Sfințenia în similitudini religioase – Sfinții Trei Ierarhi
Printre sărbătorile Bisericii Ortodoxe este prâznuirea închinată Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sau Hrisostom. Deși ei se mai prăznuiesc şi separat, tot în cursul lunii ianuarie (Sfântul Vasile, în ziua întâia, Sfântul Grigorie, în ziua de 25, iar Sfântul Ioan, în ziua de 27 ale lunii), prăznuirea Sfinților Trei Ierarhi în aceeași zi (30 ianuarie) este întreirea harului dumnezeiesc în religia creștină.
Disensiuni de har sporit
Se spune că prin veacul al XI-lea s-a produs o neînţelegere între creştinii din Constantinopol. Unii ziceau că Sfântul Vasile, prin marile sale lucrări de binefacere, ar fi cel mai însemnat dintre aceşti trei sfinţi, alţii ziceau că Sfântul Grigorie, prin bogăţia ştiinţei lui, s-ar fi ridicat deasupra celorlalți şi o a treia parte a credincioşilor socoteau că de cea mai aleasă cinstire trebuie să se bucure Sfântul Ioan Gură de Aur, căci nimeni nu l-a putut întrece în cuvântările sale. Pentru că această neînţelegere între credincioşii din cetatea marelui împărat Constantin era cu totul păgubitoare Bisericii, un episcop din acea vreme, şi anume Ioan cel din cetatea Evhaitelor, prin arătare dumnezeiască, s-a ridicat să împace cele trei tabere de credincioşi. Atunci a rânduit ca în ziua de 30 a lunii ianuarie să se prăznuiască la un loc aceşti trei sfinţi, ca unii care sunt deopotrivă sfinți în fața lui Dumnezeu şi deopotrivă de vrednici să fie cinstiţi de credincioşi. El a înfrumuseţat apoi slujba lor cu tropare, canoane şi cântări de laudă, făcând astfel pace în Biserică. Cuvine-se dar să arătăm pe scurt curgerea vieţii acestei „treimi” de sfinţi şi să vedem în ce stă însemnătatea lor şi care simt asemănările şi deosebirile dintre ei.
Sfințenia în similitudini harice
Sfântul Vasile cel Mare a trăit în veacul al IV-lea în slăvită cetate Cezareea, în provincia Capadocia din Asia Mică. S-a născut într-o evlavioasă familie, care a dat Bisericii şase sfinţi. Mama se numea Emilia, iar un frate al său a fost Sf. Grigorie de Nyssa, ajuns şi el episcop şi mare învăţat creştin. După ce termină şcolile cele mai vestite de atunci, în Cezareea şi la Atena, Sf. Vasile se retrage la o mănăstire întemeiată de el, dându-i rânduielile vieţii de obşte. Este hirotonit apoi preot, în anul 364, iar în anul 370 este ales arhiepiscop al Cezareii, păstorind până la moartea sa, la 1 ianuarie 379. Ca întâistătător al scaunului din Cezareea Capadociei, Sf. Vasile a purtat o grijă cu adevărat părintească faţă de mulţi săraci, bătrâni, neputincioşi, văduve şi orfani, întemeind, lângă Cezareea, diferite aşezăminte pentru alinarea suferinţelor acelora: spitale, azile, ospătării, şcoli şi altele. Pentru aceste fapte cu adevărat creştineşti, el şi-a câştigat dragostea păstoriţilor săi, care au văzut în el chipul desăvârşit al păstorului care dăruiește sufletul oilor sale.
Sf. Vasile a scris şi multe cărţi de învăţătură creştinească. Una dintre cele mai însemnate este aceea în care explica textul Sfintei Scripturi, privind cele şase zile ale facerii lumii – „Hexaimeronul”. În alta tâlcuia mai mulţi psalmi (omilii). Unele lucrări dădeau diferite învăţături pentru viaţă, altele osândeau învăţăturile greşite ale ereticilor, arătând care este adevărata învăţătură a Bisericii şi multe altele. Sf. Vasile s-a străduit să înfrumuseţeze şi sfintele slujbe, lăsându-ne Liturghia care-i poartă numele şi care se săvârşeşte de zece ori în cursul unui an.
