Ce frumos este atunci când ,,Necuvântătoarele”, cuvântă!

(cuvânt de apreciere și susținere)

Motto:

„Magice «daruri cerești»

Viețuiesc în libertate,

Sunt prietenii naturii,

Echilibru-i țin în spate„,

din poemul ,,„Necuvântătoarele„, autor Luci Trușcă.

În drumul său spre tipar, manuscrisul scriitoarei Luci Trușcă din Cetatea Vâlcii, s-a oprit, pentru câteva clipe, și în Maramureș. Onorat și încântat cu supra-masură de ce am găsit, încerc un cuvânt de apreciere, un LAUDATIO, pentru autor și carte. Nu știu dacă mă voi ridica la măsura valorii găsite în acest manuscris, dar pot depune mărturie, chemând pe Dumnezeul martor, că m-am simțit atras, chiar fascinat, de cele citite. Felicit autoarea și o asigur de respectul și admirația mea! Drum bun înspre tipar – carte a copilăriei, numită „Daruri cerești. Necuvântătoare” și cititori pe măsura…

LUCI TRUȘCĂ – acrostih

(portret literar)

Lumina cuvântului este culeasă din

Urma copilăriei ce nu poate fi lăsată deoparte

Clipa curge prin vocea împuternicită a copilului

Iar întâiul zâmbet zidește limpezime nesărutată…

Timpul tace și cerne șoapte netulburate din

Rouă albastră trimisă pentru a depune mărturie

Unui alt început – dar ceresc chemat să fie

Și trăire și îmbrățișare și copilărie sau

Chemare înspre stelele care ne-au călăuzit în

Ăst veac de tinerețe prinsă în sărutare de catifea…

(a se citi și pe verticală prima literă din fiecare vers).

LUCI TRUȘCĂ

Daruri cerești. Necuvântătoare…

Am ajuns în minunata lume a poveștilor – a copilăriei, pe care o purtăm încă în sufletele noastre. Scriiitoarea Luci Trușcă, prin acest volum, ne invită să „gustăm” din aceste minunate „Daruri cerești. Necuvântătoare„. Nu este prima „provocare”. De această dată „recidivează”, trimițându-ne în acest colț de copilărie. Poeziile se adresează copiilor și părinților, nepoților și bunicilor, deopotrivă.

Într-un cuvânt, vorba românului, aș zice că acest volum ne este dedicat nouă, tuturor, celor care, fără doar și poate, am fost copii și mai suntem copii. „Șireata cea pofticioasă „, „Broscuța rătăcită”, „Moș Martin”, „Caraghiosul Iepurilă”, sau „Peștișorul”, „Mușuroiul„, sunt, (doar câteva pe care le amintesc în acest context!), adevărate capodopere lirice. Bogăția simbolurilor zoomorfe este evidentă – barza, căprioara, lupul, ariciul sau cerbul – întregesc acest fantastic tablou, creionat de sufletul minunat al autoarei, rămas încă în copilărie.

ȘIREATA CEA POFTICIOASĂ,

A dat roată după casă,

Să găsească vreo găină,

S-o facă ciorbă, la cină.

Vai, BROSCUȚA RĂTĂCITĂ,

Încă nu e pregătită,

Speriată foarte tare,

S-a rătăcit pe cărare.

MOȘ MARTIN, abia trezit,

Somnoros, a flămânzit

Și-acum caută-n pădure,

Zmeură și niște mure.

Ce să spun de Urechilă,

CARAGHIOSUL IEPURILĂ,

Într-o grădin-a intrat,

Să culeagă zarzavat.

JOCUL nu s-a terminat,

Colo-n trunchiul de copac,

Se aude, parc-un joc

Cioc! Cioc! Cioc! Și iarăși cioc!

PEȘTIȘORUL supărat,

Are acvariu-un palat,

Și tare mult și-ar dori,

Palatul de s-ar mări.

Ascultați-mă aici,

În MUȘUROIUL cu furnici,

Toată merg ca și pe strună,

Mereu iese treabă bună!

