În memoria soțului meu, scriitorul Ion Lazãr da Coza, la 5 ani de la plecarea în nemurire. (15 febr. 2020 – 15 febr. 2025) 😪🖤💔
© Chemare
Iubitul meu de dincolo de vară,
te-aștept să vii, să colindăm pădurea,
e timpul bun, n-a mai plouat afară,
un veac trecu de când te-ai dus aiurea.
Plecat-ai ca un semn de întrebare,
de-atunci copaci mi se usucă-n suflet,
s-a bătucit țărâna sub picioare,
de-atâta zbucium, de atâta umblet.
Te caut după urma din cuvinte,
în rădăcini te caut, și-n poeme,
în amintiri și-n vorba care minte…
și nu te aflu, poate că-i devreme,
chiar dacă mi te-arăți ca o părere
și-adânc, tăios, te răsucești în rană,
iar dorul te desface în durere…
Pierdutul meu, ce am avut mi-i hrană,
dar mă apasă-n tâmple înserarea,
stau umbrele, peste pereți, să-mi cadă…
Tu, dragul meu, scurtează depărtarea
și lasă-te iubirii mele pradă!
A se asculta și melodia. 😪
@urmăritori


