Tristeți simulate pe viu, din mersul trenului
Ce-o fi în mintea ei, lângă zgomotele trenurilor, într-un salon special
Unde doctorul vine din când în când să se mulgă de profesie. Ceaiuri
și compoturi, pline cu dragoste și milă extraterestră, înțelegere a
bolilor. Doctorul guiță în saloane, ca mistrețul în lanul de porumb.
Orbii văd calea ferată, spitalul, cartierul din apropiere. Nu se mai fac
Injecții, pacientele sunt tratate în particular, lipite de pereții cerului
Cu guri desfăcute spre pastile și cu dureri fizice de cap. Secolul acesta
A luat-o din loc. Numai doctorii și pacienții nu au habar că deja nu
Mai sunt. Nu mai e nici spitalul, nu mai e nimic. Cine plânge la urmă
E mort. Așa se termină orice poveste cu spital între șinele de tren.
Sinucideri simulate la căldura rece dintre doctor și mintea ei, a șinei
De fier. Vorba ceea, să-ți trăiască halatul. Și moarta. Și profesia.
Și chefereul adeneului părintelui cu ecartament ecarisat de mai nimic.
Doar de țipetele unui tren alergic la trecerea peste suflete de fier.
Tristeți simulate pe viu, din mersul trenului, mai nimic, ceaiuri și compoturi.
Chioșcăreli de la chioșcul sau chioașcăul din apropierea gării. Mai nimic.
Plus o factură morală. Suflet plătitor inclusiv de păcate. Riscul și pliscul.
Sufletul tău are nevoie de pian acordat
Se deschide o ușă cât o pleoapă adormită. Ți se întră în ochi, apoi în suflet
Și taci pentru că așa e viața, sufletul tău are nevoie de clape de pian
Acordat. Și îți cânți lacrimile. Ce degete ai. Parcă ai inventat muzica.
Lacrimi curg din degetele tale. Lacrimi cu amprente. Lacrimi umplute
Cu mici porții de suflet, pe ici, pe colo, prin cuie înfipte în lumina cărnii.
Citești alt suflet și parcă te-ai mărturisi, sunteți gemeni de la naturi astrale.
Se deschide o ușă. Se intră și se iese. Cu ochii, cu pașii, cu sufletul peste tot
Ca și cum niciodată nu o să fii singur. Ca și cum deja intri în sufletul tău
Ca în foamea și setea de zi cu zi. Ca și cum niciodată nu o să fii singur.
Marin Ifrim
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..