Din izvoarele iubirii!
Din izvoarele iubirii
Mă inundă apa vie
Cu preaplinul împlinirii,
Mă rodește și mă-mbie.
Din castelele iubirii,
Din palate fermecate,
Îmi ating unda gândirii
Faptele nevinovate.
Din altarele iubirii
Aud glas de cununie
Cu valorile cinstirii,
Pe Pământ și-n veșnicie!
Mulțumesc în gând iubirii
Pentru darul ei cel mare,
Îi ud floarea moștenirii
Și-i rămân mereu datoare!
Aş vrea să vină primăvara!
Aş vrea să vină primăvara
Cu aer pur şi-o altă faţă,
Să-mi fie inima,vioara,
Care răsună-n a mea viaţă.
Aş vrea să vin-o primăvară
Cu ramuri verzi, cu flori pe ele,
Şi tot urcând o altă scară
S-ajung la cuib de rândunele.
Aş vrea să vină primăvara,
S-o îmbrăţişez şi să-i şoptesc
Că darul ei este comoara,
Ce, în drum spre Cer am s-o slăvesc.
Comerţ cu binele!
Unii fac comerţ cu răul,
Îşi doresc bani mulţi în pungă,
Şi-ar vinde chiar Dumnezeul,
Bogăţia să le-ajungă!
În comerţul lor malefic
Nu-i nevoie de morală!
Pentru ei banu-i benefic,
Chit că fură şi omoară!
Mă doresc făcând doar bine,
Fără bani, prin lumea largă,
Cu urmașii lângă mine,
Împărțind zămbet de fragă.
În urna viselor!
Verdele vremurilor crude
Se pierde-n clipe de eter,
În urna viselor, prin unde,
Primește votul de mister.
Se scaldă-n ceața înserării
Trecutul de iubire plin,
Pătrunde-n liniștea uitării
Ecoul glasului divin.
Scântei sărite dintr-o clipă
Aprind luminile din pom,
Visarea-ntinde o aripă
Peste trăirile din om!
VIRGINIA VINI POPESCU
- Profesoară de Fizică-Chimie, doctor în Fizică, poetă, prozatoare, născută în localitatea Scurtu- Mare, județul Teleorman, la data de 10 iunie 1952.
- Absolventă a Universității ,,Al. I. Cuza ,, Iaşi, precum și a mai multor cursuri postuniversitare cu specializări în domeniile: Fizică Atomică și Nucleară, Fizica Plasmei, Mangement Educațional.
- A fost profesor titular la catedra de Fizică a Liceului Tehnologic ,,Nicolae Bălcescu,, din Alexandria, județul Teleorman; inspector şcolar de specialitate Fizică-Chimie şi Management Şcolar şi Evaluare Instituţională la Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman; cadru didactic asociat pentru predare- Fizică Generală, la Universitatea din Piteşti.
- Este membră a Societăţii Române de Fizică și a Societăţii Europene de Fizică.
- Are publicații în domeniul Fizicii, în reviste din ţară şi străinătate.
- Are numeroase participări, cu lucrări ştiinţifice din domeniul Fizicii și al științelor educației, la conferinţe, simpozioane, colocvii naţionale şi internaţionale.
- Pentru activitatea științifică desfășurată și aportul la cercetarea științifică din România, a primit: distincţii, ordine, diplome, gradaţii, printre care se numără: Ordinul ,,Meritul pentru Învăţământ în Grad de Cavaler,, conferit de Preşedintele României prin Decretul 1097/10.12.2004 și
Diploma ,,Gheorghe Lazăr Clasa I ,, conferită de Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului prin
OMECT Nr.1315/15.06.2007.
- Publică poezii în diferite reviste de cultură din țară și din străinătate, în reviste scrise și virtuale, agenții și grupuri media, precum: Revista Confluențe Literare, Starpress Internațional, Singur, Melidonium, Pietrele Doamnei, Cetatea lui Bucur, Armonii Culturale, Repere Educaţionale; ProLitera și Așii Români ( Germania), Miorița, Gândacul de Colorado și Clipa (USA), Destine Literare și Observatorul (Canada), Antipozi și Rexlibris Media Group (Australia).
- Are poezii publicate în antologiile:
– Antologiile de poezie ,, Simbioze Lirice,,: vol.7/ 2014, vol.8/ 2014, vol.11/ 2015, Editura Anamarol.
– Antologia ,,Limba noastră cea română,,-Starpress 2014, Editura Olimpias.
– ,,Antologia Scriitorilor români contemporani din întreaga lume,,- Starpress 2015, Editura Olimpias
( Antologie bilingvă: română- spaniolă).
– Antologia ,,Iarna scriitorilor,,- Starpress 2015, Editura Olimpias.
– Antologia ,,Cinstire înaintașilor –În memoria personalităților dispărute,,- Editura Dandes Press, 2015.
– ,,Să nu-l uităm…O antologie de versuri în memoria lui Adrian Păunescu,,- Editura Inspirescu, 2014.
– Volumul de versuri ,,Nostalgii de toamnă,,- Editura Dandes Press, 2014.
– ,,Călătorie în Regatul cuvintelor,,- vol.VI, Editura Dandes Press, 2015.
– Antologia literar artistică ,,Pe cărările toamnei,, – Editura Npoca Nova, Nr.4, 2014.
– Antologia literar-artistică ,,Mierle într-un lan cu maci,,- Editura Napoca Nova,(3), 2014.
– Poeme în limba româna- ,,Anotimpuri Românești,,: vol. ,,Vara,,/2014, vol. ,,Toamna,,/2014, vol.
,,Iarna,,/ 2015, Editura Singur.
– Are eseuri publicate în Antologia de proză ,,Scripta manent,, (4),Editura Anamarol, 2015.
- La Concursul Internațional de Poezie- Starpress Internațional 2014 a obținut mențiune.