Măicuță când m-ai făcut,

Tare bine ți-o părut

Și ți-o părut tare bine,

Că ai fată lângă tine.

M-ai crescut măicuța mea,

Cu lapte din țâța ta,

Te-ai rugat la Dumnezeu,

Să nu-mi fie-n viață greu.

Dimineața la sculat,

Ori seara pe la culcat,

La Dumnezeu te-ai rugat,

Să am dulce somn în pat.

Te-ai rugat maică, cu foc,

Să cresc mare, s-am noroc,

Să fiu floare între flori,

Să fiu dragă la feciori.

Într-o zi după născare,

Or venit trei Ursitoare,

Ce doar bine mi-or urat,

Să n-am noroc blăstămat.

Prima Ursitoare-n gând,

Mi-o dat har, să știu să cânt.

Mi-o dat harul de-a cânta,

Să înveselesc lumea.

Ursitoare ceielaltă,

Fără să-ți ceară vreo plată,

Mi-o dat frumusețe multă,

La lume să fiu plăcută.

Și o mai fost încă una,

Ursitoarea de-a treia,

Care-o zis de-averi, palate,

Să ne bucurăm  de toate.

Eu le-am auzit în somn,

Până, maică, să adorm

Și-o mai fost măicuța mea,

Ursitoarea ceia rea.

Și când o fost la plecare,

O mai fost o Ursitoare

Și în a ei supărare,

Mi-o dat un necaz prea mare.

Cât a fi și voi trăi,

Închiși să-mi fie ochii.

Cât voi fi-n lumea asta,

Să nu pot, maică, vedea!

Pe unde-a fi și-oi umbla,

Eu, să văd, cu inima.

Atunci, maică, te-ai speriat

Și-n genunchi te-ai aruncat,

Să o rogi pe Ursitoare,

Ca să fie iertătoare.

Palate de ce-aș avea,

Dacă eu nu le-oi vedea?!

Și-ai mai zis, de-a fi să fie,

Să îmi lase văzul mie.

Însă, nu te-o ascultat,

Ci în noapte o plecat.

Și de-atunci, neîncetat,

La Dumnezeu te-ai rugat,

Ursitoarea-o mers în noapte,

Să văd, maică, nu se poate.

Te-ai rugat la Dumnezeu,

Să fiu apărată, eu,

Și glasul de Ursitoare,

Să nu aibă ascultare.

Și-ai promis, atunci, măicuță,

Pentru faină a ta fătuță,

Cât a fi și-a fi lumea,

Tu atâta ti-i lupta,

Dac-a fi să vie așa,

Până ce eu voi vedea.

Însă vremea a tăcut,

Anii, iată, au trecut

Și vorba de Ursitoare,

S-o-mplinit, la fiecare.

Îs frumoasă, și-mi stă bine,

Mai rar fat-așa ca mine

Și am glasul cucului

Și-i cânt cu drag omului.

Iar la cei ce le-am cântat,

Numai bine mi-o urat!

Numai bine mi-o dorit,

La cei care le-am horit,

Când pe scenă am suit.

Avem bani, avem palate,

Însă nu am sănătate!

Poate, sănătoasă, dac-aș fi,

Nu aș ști, maică, hori.

Maică, măiculiță, mea,

Eu cu gura ți-oi cânta,

Cu inima te-oi vedea,

Dac-așa, Dumnezeu, vrea!

Și îți mulțumesc de toate,

Maică să ai multă sănătate

Și-ți mulțumesc c-ai umblat,

Să-mi afli, la ochi, un leac.

Însă fără supărare,

Ochiul meu, leacuri nu are!

Poate, odată, leac a fi

Și-oi vedea și cu ochii,

Asta numai Domnul ști.

Noi, ne-om ruga neîncetat,

Pentru-al nostru leac de leac.

Maică, eu n-am ce să fac,

Cât trăiesc, aștept un leac,

Până leacul l-oi afla,

Măicuță, eu, ți-oi cânta.

Și-oi cânta mândru, frumos,

Și la omul sănătos.

Și-oi hori cu inima,

C-așa și Dumnezeu vrea.

Lumea, dacă a voi,

Pe scenă m-a răsplăti,

Cu aplauze, cu flori,

De-alea în multe culori.

Material primit de la Vasile BELE – Chiuzbaia , 2019

by

Referinţă Bibliografică

ELIZA LAZĂR: Poem dedicat ție … (inspirat după realitate)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 29 octombrie 2019