beyond’, the poet also shares her bitter joy and immense sadness with loneliness: „The spirit of this sadness/ penetrates to the core of the soul,/ to the blood…/  The second being inside me smiles/ while I cry./ This is the light of the word.”

In Cezarina Adamescu’s vision, loneliness is complex, with layers overlapping, deeply hiding the creator’s sacrifice: ”I didn’t see until today:/ Loneliness/ and within her – another perfect loneliness/ within which -/ another younger loneliness,/ perfectly overlapping, (…) And deep and far away/ my soul crucified (…) I come down from life to death/ with each book./ Look, I am also a little bit of/ this huge Nothingness.” (‘Simultaneously’)

A Christian poet, the author finds her peace of mind and holy love when with the „eye of the heart” she looks „deep down” and exclaims: „What a deep peace!/ Your words fall/ like dew on my soul.” (‘Place your Hand’) The poet’s faith in God helps her in the act of creation and blesses her with inspiration: „I blow white spirits/ over words/ and they respond to me quickly./ I’m on my knees/ but my prayer/ is rising.” (‘Reason to Wonder’). To the Lord, who knows best what the supreme sacrifice means, the poet asks him to allow her to write „on Being” „on wounds” and „on the blue of the horizon” a poem about the sacrifice of creation: ”Screaming loudly/ I’m writing to you on my knees./ The word whispers that it wants me/ I’m writing to you on a royal silence.” (‘I’m Writing to You on Blue’)

Love and death, two essential components of human existence are presented by the persona through a wide range of unusual associations: „Surround me/ unexpected love! (…) and wrap me up/ in silk with flower patterns/ like an ocean/  of majestic snow/ surrounds a royal frigate.” (‘Prayer’) The memory of an old love is associated with the search for self, the passage of time and hope: „I’m looking within/ and I feel a heel tingled/ by an old love./ I scatter the seasons/ like poppy seeds. (…) A star is falling, / while a dream still startles/ in a woman’s moon sleep;” (‘An Old Love’) When she defines herself, the poet’s vitality vibrates in every verse: „I’m coming back Ariadne/ and the whip of the soil/ is surrounding me like a scarf. (… I’m the woman/ who is giving birth/ of fire. “(‘I’m the Woman’) In her solitude, the poet is not afraid of death and will win:”the cold that accompanied me everywhere/ delaying my existence/ and making me vulnerable/ just like water …” (‘Just Like Water’)

The lyric discourse is unpredictable due to the richness of poetical expressions that bring different ideas and images in the same stanza. For exemple: „I forgot everything that I knew about love./ I don’t remember even one word/ similar to the word soul:/ skyline burns my temples, / I remain to scatter the seasons / with the tear of the moon.” (‘I Scatter the Seasons’)

Cezarina Adamescu’s poetry is sophisticated, oscillating between clearly expressed ideas and others that are harder to grasp. I have told myself that you have to be born a poet in order to be able to comprehend the depth of the ideas she shaps so masterfully into unique forms.

An extra element of beauty and value is added to this book by the cover created by the writer, publisher and graphic artist George Roca. The image on the first cover is Pablo Picasso’s work ‘Head and Dove’. The translation of the collection into English belongs to the publisher and author of this foreword.

Un porumbel rătăcit, singurătatea – A Wandering Dove, Loneliness is another „page” of Cezarina Adamescu’s creation that is added discreetly to the impressive number of books she has signed so far. More information about the published work and the author’s achievements can be found on the website: https:/ro.wikipedia.org/wiki/ Cezarina_Adamescu

–––––––––-

Valentina TECLICI

Napier, New Zealand

March, 2022

by

Referinţă Bibliografică

Valentina TECLICI: UN PORUMBEL RĂTĂCIT, SINGURĂTATEA (CUVȂNT ÎNAINTE) – A WANDERING DOVE, LONELINESS (FOREWORD)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 aprilie 2022