Ana, floarea soarelui
Poetei, Ana Urma, cu aleasă preţuire
Zi de toamnă albastră
blândă şi nestingherită
de niciun strop de ploaie
de nicio pală de vânt
în lumina astrului diurn
într-o simfonie desăvârşită
mângâi chipuri şi inimi
cu viorile şi flautele
crescute pe linia vieţii.
Privire senină
inimă caldă
pătrunsă până la infinit
de pacea clipei
asculţi tăcerea lumii iridescente
luând poemul în mâinile tale
stihul tău un cânt
în tonuri adânci şi vii
îl dezmierzi cum numai tu ştii
pentru a creşte ca-n basme
cu sclipiri de cuvânt curat
lăsând urme călăuzitoare.
Pasăre săgeată de lumină
prin pana ta vie
răsar mândre petale de soare
iar într-o beţie aleasă
serafimii sorb mireasma
visului desluşit din buchetul alb
de crizanteme înfiorate
Condeier meşter de poem
dantelă în alcătuiri suave
învălui versul într-un câmp lexical
model de virtute poetică
mângâiere stăruitoare de artă
unduindu-te ca floarea-soarelui
adevărată graţie divină
pe rostul timpului.
La mulţi, mulţi ani şi buni, Ana Urma!
—————————-
Vasilica Grigoraş
Vaslui
24 noiembrie 2017
![]() |
Referinţă Bibliografică |

Ana URMA: Despre cărţi, cu respect şi sensibilitate
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..