Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » JURNAL » Veronica IVANOV: O VIZITĂ ÎN ISRAEL CU TUS AIRWAYS

Veronica IVANOV: O VIZITĂ ÎN ISRAEL CU TUS AIRWAYS

Ziarul românesc din Cipru “Pulsul Afroditei”

Două zile în Israel cu TUS AIRWAYS.

Cipru şi România au participat la Târgul Internaţional de Turism din Tel Aviv !

Noua companie aeriană din Cipru, TUS AIRWAYS a invitat pentru două zile, înainte de deschiderea oficială din 14 februarie, jurnalişti (Phileleftheros, Politis, Pulsul Afroditei, INBusinessNews, Sigmalive) şi turoperatori (Top Kinisis, Century Travel, Tsokkas Travel, Salamis Cruise Lines, Pan Leon, Louis Travel, Armonia…), pentru a vedea condiţiile în care vor călători viitorii pasageri ai companiei aeriene. Programul de două zile (8 şi 9 februarie) a constat în vizite în frumosul oraş Haifa, al treilea ca mărime din Israel, în Nazaret (8 februarie) şi Tel Aviv (9 februarie).

Am zburat, în data de 8 februarie (ora 08:30), de pe Aeroportul din Larnaca şi în 40 de minute am aterizat la Haifa. Acolo am fost întâmpinaţi de un ghid turistic, doamna Zivit Sari, care ne-a dus într-un tur în Colonia Germană, unde am vizitat Grădinile Bahai, incluse în patrimoniu UNESCO. Micul dejun l-am servit la Hotelul Colony unde a avut loc şi o întâlnire cu Moshe Shema – director general al Centrului Turistic din Haifa şi Iulia Shtraim – adjunctul primarului din Haifa.

Am mai vizitat şi Hotelul Dan Carmel, situat pe Muntele Carmel, unde am putut admira de la ultimul etaj oraşul Haifa, puternic centru comercial, educaţional, de cercetare şi de afaceri. În aceeaşi zi am reuşit  să vizităm oraşul Nazaret, oraşul în care a copilărit Iisus.

În Nazaret, centru de pelerinaj, am întâlnit şi grupuri din România. Am vizitat Biserica Ortodoxă a Bunei Vestiri, Biserica romano-catolicăBuna Vestire (Church of Annunciation) şi Biserica  Sfântul Iosif. Interiorul bisericii ortodoxe cu hramul „Sfântul Arhanghel Gavriil” (ridicată lângă o sursă de izvoare care alimentează fântâna de unde Maica Domnului venea şi lua apă), a fost pictat de trei iconari din Moldova: Mihail, Gavriil şi Nicolae Moroşanu. Aşa se explică de ce pereţii acestei frumoase biserici sunt împodobiţi şi de chipurile unora dintre cei mai cinstiţi sfinţi de la noi, cu moaşte în Moldova, Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi şi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

La aproximativ 500 de metri distanţă se află Biserica romano-catolică cu hramul „Buna Vestire”, o biserică impresionantă prin dimensiunea turlei, înaltă de 57 de metri, dar şi prin originalitatea structurii de susţinere a cupolei. Considerată cea mai mare construcţie din Orientul Mijlociu, această biserică a fost ridicată pe locul casei Sfinţilor Ioachim şi Ana, a casei Maicii Domnului, pe ruinele unei biserici bizantine.

Pe zidul care înconjoară această biserică, pe interior, se află mozaicuri reprezentând-o pe Maica Domnului, realizate de diverse ţări ale lumii. Una dintre cele mai frumoase reprezentări ale Maicii Domnului este cea din România (datată:mai 2004). O altă reprezentare deosebită este cea care provine din Grecia. Lângă biserica monumentală, se află Biserica “Sf. Iosif”, construită în 1914 deasupra grotei cunoscute sub numele “Atelierul lui Iosif”.Locul pe care se află astăzi biserica este cinstit încă de la 1900, drept Casa Sfintei Familii. Nu am putut pleca din Nazaret fără a cumpăra câteva suveniruri pentru familie şi prieteni… Cina am servit-o la Restaurantul King Jorge din Haifa.

 ***
A doua zi, 9 februarie, după micul dejun, am plecat cu autocarul spre Tel Aviv, la Târgul Internaţional de Turism IMTM 2016, unde am admirat standurile României, Ciprului, Greciei, Republicii Moldova, Bulgariei, Italiei, Spaniei şi a Israelului, desigur!

M-a bucurat revederea cu dna. Andreea Păstarnac, acum Ambasador al României în Israel, cu dna. Doina Meiseles, editor şef al Jurnalului Săptămânii din Israel, dar şi revederea cu dna. Corina Martin, pe care am cunoscut-o când a venit să promoveze „Litoralul românesc şi Delta Dunării” la Nicosia.

În jurul orei 16:00 am părăsit expoziţia şi ne-am îndreptat spre aeroportul din Haifa. Am aterizat la ora 20:00 în Larnaca. Mulţumim organizatorilor (http://www.tusairways.com) pentru aceasta excursie, care ne-a oferit prilejul de a vedea o parte din Ţara Sfântă.

––––––––––––––

Veronica IVANOV

Redactor şef al revistei

„Pulsul Afroditei” – Cipru

februarie 2016

Facebooktwitterby feather