Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: INIMA STRĂINULUI (17)

Eugen Oniscu: INIMA STRĂINULUI (17)

La început noua viață pe care Eusebiu o începu alături de Elena fu minunată. Se mută în casa părintească a Elenei, unde împreună cu ei mai locuia mama și fata Elenei. Eusebiu căuta să se poarte exemplar cu soacra sa și în mod special cu Felicia care îl trata cu respect pentru că în trecut o ajutase cu bani pentru operația ei. Încă de la început Eusebiu observase că Felicia era inteligentă și foarte sensibilă, deși îi era recunoscătoare pentru că o ajutase îl privea cu spaimă văzând în El un intrus ce intrase în intimitatea vieții ei pe care și-o trăia alături de mama și bunica ei. Felicia era o fire total opusă mamei ei. Îi plăcea foarte mult literatura și în mod special îl citea în acea perioadă pe Dickens, iar pentru a putea intra în universul ei și a se împrieteni cu ea se apucă să citească și el din marele scriitor englez. Ba mai mult de atât cu ocazia zilei ei de naștere îi oferi cadou o ediție completă a operelor lui Dickens, și văzu că acel cadou îi produse o mare bucurie.

Mama Elenei era o bătrână suferindă de o boală cardiacă care își trăia viața bucurându-se de nepoata și fiica ei. Pe Eusebiu îl privea cu admirație și îl trata cu bunăvoință datorită faptei bune pe care acesta o făcuse în trecut față de nepoata ei. În tot acel timp Eusebiu nu încetase deși se însurase din nou să nu stea de câte ori avea prilejul cu tatăl său care rămăsese singur în casa lor. Vlad plecase înpoi în Spania la lucru, iar Alin cu familia sa locuia în casa nouă pe care și-o construise. De aceea bătrânul se plângea de singurătate și că își trăiește bătrânețea singur și că copii săi nu au mai mult timp pentru el. Eusebiu începu munca în șantierul naval alături de fratele său Alin.

Totul era nou și minunat pentru el, lucra în România printre oameni ce unii dintre ei avuseseră parte de ani de emigrare. Pe zi ce trecea muncind între acei oameni căuta să se comporte cu altruism și cu timpul ajunsese să fie stimat de unii colegi de muncă. Într-una din zile primi un telefon de la mătușa sa prin care îl anunța că unchiul său Costea era pe moarte și că dorea să-l vadă. Plecă la casa unchiului său animat de dorința de ai împărtăși încă o dată lui Costea vestea bună a mântuirii. Pentru că Eusebiu după toate întâmplările dramatice pe care le trăise la Berlin și în urma discuțiilor cu Marcu prin prisma căruia îl cunoscuse pe Dumnezeu, devenise un ucenic al lui Hristos. Iar acasă se simțea ca un înstrăinat ce revenise între ai săi căutând un nou început.

Pe Costea îl găsi foarte slăbit de boală.

– Îți mulțumesc Eusebiu că ai venit, spuse Costea surâzând slab.

– Și eu mă bucur să te revăd…

– Mă apropii de clipa morții și totul este atât de înfricoșător…

Eusebiu începu pe cât îi fu posibil să-i spună cuvinte de speranță, dar totul se soldă cu un refuz total din partea lui Costea de a accepta vestea bună a mântuirii. Iar după câteva zile Costea muri. În tot timpul cât participă la înmormântarea unchiului său, Eusebiu privi îndelung chipul acestuia a cărei față acoperită de paloarea morții reflecta toată acea împotrivire și rezistență în fața iubirii lui Dumnezeu. Și îi păru rău că unchiul său murise cu inima împietrită.

De la început viața lui Eusebiu alături de Elena, deși frumoasă în parte uneori era umbrită de anumite ieșiri ale Elenei care în anumite circumstanțe dorea ca totul să se facă doar cum ea dorea. Eusebiu era foarte tolerant cu ea și căuta pe cât era posibil să nu o supere. Dar nu întotdeauna reușea să suporte tot comportamentul ei impulsiv cu calmitate. Odată în timpul unei discuții după ce ea îi replică ceva foarte tăios, el îi spuse:

– Nu crezi că ar trebui să dai dovadă de mai mult rafinament, ești doar o persoană cultă!

– Ce, cum îndrăznești? Nu cumva ai făcut pe blândul până acum și începi să-ți scoți colții!

– Poate că ar trebui să fii și tu puțin mai supusă sub puterea bărbatului tău.

– Ascultă, tu dacă citești Biblia și o înțelegi așa cum poți, ai impresia că timpurile patriarhale sunt de actualitate. Ei bine eu îți spun că nu, sau dus demult. Și nu uita un lucru, că prin căsătoria cu mine ai urcat și tu pe o treaptă mai înaltă în societate, de aceea ai face bine să te cizelezi mai mult și să nu încerci să te impui ca bărbat în fața mea pentru că nu ai nici o șansă.

Eusebiu pentru câteva clipe rămase în tăcere pentru că aveau doar puțin timp de când erau căsătoriți și era prima lor ceartă ce izbucnise între ei. Își dădu seama că trebuia să se abțină pentru că mânia Elenei de obicei trecea ca un foc de paie și apoi își cerea scuze de la toți cei pe care îi jignise. Însă în acea ocazie nu putu să se abțină și făcu marea gafă să toarne gaz pe foc în loc de apă.