Numai LUPUL furios,

Aleargă de sus în jos,

Poate că găsi ceva,

Un os, pentru burta sa.

ARICIUL e supărat,

În spate-un copil și-a luat,

Clar! Copilul a strigat:

,,- Tati, ce m-am înțepat!”.

CERBUL e vesel mereu,

Deși își poartă cu greu,

Coarnele ce-i stau pe frunte,

El e rege, aici, în munte!

N.A. – ce apare scris cu majuscule sunt titlurile unor poezii din volumul „Daruri cerești. Necuvântătoare„, semnat de către scriitoarea Luci Trușcă.

Copilărie care nu ai cum să treci doar de dragul de a trece, îți mulțumesc că mi te-ai înrădăcinat în adâncul inimii. Lasă-te purtat pe margine de vis, adună rătăcirile de catifea albastră în refrenul gândurilor noastre și, haide să zidim, împreună acel univers, al magiei fără de margini – pare să ne spună autoarea, poftindu-ne la o împărătească citire.

Poemele, adevărate cuvinte îndreptate spre lumina zâmbetului, își urmează Calea parcă într-o Facere, chemată să fie cunună tăcerilor rămase în apus. Acestui apus îi spun copilărie, regretând că prea repede a trecut. Pot să îi spun și zidire sufletească, tivită cu rugăciune și iertare, cu sinceritate și mir… Nu greșesc dacă îi voi spune chiar și zâmbet răsărit din Adevăr. Toate acestea le putem găsi în această carte, dăruită nouă, de către scriitoarea Luci Trușcă.

Revelația divină cerne șoapte netulburate, din seninul tinereții și îmbrățișează, cu suflet de copil, cerul și pământul. Sus în Cer – ne sunt cei ocrotitori, iar aici pe pământ ne putem bucura de prieteni sau prietenii. Luci Trușcă este o prietenă a tuturor. Noblețea sufletească o motivează în scrierile ei – cu mesaj profund, cu înțelepciunea Drepților Învățători, își croiește, vers după vers, strofă după strofă, drumul spre cea mai frumoasă (și importantă!) pagină din istoria literaturii române.

DARURI CEREȘTI. NECUVÂNTĂTOARE… – acrostih

(numele celui mai recent volum de poezii pentru copii, semnat de către scriitoarea Luci Trușcă)

Doar timp își culege roadele cu

Aroma verdelui-miracol din sărutul de

Rouă – adâncă zidire țesută cu

Urma vântului și cea a șoaptelor –

Răsărit de catifea albastră oprește și

Iartă copilăria trecută în amintire albastră…

Clipa sărutului din zâmbetul visului și

Euterpe încă dansează valsul florilor

Rămase în streașină de vânt necălcat.

Eternitatea visului rămas în umbră de zâmbet

Și amintirile zorilor vorbesc despre

Tine – copilărie care nu ai cum să treci –

Iarba își adună tinerețea din fiecare șoaptă…

Numai dorul știe că amintirile zorilor și

Erato ascultă refrenul pașilor din

Cărarea luminii țesute cu iubire.

Uitarea tăcerii albastre și

Vântul răstignit zidesc șoaptele amurgului din

Ăst veac netrist – cules din albastrul cerului.

Ne-am adunat copilăria într-un buchet de

Trandafiri și lavandă – pentru a-mi aduce aminte în

Ăstălalt veac de viață, cât de frumoase erau

Toate – aceste „DARURI CEREȘTI. NECUVÂNTĂTOARE*”

(numele volumului de versuri semnat de către scriitoarea Luci Trușcă)

Oare câți își adună tinerețea în

Amintiri? Și gândurile în lumina cuvântului

Răsărit din rouă necălcată a visului care

Eliberează apusuri și îmbrățișări de catifea…

(a se citi și pe verticală, prima literă din fiecare vers)

Având mai multe premii la activ, inclusiv unul din partea revistei „Din vatra satului”, scriitoarea Luci Trușcă, nu se dezminte, dimpotrivă, onorează și confirmă valoarea acestora. De această dată, cu convingerea că nu exagerez absolut deloc, spun că acest volum cu poezii pentru copii, nu este unul obișnuit. Nu! Este un adevărat manual din care s-ar putea inspira dascălii de învățământ primar, pedagogii din grădinițe și cu siguranță, poate fi un volum care se poate citi copiilor, de către părinți sau bunici. Poeziile sunt ușor de reținut, mesajul fiind unul clar.