Sfântul Grigorie de Nazianz, numit şi Teologul sau Cuvântătorul de Dumnezeu – cel mai apropiat prieten al Sfântului Vasile – s-a născut în Arianz, tot în Capadocia, pe la anul 330. Tatăl său era episcopul Grigorie, iar mama se numea Nona. A învăţat carte în casa părintească, apoi la şcolile din Cezareea Capadociei, Cezareea Palestinei şi Atena, având coleg pe Sf. Vasile. Se spunea despre ei că nu cunoşteau decât două drumuri: al bisericii şi al şcolii. Întors în ţara sa, a mers la mănăstirea întemeiată de Sf. Vasile, deși tatăl său şi credincioşii din Arianz doreau ca el să fie slujitor la altarul Domnului. De aceea, bătrânul său tată îl hirotoneşte preot în anul 361. Simțindu-se nevrednic de o asemenea cinste, fuge la Sf. Vasile. Se întoarce însă nu peste mult timp, la stăruinţele tatălui său, pe care-1 ajuta în slujba sa. El ţinea cuvântări în faţa credincioşilor, cărora le vorbea despre fuga sa, arătându-le că nu s-a simţit destul de vrednic să primească sfânta Taină a preoţiei. În anul 371 Sfântul Vasile îl face, tot peste voia sa, episcop al cetăţii Sasima, de unde, nu peste mult timp, se retrage iar într-o mănăstire. Pe la 379 a mers în capitala Imperiului, la Constantinopol, ca să pună capăt tulburărilor prin care trecea Biserica de acolo, iar în anul următor ajunge episcop al marii cetăți. În 381 este chemat să conducă dezbaterile celui de al doilea Sinod ecumenic, care a osândit învăţătura greşită a lui Macedonie despre Sfântul Duh, dar n-a stat mult nici în scaunul arhieresc al Constantinopolului, căci răutăţile omeneşti l-au determinat să se retragă în Capadocia. A cârmuit apoi, pentru scurt timp, episcopia din Nazianz, iar prin anul 383 s-a retras definitiv în Arianz, unde și-a trăit ultimii ani ai vieţii în meditaţie şi rugăciune. A murit prin anii 389-390.
Deşi a avut o viaţă aşa de zbuciumată, totuşi el a scris multe cărţi de învăţătură teologică. Mult mai însemnate ca acestea sunt însă numeroasele lui cuvântări, mai ales cele rostite în Constantinopol, care fac din el unul dintre cei mai mari predicatori creştini şi care i-au adus mai târziu numele de „Teologul”. In cărţile şi cuvântările sale, el vorbea în mod deosebit despre Sfânta Treime, precizând învăţătura Bisericii despre aceasta. Sf. Grigorie este primul care compune versuri creştine. El este cel care scrie cele mai frumoase pagini despre prietenie, chipul prietenului desăvârşit fiindu-i, până la moarte, Sfântul Vasile cel Mare.
Al treilea ierarh prăznuit este Sfântul Ioan Gură de Aur sau Hrisostom, care nu era capadocian ca primii doi, ci din Antiohia Siriei. A văzut lumina zilei pe la mijlocul secolului al IV-lea, fiind fiul unui dregător militar care a murit curând după naşterea sa. A fost crescut de mama sa văduvă, Antuza, o femeie evlavioasă care i-a dat o creştere foarte îngrijită fiului ei. A învăţat carte în Antiohia şi la un vestit învăţat elin cu numele Libanius, care se gândea chiar să-l lase pe Ioan în locul său ca dascăl, fiind cel mai sârguincios dintre învăţăceii lui. După moartea mamei sale s-a retras în Munţii Antiohiei, unde a dus o viaţă izolată, în rugăciune şi meditaţie. Prin 380 s-a întors în Antiohia, fiind hirotonit diacon. Timp de 12 ani a fost preot, rostind numeroase predici în toate bisericile cetăţii, care i-au dus vestea în toate împrejurimile.
În anul 397 a fost ridicat la cinstea de arhiepiscop al Constantinopolului, iar în această înaltă slujire, el a luptat împotriva relelor pe care le-a găsit, aşezând peste tot buna rânduială. In predicile sale a început să osândească toate păcatele celor bogaţi: mândria, lăcomia, luxul, necinstea şi altele. Începând chiar cu împărăteasa de atunci, Eudoxia, fiind un apărător al săracilor, al sclavilor şi al tuturor celor aflaţi în necazuri, sprijinindu-i cu vorba, dar mai ales cu fapta. Toate aceste lucruri i-au atras duşmănia împărătesei, care a poruncit să se convoace un sinod care să-l înlăture din scaunul său. A fost trimis în exil, dar la scurt timp, readus, căci se răsculaseră păstoriţii săi care cereau revenirea ierarhului în scaun. Dar nici acum Sfântul Ioan n-a încetat să mustre în predici pe împărăteasă, lucru care i-a adus a doua înlăturare din scaun. A fost trimis în exil, într-un loc foarte îndepărtat, tocmai în Armenia, la Cucuson. Acestea se petreceau prin anul 404. Pentru că la Cucuson avea legături cu prietenii săi din Antiohia şi Constantinopol, s-a dispus să fie trimis într-o localitate şi mai îndepărtată, pe ţărmul de răsărit al Mării Negre. Dar n-a mai ajuns acolo, căci a murit pe drum, la 14 septembrie 407. Aşa s-a sfârşit viaţa de luptă şi de propovăduire a cuvântului dumnezeiesc a acestui mare ierarh al Bisericii lui Hristos
Ca şi în cazul primilor doi ierarhi, şi de la Sf. Ioan au rămas multe cărţi de învăţătură, printre care sut renumite tâlcuirile sale la multe cărţi ale Sfintei Scripturi (omilii), apoi cartea „Despre preoţie”, o minunată operă, în care înfăţişează măreţia şi frumuseţea slujirii preoţeşti. Dar de la el au rămas şi o mulţime de cuvântări care, pentru frumuseţea şi adâncimea cugetării lor, i-au adus mai târziu numele de „Gură de Aur”, Hrisostom sau Zlataust în limbile greacă şi slavonă, fiind cel mai strălucit predicator al Bisericii. De la el a mai rămas şi Liturghia Sfântului Vasile, care-i poartă numele şi care se săvârşeşte aproape în toate duminicile şi sărbătorile de peste an.
