- Pământul este foarte răbdător; suportă şi binele, şi răul cu acelaşi umor.
- Cristos a fost primul evreu care s-a dăruit creştinătăţii.
- Amorul are un singur defect: promite mult şi oferă puţin.
- Armele au fost produse totdeauna pentru apărare. Numai din greşeală, au devenit mijloace de atac.
- Cântăm ca să ne distrăm şi de necazuri să uităm.
- Dracul e negru, dar nici noaptea nu-i mai albă.
- Zambilele sunt ademenitoare, însă nu pentru orice coate goale.
- Partea neagră a vieţii o petrecem în lumea de apoi.
- Se pare că aproape totul se poate recicla, minus viaţa asta grea.
- Limba ştie mai multe decât creierul, dar nu are voie să vorbească.
- Viaţa ne cere în avans o copilărie smălţuită cu aur şi armonie.
- Lumea crimei a ieşit azi suprafaţă! Moartea circulă neîngrădită prin piaţă.
- Mintea a inventat lumi fără număr, dar a rămas să trăiască în carapacea sa de pe acelaş umăr.
- Paradoxal, creştinismul s-a născut pe pământul sfânt al iudeilor.
- Somnul e un teren pe care se duc luptele cele mai ciudate pentru lucruri aberante.
- În timpuri grele, oamenii se adună sub aceleaşi umbrele…
- Suferinţa nu te duce la puritate, ci la moarte.
- Căile Domnului sunt tare încurcate. Cred că nici El nu mai ştie cum pot fi urcate.
- De-a lungul vremilor, evreul a fost mereu urgisit, dar în chip miraculos, el a supravieţuit.
- Iubim, cam aceleaşi lucruri e care le-a iubit şi strămoşul nostru: vânatul, natura şi femeia. A pătruns la modă şi hoţia.
––––––
Harry ROSS
iulie 2016
Israel

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..