În coroana unui măr
S-a iscat o zarvă mare:
Vrăbiuţe ciripind
Anunţă că-i sărbătoare.
Vântul le-a şoptit în zbor
C-o să vină primăvara…
A-ntâlnit-o străbătând,
De la margini, toată ţara.
Auzind aşa o veste,
Ghioceii din grădină
Au împins crusta deasupra
Şi-au scos capul la lumină.
Şi lalelele-şi înalţă
Cupa roşie ca focul,
Iar zambilele albastre
Umplu de miros tot locul.
Ce frumoasă-i primăvara
Cu cortegiul ei de flori!
Toţi copiii o aşteaptă,
Cu parfumu-i şi culori.
Prof. Georgeta Tudor ( martie 2014, Vernești, pentru elevi din ciclul primar)

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..