UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE – MICA UNIRE
UNIREA CULTURALĂ – SCRIITORII PAȘOPTIȘTI

Ca toate evenimentrle istorice, Mica Unire înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost întânpinată de opinii și elogii ale scriitorilor din acea perioadă.
Un rol important în glasul istoriei culturale, ca un fundament solid pentru consolidarea idealului Unirii, l-au avut și scriitorii pașoptiști, care au participat la Revoluția de la 1848, sau au fost contemporani cu marele eveniment istoric și l-au imortalizat în scrieri sau cronici literare, continuând, astfel, tradiția corifeilor Școlii Ardelene, contribuind la închegarea limbii și la înfiriparea neamului românesc într-o singură unitate etnică, spre consolidarea conștiinței naționale. Prioritate au avut scrierile cu temă religioasă, privind evoluția spirituală, bucurându-se de mediatizare facilă în rândul populației, în parelel cu cronicile, care au circulat în manuscris prin îndârjirea condeierilor patrioți, spre a lăsa neamului tumultul evenimentelor istorice.
Un loc de seamă între ei îl ocupă marele om de stat – Mihail Kogălniceanu, care a editat „Letopisețele Țării Moldovei I-III” (1845-1852).
Perioada cuprinsă între Mișcarea lui Tudor Vladimirescu – Revoluția de la 1821 (începutul procesului de renaștere națională a României) și Revoluția de la 1848 se caracterizează prin intensificarea activității politice și culturale. Pașoptiștii au avut o dublă calitate: de oameni politici (pregătind evenimentele Revoluției de la 1848 și Unirea de la 1859) și de scriitori. Printre fruntașii mișcării revoluționare de la 1848 s-au aflat cei mai de seamă scriitori ai epocii: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Andrei Mureșanu, George Barițiu și alții.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, un rol important l-a avut activitatea culturală și literară, cu trăsături specifice acestei epoci, dominate de puternic avânt revoluționar și de luptă pentru realizarea marelui ideal național al Unirii.
Tudor Vladimirescu a fost printre primii care a exprimat ideea unității naționale:
„Mai cu deadins trebuință să aveți corespondență cu dumnealor boierii moldoveni, ca unii ce suntem de un neam, de o lege și sub aceeași stăpânire și ocrotiți de aceeași putere…, fiind la un gând și într-un glas Moldova, să putem câștiga deopotrivă dreptățile acestor Principaturi, ajutându-ne unii pe alții”.
Scriitorii pașoptiști – oameni de cultură din acea perioadă au acordat o atenție deosebită mijloacelor de influențare și ridicare culturală a poporului.
În acest scop au lansat un program de dezvoltare culturală: învățământ în limba română, ziare și reviste, societăți culturale și literare, precum și întemeierea unui teatru național.
Promotori ai dezvoltării învățământului în limba română și ai creării unei prese au fost aceiași în Moldova (Gheorghe Asachi – „Albina românească” /1829, cu suplimentul literar „Alăuta românească” /1837), în Muntenia (Ion Heliade Rădulescu – „Curierul românesc” /1829, cu suplimentul literar – „Curierul de ambele sexe” /1836), în Transilvania (George Barițiu – „Gazeta de Transilvania” /1838, cu suplimentul literar – „Foaie pentru minte, inimă și literatură”).
Totodată au apărut reviste literare și științifice, astfel că Mihail Kogălniceanu a editat revista „Dacia literară” /1840 (ianuarie-iunie). Titlul reflecta scopul acesteia, de a fi „numai o foaie românească”, ocupându-se cu publicațiile românești, „fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune” și în care să fie cuprinși scriitorii: moldoveni, munteni, ardeleni, bucovineni „fieștecare cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său.” Se preciza, ca „românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți”, preconizându-se, prin aceasta, unitatea politică a tuturor românilor. Programul „Daciei literare” a fost preluat de „Propășirea”, sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu, de „Foaie științifică și literară”, și ”România literară” – Vasile Alecsandri.
Tot în scopul pregătirii opiniei publice românești și străine, Mihail Kogălniceanu a editat la Iași – „Steaua Dunării” (1856-1860) – un ziar unionist în care se reamintea contemporanilor faptele „marilor bărbați ai României”, însistând asupra necesității creării la gurile Dunării a unui stat unitar român: „Unirea Moldovei și a Valahiei singură va depărta conflictele viitoare pe țărmurile Dunării și ale Mării Negre, singură va consolida pacea în Orient.”
