Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » VALERIAN DINCĂ: LUMINĂ MUTĂ

VALERIAN DINCĂ: LUMINĂ MUTĂ

suflu de toamnă

 

se arcuiește drumul în dealuri ruginite
prin ramuri cade toamna complet inevitabil
doar cerul înnoptează în cuiburile goale
în miezul greu de nucă miroase-a împușcare

departe de lumină stau zările uitate
bolește ceața-nfiptă în crengi ca în pumnale
s-au dezlipit de pietre căderile-n pâraie
jur-împrejur doar păsări de-o singură culoare

în făr-de soare norii-și aliniază umbra
un vânt sălbatic surpă răceală dinspre munte
cpacilor  le crapă în coajă infinitul
doar urșii hibernează în stâne părăsite

 

 

lumină mută

 

se-aruncă printre noi un somn de moarte

îmi lăcrimează-n ochi lumina mută

netulburat s-o strâng în crengi de rouă

când am cuprins tot valul într-o mână

 

mi-e frică să mângâi flori de cucută

am presărat doar fir de iarbă-n palmă

în partea dinspre mine să rămână

un verde infinit pe mai departe

 

prin tot ce mișca suflu în destine

dar murmure-n aghiazme tot persistă

despovarat de zi mă-ntorc nesigur

în trupul de copac orfan de umbră

 

apus de toamnă

 

nepăsătoare ziua e torță când apune
nimic nu contenește sub lava des răsfrântă
însângerat de nouri un vânt se zbate-n zdrențe
ștergând în zare urma scăpată din ochiade

se decupează seara în movă risipire
de nicăieri străbate plecarea din lumină
spre neființa clară se înfășoară umbra
căzută-n gol privirii din vorba fără șoapte

deasupra de pădure zbor corbi în rotocoale
anevoioase cețuri le clatină în gheare
își răstignește frunza ruginile prin scorburi
plutind a dor de aer cu dragostea ei seacă

 

Facebooktwitterby feather