Cărările sfințeniei
Fiecare dintre Sfinţii Ierarhi prăznuiţi la 30 ianuarie a avut merite deosebite și multe din ostenelile lor sunt aproape aceleaşi la toţi, încât cu greu am putea spune că vreunul dintre ei s-ar ridica deasupra celorlalţi. Să vedem dar care sunt asemănările dintre ei.
* Toţi trei au trăit în secolul al IV-lea, numit „veacul de aur” al creştinătăţii.
* Toţi trei s-au născut în familii evlavioase creştine şi au avut parte de o educaţie aleasă, datorită mai cu seamă mamelor lor.
* Toţi trei şi-au agonisit ştiinţă înaltă la cèle mai vestite şcoli ale vremii, fiind pilde vrednice de urmat pentru ceilalţi colegi ai lor, prin sârguinţa la învăţătură şi prin purtarea lor.
* Toţi trei, după isprăvirea învăţăturii, au trăit o viaţă retrasă, în rugăciune stăruitoare şi muncă.
* Toţi trei s-au împotrivit la început să primească Taina preoţiei, socotind că nu sunt îndeajuns de vrednici pentru o asemenea slujire în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Pentru meritele lor deosebite, Dumnezeu i-a ridicat pe cele mai de seamă scaune ierarhice ale vremii, pentru a răspândi de acolo cu şi mai multă putere lumina adevărului dumnezeiesc, dovedindu-se a fi vrednici păstori ai credincioşilor lor. * Toţi trei au fost mari sprijinitori ai săracilor, orfanilor, bolnavilor şi ai tuturor celor aflaţi în suferinţă, ridicându-se însă şi împotriva bogaţilor şi asupritorilor.
* Toţi trei au luptat prin cuvânt şi prin scrisul lor pentru lămurirea adevărurilor de credinţă ortodoxă, împotriva rătăcirilor şi credinţelor deşarte.
* Toţi trei au fost mari predicatori şi scriitori bisericeşti, lăsând posterităţii un număr mare de cărţi de învăţătură, alcătuind cântări şi rugăciuni. Sfinții Vasile şi Ioan ne-au lăsat şi Liturghiile care le poartă numele, mult asemănătoare între ele.
* Toţi trei au scris lucruri frumoase despre prietenie, iar chipul prieteniei dintre Sfinţii Vasile şi Grigorie rămâne o pildă mereu vie pentru creştini până astăzi.
Fiecare s-a ridicat mai mult deasupra celorlalţi, astfel: Sf. Vasile s-a distins prin organizarea aşezămintelor de binefacere, Sf. Grigorie, prin ştiinţa şi înţelepciunea cu care şi-a scris lucrările teologice, iar Sf. Ioan, prin bogata sa lucrare de predicator şi de tâlcuitor al Sfintei Scripturi.
Din aceste motive, cei trei Sfinţi – „mari dascăli ai lumii şi ierarhi”- sunt socotiţi drept cele mai strălucite modele de păstori ai turmei lui Hristos şi de propovăduitori ai cuvântului dumnezeiesc, adevăraţi „ctitori” ai Ortodoxiei. Se cuvine deci ca şi noi pururea să-i cinstim prin cântări de laude şi să ne rugăm lor în toate zilele vieţii pentru mântuirea sufletelor noastre, pentru pace pe pământ şi între oameni să fie bună-voință.
Fiecare s-a ridicat mai mult deasupra celorlalţi, astfel: Sf. Vasile s-a distins prin organizarea aşezămintelor de binefacere, Sf. Grigorie, prin ştiinţa şi înţelepciunea cu care şi-a scris lucrările teologice, iar Sf. Ioan, prin bogata sa lucrare de predicator şi de tâlcuitor al Sfintei Scripturi.
Din aceste motive, cei trei Sfinţi – mari dascăli ai lumii şi ierarhi – sunt socotiţi drept cele mai strălucite modele de păstori ai turmei lui Hristos şi de propovăduitori ai cuvântului dumnezeiesc, adevăraţi „ctitori” ai Ortodoxiei.
Pentru toată moștenirea creștină se cuvine ca şi noi să-i cinstim prin cântări de laude şi să ne rugăm lor în toate zilele vieţii pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru pace pe pământ şi între oameni bunăvoire, acum și pururea și în vecii vecilor!
Amin!
Maria FILIPOIU
by