În articolul-program al acestui ziar, Mihail Kogălniceanu amintea scopul publicației:
„Unirea țărilor române este dar dorința vie și logică a marii majorități a românilor.” „Steaua Dunării” a fost jurnalul Unirii: „Unirea țărilor române este singurul mod de a consolida naţionalitatea românilor.”
Din Londra, Dimitrie Brătianu trimitea redacției o scrisoare cu titlul „Dragii mei amici” (26 iunie 1856) în care afirma: „Dacă Unirea este singura temelie statornică a edificiului viitorului nostru, fără dânsa orice se va clădi va fi clădit pe nisip.”
Într-un număr al revistei, C. Forăscu se întreaba, retoric:
„Va fi unirea sau nu va fi?” și răspundea cu argumente:
„Va fi, pentru că inima românului e dreaptă, necoruptă și necoruptibilă, pentru că suvenirul strălucitelor fapte ale lui Ștefan cel Mare nu s-a stins din inima românului, pentru că suntem neam cu Franța și Franța, popor luminat și generos, va face pentru noi mai mult decât Rusia pentru Serbia.”
Au fost înființate societăți literare și culturale: „Societatea literară” /1827 (București), întemeiată de Dinicu Golescu și Ion Heliade Rădulescu, „Societatea filarmonică” /1833 (București), de Ion Heliade Rădulescu și Ion Cîmpineanu, și „Asociațiunea transilvăneană pentru literatura română și cultura poporului român” /1861 (Sibiu), întemeiată de Timotei Cipariu, George Barițiu și alții (ASTRA). Prin întemeierea acestor societăți s-a urmărit: dezvoltarea învățământului public și artistic, înființarea de ziare în limba română, încurajarea traducerilor, întemeierea unui teatru național, cultivarea limbii românești, înaintarea literaturii, răspândirea culturii române în Ardeal.
Un rol deosebit (politic), în pregătirea Revoluției de la 1848 și a Unirii l-a avut Societatea „Frăția” /1845, întemeiată de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica și Christian Tell. Societatea urmărea să-și extindă raza de activitate „în toată românimea”.
Mihail Kogălniceanu scria broșura „Dorințele Partidei Naționale din Moldova”, în care susținea că unirea țărilor române este „cheia de boltă” și „cununa tuturor reformelor”. În această broșură și în „Proclamația de la Islaz” s-au înregistrat revendicările sintetizate din punct de vedere politic, social și cultural.
Participanții la Revoluția din 1848 – Cezar Bolliac și Alecu Russo au fost prezenți și la „Adunarea de pe Câmpia Libertății de la Blaj” (3/5 mai 1848). Vasile Alecsandri, aflat în Transilvania, publica în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, poeziile: „Deșteptarea României” și „Hora Ardealului”.
În scrisoarea autobiografică, adresată lui A. H. Ubicini – istoric și publicist francez, filoromân participant la Revoluția din 1848, fiind și secretar al guvernului provizoriu, Vasile Alecsandri preciza:
«Evenimentele m-au surprins bolnav. M-au smuls din pat pentru a-mi cere concursul, am improvizat „Deșteptarea României”, și această marseillaise a aprins spiritele. Nu înțelegeam o mișcare în țările noastre decât în vederea unirii românilor într-un singur corp».
Finalul poeziei reprezintă expresia directă a idealului Unirii:
„Sculați, frați de-același nume, iată timpul de frăție!
Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpați
Aruncați brațele voastre c-o puternică mândrie
Și de-acum pe veșnicie
Cu toți mâinile vă dați!
Hai, copii, de-același sânge,
Hai cu toți într-o unire,
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim!
Pas români! lumea ne vede… Pentru-a patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire, Viața noastră să jertfim.”
Tot în „Foaie pentru minte , inimă și literatură”, din 1 iunie 1848, apărea „Un răsunet” („Deșteaptă-te, române!”) de Andrei Mureșanu, numită, de asemenea, „Marseillaise” a românilor. A spus-o prima dată Nicolae Bălcescu.
„Poezia a fost și va fi totdeauna apostolul și propășitorul libertății cu care ea este așa de strâns înrudită” (Andrei Mureșanu – Românul și poezia lui).
Precum Andrei Mureșanu, și francezul Rouget de Lisle este autorul unei singure poezii: „La Marseillaise”, ambii fiind autorii unor poezii nemuritoare.
Cezar Bolliac a participat la eliberarea guvernului provizoriu de la București, alături de mulțimea condusă de Ana Ipătescu, Dimitrie Bolintineanu și Nicolae Bălcescu. Vasile Alecsandri i-a sprijinit financiar pe revoluționarii de la 1848 din Moldova. Conducătorii mișcării din Muntenia: Heliade, Bălcescu, Bolintineanu, Bolliac, Ghica, Rosetti, Voinescu II etc. și din Moldova: Kogălniceanu, Alecsandri, Negri, Alecu Russo și alții erau obligați să ia calea exilului la Paris, Brusa şi Constantinopol.
