Când dorești să promovezi un pasionat de sport, nu trebuie să îi oferi din start o diplomă doar pentru că a reușit să lovească o minge dintr-un colț în altul al terenului. La început, el trebuie doar încurajat, spunându-i-se că este pe drumul cel bun și că are talent. Nimic mai mult. De la câteva mișcări de bază într-o disciplină sportivă și până la elementele de tehnică avansată este o cale extrem de lungă.
Exact așa stau lucrurile și în domeniul literar. Din păcate, la unele evenimente — fie ele concursuri sau întruniri — se acordă diplome pentru scrieri fade, în care autorii doar exprimă banal ce ar fi bine să facem sau ce dorințe au. Aceștia încearcă să transpună ceva în plan literar, însă nu fac altceva decât să relateze un fapt, cu sau fără rimă, într-un mod simplist, lipsit de cele mai firave licăriri poetice. De la aceste simple încercări și până la o operă definită prin stil și metafore, despre care să se poată spune cu adevărat că este poezie, este o distanță ca de la pământ la cer.
Evident, pentru asemenea texte fade nu ar trebui să se acorde nici măcar cea mai simplă mențiune. Totuși, pentru a nu-i descuraja pe acești pasionați, le putem spune în particular că încercările lor sunt deocamdată modeste, dar că trebuie să continue. Poezia nu înseamnă doar să relatezi simplist ceea ce vezi, auzi sau simți, ci impune transpunerea realității în elemente metaforice. Un creator aflat la început de drum poate înțelege acest lucru doar dacă citește multă poezie scrisă de autori consacrați, care publică în reviste de prestigiu.
Cu toate acestea, asistăm la un paradox: vedem persoane cu vitrinele pline de premii și diplome obținute la diverse concursuri, dar care nu au publicat în viața lor un text într-o revistă culturală recunoscută. „Opera” lor constă doar în scrieri de slabă calitate, apărute în antologii care adună texte la grămadă, pe criterii strict financiare, pe bază de cunoștințe sau conjuncturi de interese, fără nicio legătură cu valoarea literară. Din această cauză, nimeni nu se mai încumetă să participe la concursuri bazându-se doar pe propria valoare, în lipsa pilelor sau a invitațiilor speciale.
Unde s-a mai văzut ca literații să poată participa la tabere sau festivaluri fără o invitație dinainte stabilită? Multe dintre aceste întruniri par să fie concepute mai degrabă ca niște chermeze, ospețe și petreceri, lăsând literatura pe plan secund. De ce nu se pot desfășura aceste evenimente în săli spațioase, în cămine culturale, case de cultură sau alte instituții de profil? Nu ne obligă nimeni să organizăm o manifestare culturală sub formă de nuntă, pomană sau banchet cu circuit închis, unde publicul este format în mare parte din plătitori sau din invitați aleși pe criterii de rang, funcție, colegialitate și rudenie, în loc să fie deschis tuturor doritorilor. Oare doar prin astfel de practici se mai pot organiza astăzi evenimente literare de ținută?
Dacă îndrăznești să participi la un asemenea eveniment ca simplu pasionat sau simpatizant, fără să îndeplinești „condițiile” de mai sus, ești privit ca un „intrus” sau ca fiind „în plus”. Ești etichetat astfel pentru că nu faci parte din „gașcă” sau pentru că nu ai achitat taxa pentru masă și cazare. Însă nimeni nu ne obligă să etalăm meniuri festive în sălile în care se prezintă cărți și reviste. La fel cum la un concert sau pe un stadion nu este nimeni obligat să asigure mâncare publicului — existând unități specializate pentru acest lucru —, așa ar trebui să fie și în cultură. Dacă organizatorul dorește să invite pe cineva în mod particular, la el acasă sau în alt spațiu privat, este liber să o facă. Acest lucru este strict interesul acestuia, nu a altor participanți. Totuși, acest aspect nu ar trebui să îl privească pe participantul de rând, deoarece literatura este a tuturor, nu doar a unor grupuri de interese.
Asemenea manifestări trebuie organizate în spații adecvate: case de cultură, biblioteci sau unități culturale care au o activitate redusă. În acest fel, evenimentele nu s-ar mai suprapune cu alte activități și ar reda actului cultural demnitatea pe care o merită.
Vasile Dan MARCHIȘ
poet, eseist, publicist, fondatorul revistei Sintagme codrene
![Facebook](https://www.facebook.com/sharer.php?u=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2F%3Fp%3D76389&t=Valoarea%20real%C4%83%20a%20actului%20cultural%3A%20%C3%8Entre%20impostur%C4%83%2C%20chermeze%20%C8%99i%20adev%C4%83rata%20literatur%C4%83&s=100&p[url]=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2F%3Fp%3D76389&p[images][0]=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2F882224564_1419992067012466_7950490302011236173_n.jpg&p<div class="stitle" ><h3 ><span></span></h3></div>=Valoarea%20real%C4%83%20a%20actului%20cultural%3A%20%C3%8Entre%20impostur%C4%83%2C%20chermeze%20%C8%99i%20adev%C4%83rata%20literatur%C4%83 "Urmareste-ne pe Facebook"){kind=small}
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..