– Elena, tu ai nevoie să citești și să recitești învățăturile biblice pentru ca să înveți să-ți controlezi temperamentul tău impulsiv.

– Cum îndrăznești tu să-mi faci mie morală în casa mea? Și apoi îți sunt superioară ca educație și dacă m-am măritat cu tine am făcut-o și pentru a te cizela, dar se pare că vrei să trăiești așa cum tu totdeauna ai trăit ca un om de rând ce nu are mari aspirații în viață. De aceea îți zic, bagă-ți bine mințile în cap și nu căuta să mă înveți pe mine cum să-mi trăiesc viața, ai grijă că te încumeți cam mult.

În acele clipe Eusebiu își aduse aminte de caracterul plin de rafinament și blândețe pe care îl avusese Sefora și cum în lunile cât fusese căsătorit cu ea până la moartea ei nu avuseseră nici o ceartă. Acea amintire îl determină să izbucnească:

– Ai nevoie de rafinament Elena, pentru că în ciuda calităților tale ai o hibă în ființa ta și anume, comportamentul tău impulsiv ce te trage în jos…

– Cum îndrăznești tu la mine în casă să-mi dai lecții, cine te crezi?

– Sunt un om care în circumstanțe grele a învățat lucruri minunate, de aceea experiența mea de viață mă califică pentru a-ți da aceste lecții și a-ți spune că greșești.

– Eusebiu, tu nu ești în măsură să faci așa ceva, cu cine îți închipui că stai de vorbă. Chiar acum cere-ți iertare și revizuiește-ți comportamentul…

– Nu eu trebuie să-mi cer iertare ci tu și mai ales trebuie să-ți cizelezi temperamentul…

– Nici un cuvânt mai mult, ce ai impresia că vei face pe moralistul cu mine, tu chiar nu înțelegi că nu ești în măsură să-mi dai mie lecții? Și ascultă-mă bine ori te supui mie în totului tot ori ne despărțim.
Eusebiu rămase ca consternat dându-și seama că împinsese lucrurile prea departe. Se gândi să-și ceară iertare dar își dădu seama că ar fi fost din partea lui un act de slăbiciune și Elena nu ar mai învăța nimic și ar fi rămas mereu cu ieșirile ei necontrolate.

– Nu eu trebuie să-mi cer iertare, ci tu Elena pentru că în aceste momente nu mă respecți ca bărbat al tău.

Elena se albi la față, ba chiar începu să tremure și izbucni:

– Ieși afară din casa mea, dispari și din viața mea nenorocitule cine te crezi?

– Nu îmi vorbi așa pentru că nu sunt copilul tău ci bărbatul tău…

– Eusebiu strângeți lucrurile și pleacă de la mine din casă…

Eusebiu tăcu și în acea seară se mută de acolo. După ce se instală în casa sa părintească căută să-l liniștească pe tatăl său spunându-i că între el și Elena era doar o mică neînțelegere care se va rezolva. Nu putea să-i spună bătrânului că Elena îl jignise destul de tare și nu îi acordase respectul cuvenit ca soț al ei. De asemenea Alin și Cristina rămaseră foarte surprinși de toată acea întorsătură a lucrurilor, iar Cristina află de la Elena că Eusebiu se comportase dur cu ea și că nu se putea conviețui cu el pentru că avea un caracter imposibil pe care și-l formase în urma vieții sale dramatice pe care o trăise și ea încercase pe cât îi stătuse în putință să-l modeleze dar el nu se lăsase cizelat și învățat.

Într-o zi la muncă fiind în pauză pe când era doar cu Alin, Eusebiu îi mărturisi totul. Alin după ce îl ascultă cu atenție zise:

– Tu ai avut mare răbdare cu ea, eu în locul tău cred că nu m-aș fi lăsat așa, cel puțin i-aș fi dat unele replici mult mai usturătoare. De mult am observat că Elena are un comportament foarte impulsiv, deși nu neg faptul că este o femeie cu mari calități.

– Crezi că aș putea să mă mai reconciliez cu ea?

– Da, dar nu după cum ea vrea. Din câte am înțeles i-a spus Cristinei că te așteaptă să te întorci la ea și să-ți ceri iertare. Însă eu te sfătuiesc să nu procedezi așa pentru că dacă vei face așa toată viața te va călca în picioare și va trebui ca mereu să fii la picioarele ei. Trebuie să o determini să vină ea la tine și să-și ceară iertare. Ea este cea care are nevoie să învețe să te respecte și nu să te trateze după cum îi convine ei.

– Da, ai dreptate, tot așa gândesc și eu.

Va urma…

Facebooktwitterby feather

2 Comentarii

  1. Stroia George

    O bucurie de fiecare dată să citim prozele lui Eugen Oniscu, rupturi din lumea reală, scrise cu dragoste pentru om și o infinită iubire pentru viață. Felicitări, Eugen, ne ești atât de necesar! Te iubim!…

    • Eugen ONISCU

      Vă mulțumesc pentru frumoasele cuvinte de apreciere. Multă pace și sănătate!

Comments are closed.