Literatura contemporană celor două evenimente: Revoluția de la 1848 și Unirea, a cunoscut o largă răspândire în presa vremii și în revistele literare.
Cezar Bolliac, aflat în capitala Franței a scris poezii prin care îndeamnă la unire. În poezia „Țara Românească către Moldova”, autorul se adresa Moldovei, să vină la sora ei, făgăduindu-i că-i oferă totul:
„Ți-oi da bunurile mele;
Orice am eu tot ți-oi da”.
În 1856, când aveau loc dezbaterile Tratatului de pace de la Paris, Cezar Bolliac scria poezia „Acvila străbună”, dorind să se realizeze Unirea deplină:
„Că vlăscenii, moldovenii, transilvănenii, bănățenii…
Pot să facă Dacia, pe dreptate, România.
Dar românii au un nume,
Pe cât vor trăi în lume.
Deci, să-ncete poroclirea,
Dezertarea, dezunirea!”
În mai 1856, cu ocazia înfiinţării Societăţii „Unirea” din Iaşi, participanţii au depus jurământul în versuri compuse de Vasile Alecsandri:
„Sub acest măreţ castan,
Noi jurăm toţi în frăţie,
Ca de azi să nu mai fie
Nici valah, nici moldovan.
Ci să fim numai români,
Într-un gând, într-o unire,
Ca să ne dăm mâini cu mâini
Pentru-a ţării fericire.”
În „Steaua Dunării” din 9 iunie 1856, Vasile Alecsandri publica celebra „Hora Unirii”, scrisă când s-a constituit Comitetul Unirii, din care făcea parte și poetul. Ea are la bază „Hora Ardealului”, scrisă în 1848.
Pusă pe muzică de A. Flechtenmacher, mult îndrăgită de români, „Hora Unirii” a devenit un adevărat imn național, cântată și jucată la fiecare aniversare:
”Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României.”
Ca replică la „Hora Unirii”, Cezar Bolliac publica poezia „Răsunet la Hora Unirii”, scrisă în ritmul versului popular:
„Vin-să strângem mână-n mână,
Toţi c-o inimă română,
Şi să-ntindem danţ premare
L-a uniri-ne serbare!
Piară cei ce ne-nvenină:
Trântori, viespe din stupină!
Intre noi să nu mai fie
Decât fraţi şi veselie.”
Tot el a scris și „La România”, care se încheie:
„Fie una România și tot fiul ei român.”
În martie 1857, după numirea lui Vogoride – caimacan al Moldovei, când se dezlănțuia (sub patronajul acestuia) o înverșunată acțiune antiunionistă, cu concursul unora dintre boieri, Vasile Alecsandri (în pofida cenzurii), publica poezia „Moldova în 1857”:
”E scrisă-n ceruri sfânta Unire!
E scrisă-n inimi cu foc ceresc!
O, Românie! L-a ta mărire
Lucrează brațul dumnezeiesc!”
Scenetele „Cinel – Cinel” și „Păcală și Tândală” sunt tot creațiile lui Vasile Alecsandri, în care pledează cauza Unirii.
Grigore Alexandrescu scria poezia „Unirea Principatelor” dedicată viitorilor deputați ai României și publicată în „Concordia” (30 martie 1857). Într-un articol polemic – „Independența”, Grigore Alexandrescu, scria:
«…prin poezia adresată reprezentanților națiunii și intitulată „Unirea Principatelor” am îndemnat la această unire pe toți adevărații români, afară de trădători».
Dimitrie Bolintineanu elogia cele două steme unite ca pe un simbol al Unirii și evoca figuri voievodale, dând sfaturi viitorilor deputați:
„Români! dulce e Unirea!
Ascultați… glasu-i răsună…!
De la fiii României cere patrie comună…!”
„Nu, nu! Unire dragă! tu nu faci ce zic ei!
– Un râu, ieșind din sânul sorginții ce îl varsă
E mic, dar cât se scură, cât se scură, cât trece printre văi,
Se umflă, se lățește și mare se revarsă.
Așa și tu vei crește, cu timpul, o, Unire!”.
(„La Unire”)
G. Crețeanu publica în „Steaua Dunării” (iulie 1856), poezia „La români”:
„Azi patria nu cere să-i dăm al nostru sânge,
Ci vrea s-avem caracter, curagi cetățenesc,
Spre a proclama Unirea, cu toții spre-a ne strânge
Sub steagul românesc.”