„Am zărit azi în ogradă, după-o tufă, stând ascunsă,

O vulpe mică, roșcată, ce pândea pe la găini,

Se vedeau două urechi și o codiță stufoasă,

Vulpea ședea nemișcată, să n-o simtă-ai casei câini„, din poezia: „Șireata cea pofticioasă”,

sau:

„Caraghiosul Iepurilă,

A venit mâncând pământul,

S-a furișat în grădină

Și-a început scormonitul„,

din poezia: „Caraghiosul Iepurilă„;

La fel se întâmplă și în poezia „Jocul„:

„Se aude cioc! Cioc! Cioc!

Bate cineva-ntr-un lemn,

Parcă e cântec de joc,

Seamănă cu un îndemn„,

sau în poezia „Barza”:

„O barză simandicoasă,

Calcă țanțoș, apăsat,

Parcă era o mireasă,

Care se plimba prin sat„.

Dacă, vreodată, vreun dascăl se gândește să facă o serbare școlară ar putea folosi, drept material bibliografic, acest volum cu poezii inedite, interesante, frumoase, curajoase și semnificative. Între om și natură mereu a fost o legătură. Omul a iubit natura, iar aceasta (natura!), l-a răsplătit cum a știut mai frumos.

Pot fi, ele, animale sălbatice sau animale domestice, fiecare ne dăruie un frumos al său, indiferent că vorbim despre broscuță sau barză, lupi sau cerbi, ciocănitori sau arici fiecare are rostul și locul său în acest areal geografic. Fiecare are frumusețea sa. Redau câteva versuri din poezia „Cerbul„, pe care, autoarea a conceput-o într-un mod miraculos:

„Podoaba, mândru își poartă,

Elegant, impunător,

Își întoarce capul, roată,

Că un rege-al munților.

Coarnele i se arată,

În toată splendoarea lor,

Fruntea cerbului, înaltă,

E oglinda stelelor.

Că un crai al codrului,

Cuprinde-ntre coarne zarea,

Cu grija stăpânului,

Scruteaz-atent depărtarea„.

Cât de frumoasă ilustrație, a Regelui Cerb, nu-i așa? Dar, citind cartea, vă veți convinge că fiecare animal își are propria sa personalitate. Și-atunci, cum să nu le îndrăgești? Felicitări, prietenă dragă! Te asigur de tot respectul și de toată prețuirea mea! Ești un fenomen! Ești un miracol și dăruiești din acestea tuturor celor care te citesc.

Cu atât mai mult, prin poeziile dumitale, dedicate copiilor, nu faci altceva decât să aduci bucurie și în sufletele noastre, în sufletele celor care încă mai copilărim. Eu, recunosc! Încă mai sunt un copil și mă bucur că este așa. Și omul și animalul, fiecare în felul său, luptă pentru a supraviețui. Unul devine pradă altuia, dar asta este cu adevărat viața și cutumele ei. Nu putem schimba nimic. Eventual, putem să ne bucurăm atunci când vedem un animal, fie el și din sălbăticie. Și să îl lăsăm să își stâmpere viața așa cum a învățat. Ar fi foarte multe lucruri minunate de rostit aici, cu privire la ele, animalele și mediul sau modul lor de supraviețuire. Mă opresc, însă, la ceea ce înseamnă literatură și poezie pentru copii.

Luci Trușcă, iubește Omul, iubește Animalul. Se vede de departe…

Vasile Bele, UZPR

10 iulie 2025

by

Referinţă Bibliografică

Vasile BELE: Ce frumos este atunci când ,,Necuvântătoarele”, cuvântă! (cuvânt de apreciere și susținere)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 10 iulie 2025