E şi ea, draga, în pofida unei simplităţi absolute şi a unei neglijări neîndoielnice, un simbol important. Căci, precum femeia, ne urcă şi ne coboară, la propriu sau la figurat. Am semnalat asta doar ca să atrag atenţia asupra unei erori, care face ca mai mereu, scara să fie asociată urcuşului. La propriu sau la figurat.

         Dar dacă scară nu era, cum ar fi coborât pompierul pisica din copac, iar noi cum ne-am mai fi dat jos din podul bunicilor de unde ştepeleam prune uscate, nuci sau cine ştie ce altceva. Deci să nu uităm nici coborâtul, cât ar fi el de puţin plăcut. Dinspre sferele înalte, care ne dădeau fiorii unei alte viziuni: de la înălţime!

        Dar ca să urmăm prima idee, scara este împletită cu urcuşul, cu progresia, cu înălţarea, de ce nu cu sentimentele ascensionale de dragoste şi de veneraţie. Să generalizăm, am zice spre cunoaştere, spre desăvârşire, să ne gândim la scările schelelor lui Michelangelo din Capela Lui. Dacă se înalţă, treptele ne poartă spre cer, dacă ne gândim puţin şi rememorăm “Stairway to Heaven” a miraculoşilor rockeri de la Led Zeppelin.

          Când coborâm, profunzii nu asociază aceasta cu o decădere, ci cu o pătrundere spre secretele adâncurilor, spre ocultism, pe care de la Legendele Olimpului din clasa a 5-a l-am identificat cu cerberi, cu întuneric, dacă vrem să ne dăm puţin în stambă mai amestecăm şi un praf de Harry Potter…Nu? Sau ne gândim la adâncimile profunde ale psihologiei, despre inconştientul nostru.

         Ca s-o scurtăm ştiinţific, am putea spune cum că urcuşul şi coborâşul simbolic însemnă ambele cunoaştere: în sus cumva exoterică, spre adînc altcumva, ezoterică, dar tot cunoaştere!

       Scara noastră e veche, e deodată cu lumea, cum spuneau bunicii. Egiptenii, mayaşii o ambalau în formă de piramidă, uneori lină, alteori în trepte, dar tot scară era. Tot ca să se apropie de înalt.

       Deşi există şi în forma ei spiralată (mai tandră, mai artistică, mai elaborată), expresia fundamentală scării este una de verticalitate, fără ocolişurile şarpelui şi ale iederii, căci astfel întrupăm crezul în om “de-a dreptul”!

      Aşadar, fără să uităm lunecarea, cumva negativă spre sorgintea coborârii, dorindu-ne mereu mai aprig urcarea,  să nu neglijăm ceva atât de simplu şi de profund simbolistic, precum scara.

by

Referinţă Bibliografică

DAN NICOLAU: Scara/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 28 februarie 2018