În 1859, Vasile Alecsandri îi propunea lui Barbu Vlădoianu – comandantul oștirii muntene, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.
Mihail Kogălniceanu, un vestit orator al timpului, cu ocazia alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite, îl sfătuia:
„Fii, dar, omul epocei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă legea să fie tare; iar tu, Măria Ta, ca domn să fii bun și blând, mai ales pentru aceia, pentru care mai toți domnii trecuți au fost nepăsători și răi. Fă, dar, ca Domnia-Ta să fie cu totul de pace și de dreptate; împacă patimile și urile dintre noi și reintrodu în mijlocul nostru strămoșească frăție!”
Unirea Principatelor” a fost elogiată de poetul Grigore Alexandrescu (1810-1885) care sublinia perenitatea sentimentului iubirii de patrie:
„Timpul trece, omul piere, dar a patriei iubire,
E averea cea mai rară, cea mai scumpă moştenire,
Ce de la părinţi de merit, nobilii fii o primesc”.
Aceeși idee este ilustrată și de altă poezia „În unire stă tăria”:
„Unii fac pretenţii-n bani,
Alţii-n sate şi ţigani,
Însă a fraţilor unire,
Este scut de mântuire”
(Gheorghe Asachi).
În „Hora unirii”, Constantin D.Aricescu (1823-1886) ne invită:
„…N-avem noi aceeaşi soarte
Și-aceleaşi nevoi?
Un corp dară pân-la moarte
Să fim amândoi”.
Tot la Unire cheama şi Dimitrie Bolintineanu (1819-1872):
„Al lebedei pui este, când a venit la viaţă
Urât, nimic nu spune că va veni o zi
În care o să fie o pasăre măreaţă
Aşa Unire sfântă, tu eşti ursită a fi”.
De ziua intrării în București (8 februarie 1859), Grigore Alexandrescu scria în poezia „Măriii Sale Domnului Alexandrescu Ioan I”:
„Timp dorit, zi de speranțe,
Fiu al țării, salutare!
România, învestită
În veșminte de serbare,
Îți dorește, îți urează
De mari fapte viață plină,
Ce se-nclină stelei tale
Ce străluce de lumină.
Țara te salută, prințe,
Cu plăcere și iubire
Și-ți încrede viitoru-i
Zâmbitor de fericire…”
Poezia a fost recitată de Matei Millo, la o serbarea de la Teatrul Național, organizată cu acel prilej.
În etapa pașoptistă s-au petrecut evenimente decisive pentru soarta poporului român: Revoluția de la 1848 și Unirea.
Ca oameni politici, pașoptiștii au fost mai întâi luptători pentru emanciparea socială și națională, apoi scriitori uniți prin concepții, animați de idealul deșteptării naționale, aparținând unui romantism liberal.
Idealismul avântat în unele forme de vizionarism profetic (N. Bălcescu), s-a împletit cu faptele și au realizat un acord între imaginație și rațiune, între politică și cultură.
În această perioadă, de mari frământări politice și sociale, scriitorii pașoptiști au dat mari valori literaturii, au contribuit din plin la dezvoltarea literaturii și a limbii literare. Datorită scriitorilor pașoptiști, literatura română a intrat în circuitul literaturii europene ca fundament al mișcării revoluționare și unioniste.
În anul celebrării „Centenarului Marii Uniri – 2018” este o datorie patriotică să amintim de evenimentele „Unirii Cultuale” și scriitorii pașoptiști, precursoare înfăptuirii „României Mari”, precum și de înaintașii care au aprins flacăra Unirii și-au purta-o prin tăvalugul istoriei, cu riscul sau cu jertfirea vieții, pentru a răsuna sub drapelul patriei, în fiecare zi de 24 Ianuarie „Hora Unirii”, cu versurile memorabile ca un imn de slavă Unirii, spre îndemn la buna conviețuire socială:
„Iarba rea din holde piară!
Piară dușmănia-n țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și omenie!”

Sursa de informare: Istoria literaturii române
Publicat în: Revista „BOEMA”
http://www.boema.inforapart.ro/reviste/Boema117.pdf
Agentia de Presă „AȘII ROMÂNI”
http://www.asiiromani.com/recurs-la-unire-centenarului-marii-uniri/

Vol. RECURS LA UNIRE – 2018 / Libris Editorial
MARIA FILIPOIU

by

Referinţă Bibliografică

24 Ianuarie – UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 ianuarie 2020