De Mărţişor
Mai dă-mi, de Mărţişor, o zi cu soare,
Mai dă-mi încă- o speranţă a gestului duios,
Mai dă-mi un ghiocel plin de candoare,
Balsamul pentru suflet, ales şi preţios.
E primăvară-n noi şi-n fiecare
Şi inima-mi tresaltă în ritmu-i tumultos,
Mai dă-mi, de Mărţişor, o zi cu soare,
Mai dă-mi încă-o speranţă a gestului duios.
Şi de va fi să scoatem din sertare,
Din intime seifuri tot ce e de prisos
Şi-om arde-ncet, la foc de lumânare,
Să-ţi aminteşti de clipa când te-am rugat frumos,
Mai dă-mi, de Mărţişor, o zi cu soare…
Cronica mărţişorului
sau veşnica dispută a modei: mini-maxi.
În prima zi de mărţişor
La Eden în grădină,
Pe-un ton dulce şi rugător,
Când stau mână în mână,
Îi spune Eva lui Adam,
Vizând o frunză de pe ram:
– Adame, ştiu că mă iubeşti,
Şi maxi ţi-i iubirea-n tine,
De aceea-aş vrea să-mi dăruieşti
Drept mărţişor, o frunză mini.
– Vai, dragă Eva, cum să-ţi zic,
Poftim, nu costă doar nimic !
Şi-i dă o mini frunzuliţă
Ce-o puse Eva drept… rochiţă!
Privindu-i noua ei postură
Ce îi venea chiar minunat,
Cu-o maxi frunză, pe măsură,
Adam, şi el, s-a…îmbrăcat!
Erau frumoşi, spune-n Scriptură,
La Eden în grădiniţă,
Păreau că-s rupţi dintr-o pictură
Cu-a lor mini – maxi viţă.
Iar şarpele, libidinosul,
Găsind momentul potrivit,
Făcând, viclean, pe generosul,
I-ademeni c-un…fruct oprit.
* * *
Povestea asta se repetă
Mereu, mereu, de mii de ani
Şi iată-i azi altă faţetă,
Când cei doi sunt contemporani:
* * *
În astă zi de Mărţişor
Îi spune Eva lui Adam
Pe-un ton nu tocmai rugător,
Vizând o rochie …ciclam:
– Adame, soţul meu smerit,
Luăm repede un taxi,
Fiindcă la Zara au sosit
Superbe rochii…maxi!
Adam, aşa cum îi e felul,
Gentil şi maxi de culant,
Îşi ia cardul şi portofelul
În stilul… maxi elegant.
Luând trei maxi mărţişoare,
Eva-i dă, atunci, pe dată,
O dulce mini sărutare
Soţului Adam… răsplată!
De-atâta fericire maxi,
Adam rămas-a făr´ de glas,
Văzând că nici banii de taxi
În portofel n-au mai rămas…
Şi de-i Adam mini supărat,
Finalu-i maxi de voios,
Că amândoi s-au îmbrăţişat
Şi-apoi, la braţ, porneau… pe jos !
Mihai Caba
Versuri de primăvară
O, primăvară
Eu n-am ştiut ce-i primăvară
Şi poate n-aş şti nici acum,
De n-ar fi fost, fată sprinţară,
S-o întâlnesc pe-al vieţii drum.
Când cel dintâi impuls porni
Inima pieptul să mi-l spargă,
Am prins de-atunci a te iubi
O, primăvară, fată dragă!
Şi ghiocei şi toporaşi
Sfios la piept i- am strâns de-ndată,
Iubind nespus şi pătimaş
O primăvară, dragă fată!
Şi-acum când părul mi-i cărunt
Şi-n spate-mi port viaţa întreagă,
Tot te iubesc, aşa cum sunt,
O, primăvară, fată dragă!
Ghiocei
Cui să-I dărui, oare, ghiocei,
Ghiocei Cui să dărui, oare, ghiocei ?
Mă- ntrebam aşa odinioară…
Cine-mi va surâde pentru ei,
Cui să dărui flori de primăvară…?!
Sunt stingher aicea printre voi,
N-am iubită florile să-i dărui…
Timpul se va scurge peste noi
Şi-o să-audă plânsul fiecărui.
Am în mână câţiva ghiocei,
Strânsă-ntrânşii am iubirea toată:
Oamenilor, ce să fac cu ei,
N-am să-i dărui, oare, niciodată…?!
