Cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate, Filiala Ligii Scriitorilor Români Constanța-Dobrogea este recompensată cu Diplome și medalia Virtutea Literară.
În luna noiembrie, anul acesta, se împlinesc 10 ani de la înființarea Filialei Ligii Scriitorilor Români, În această perioadă membrii acestei filiale au organizat multiple activități în slujba culturii, Limbii și Literaturii Române.
Având ca președinte pe scriitorul Alexandru Birou, alături fiind talentata scriitoare Vasilica Mitrea, această filială, împreună cu toți membri, au lansat cărți, au organizat excursii tematice, recitaluri de poezie și spectacole de muzică și poezie.
Cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de la înființare, Filiala Dobrogea-
Constanța va organiza o amplă manifestare culturală, în cadrul căreia Conducerea Ligii Scriitorilor Români va înmâna Medalia VIRTUTEA LITERARĂ domnului Alexandru Birou, președintele filialei, doamnei Vasilica Mitrea i se va înmâna DIPLOMA VIRTUTEA LITERARĂ, iar revistei DOBROGEA CULTURALĂ și colectivului de redacție vor primi DIPLOMA DE EXCELENȚĂ.
Dorim tuturor membrilor Filialei Constanța-Dobrogea, sănătate, inspirație și spor în activitatea acestora în slujba culturii române.
Al.Florin Țene UZPR

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..