Învață tot din scrierile sfinte,
Să hotărăști încotro pasu-ți merge,
Să te convingi că liber poți a șterge
Din calea ta, din graiul tău, cuvinte
Cu tot ce-a fost păcat, călcări de lege,
Minciuni, hoții, ori strâmbe jurăminte
Și nu uita să tragi învățăminte,
Iar rodul lor să nu uiți a-l culege!
S-a dovedit că-n scrierea cea sfântă
Cuvintele divine fost-au toate
Doar adevăr, perfect întemeiate.
De-aceea vă zic vouă, nu-nspăimântă
Pe viitor preziceri ce se cântă,
Durata lor fiind eternitate!

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..