Miraţi de-această întrebare,
Ghioceii mi-alinară plânsul,
Şoptindu-mi, sfioşi, cu candoare:
Doar inima ta ştie răspunsul.
Inima-mi, searbădă, golaşă,
Şi ea-mi spune, privind spre ghiocei:
Aceea îţi va fi crăiasă,
Ce c-un sărut îi ia la pieptul ei…
Aflând-o într-o primăvară
Şi dăruindu-i câţiva ghiocei,
Azi nu ştiu pentr-a câta oară
Crăiasa mă sărută pentru ei.
Zambile
Afară-i frig şi îngheţat
Şi ninge de vreo două zile…
Eu sub zăpadă-am căutat
Îndrăgostit, flori de zambile…
Iar la căsuţa din poveşti,
De dragostea unei copile,
Pictează gerul în fereşti,
Îndrăgostit, flori de zambile…
Dar când s-a desprimăvărat,
Prin căutările-mi febrile,
Colo-n grădină le-am aflat,
Îndrăgostit, flori de zambile…
Şi de atunci obişnuiesc,
Prin anii ce se-adună-n în file,
Ca-n primăveri să dăruiesc
Îndrăgostit, flori de zambile…
Narcise
(rondel)
Albe şi galbene narcise,
Dragele mele flori de Florii,
Vă port mereu în gând şi-n vise
Din vremea dulce-mi copilării…
Dar vremea încă nu-mi prescrise
Mirajul acestei bucurii:
Albe şi galbene narcise,
Dragele mele flori de Florii.
Aflat la timpul ce-mi prezise
Să-nfrunt noian de intemperii,
Primiţi cu suflete deschise,
Ca-n vremea dulce-mi copilării,
Albe şi galbene narcise!
Magnolii
Nu simţi zvâcnirea din sânge ce ne arde ?
Ne cheamă primăvara afară din fotolii,
Vino să-i admirăm superbele-i stindarde :
Gingaşele corole şi pure de magnolii…!
Chiar de ne-apasă-n suflet păcate şi ispite,
Chiar de ne mână-n fapte ambiţii şi orgolii,
Vino să admirăm, pe ramuri rebegite,
Gingaşele corole şi pure de magnolii…!
E multă închistare şi multă amorţire,
Dorinţele deşarte ne rod ca nişte molii,
Vino să admirăm această primenire :
Gingaşele corole şi pure de magnolii…!
Mai ninge peste noi iubirea cu otravă
Şi ne-mplinite vise mai pun pe suflet dolii,
Vino să admirăm, în primăvara gravă,
Gingaşele corole şi pure de magnolii…!
Chiar dacă remuşcări şi-acum ne mai frământă,
Iubirea nu n-o vindem, multiplicată-n folii,
Vino să admirăm, în primăvara sfântă,
Gingaşele corole şi pure de magnolii…!
A mai trecut un an, dar n-avem a ne teme
Că timpul trece iute sub zidul vechii Golii,
Vino să admirăm, acum cât mai e vreme,
Gingaşele corole şi pure de magnolii…!
Şi, totuşi, primăvară…
Mai ninge-n noi şi-acuma a semn de întrebare
Şi spaime-nnegurează această lume clară
În care se-ntrezăresc dezastre nucleare…
Şi, totuşi, parcă-n aer miroase-a primăvară…
Mai plouă-n noi destule mocnite suferinţe
Sporesc şi contingente în sunet de fanfară
Spre punctul iluzoriu al falsei biruinţe…
Şi, totuşi, parcă-n aer miroase-a primăvară…
Mai bat în noi adesea cumplite uragane
Şi ne-mplinite vise ne fac o grea povară,
Căci sunete sinistre răsună-n megafoane…
Şi, totuşi, parcă-n aer miroase-a primăvară…
Mai stăruie în suflet un bulgăre de gheaţă
Şi gânduri nerostite adânc ne înfioară,
Pe muchii de cuţite stă dreptul azi la viaţă…
Şi, totuşi, parcă-n aer miroase-a primăvară…
Şi, totuşi, în această acută discrepanţă
A vieţii şi a morţii, în lumea de afară
Se sparg pe ramuri muguri redându-ne-o speranţă,
Că ne vom regăsi într-o nouă primăvară !
Mihai Caba
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..